[INTERVIU] Andra Botez: „Să fii mulțumit de cele mai mici lucruri. Și atunci devii Om”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 24/05/2018

Sublim este adjectivul care o descrie cel mai bine pe Andra. „Sublim” este și numele albumului solo care a validat-o ca artist autentic. Compozitoare, solistă, profesoară de canto, textieră și iubitoare de Dumnezeu. Cam așa arată C.V.-ul Andrei Botez. La întâlnirea pentru interviu vine spre mine o copiliță cu zâmbet candid, îmi răspunde o femeie genuină și închei interviul cu o mămică adorabilă.

Ți s-a mai spus vreodată că ești punctuală ca o latină?

– Ahahahha, nu sunt punctuală…asta se întâmplă de când am rămas însărcinată, noțiunea timpului s-a expandat.

– Andra, este sublim ceea ce faci (numele albumului ei se numește „Sublim”). De la cine moștenești talentul tău?

– Obișnuiesc să spun: „It’s God’s fault!” („E vina lui Dumnezeu!”). El m-a dorit cu darul acesta. E foarte greu să gestionezi un dar, nu știi cum să-l dai mai departe, dar știu că am primit mult și trebuie să dau mult. Devine o responsabilitate foarte mare, încerc pe cât de mult să muncesc, deși uneori mă gândesc că parcă nu-mi trebuia atât de mult talent pentru a nu fi nevoită să muncesc atât de mult. Unii spun că e 90% muncă și 10% talent. La cei talentați e invers. De când am terminat Conservatorul lucrurile s-au accentuat, au devenit serioase și m-am șlefuit.

– Ce evenimente ți-au marcat copilăria, ce vise aveai, ce ți s-a îndeplinit și ce nu?

  La 17 ani am avut un eveniment mai puțin plăcut, m-a zguduit foarte tare dar am și învățat multe din asta. Eram foarte încrezătoare că muzica mea poate răzbate orice graniță. Am început să compun prima piesă, „Aproape de cer” care face parte din albumul „Sublim”. Eram foarte încântată, ajunsesem finalmente să mă pot compara cu mama mea, care avea peste 200 de piese compuse și parcă nu reușeam să țin pasul. După ce-am finalizat piesa am simțit că pot face foarte multe lucruri, cu vocea mea, cu talentul meu… Și atunci am ales o cale care s-a dovedit a fi greșită. Am vrut să mă duc la București să încep o carieră profesionistă. Am vrut să mă afișez. Și atunci mi s-a zis foarte ferm în față: „Uită-te și tu cum arăți! Noi trebuie să investim foarte mulți bani în tine! Pe noi nu ne interesează muzica ta! Deloc!” Lucrul ăsta m-a rănit foarte mult, drept pentru care o perioadă destul de lungă nu am mai vrut să mai cânt. Nu mai pricepeam nimic! Ce treabă are felul cum arăt cu felul cum gândesc, cum compun și cum cânt? Atunci mi-am dat seama cât de mult mă iubește bunul Dumnezeu și câtă mare grijă de mine, are pentru că în perioada aia fusesem bolnăvioară, aveam o răceală ciudată de care nu mai scăpam și aproape 6 luni de zile eu nu am mai putut să cânt. Astfel Dumnezeu mi-a luat darul…mi-a arătat prin acest fel că n-am procedat corect. Momentul ăla de la 17 ani a fost decisiv. Eu mă gândeam doar la mine, doar la cariera mea, nu și la oameni. Gândisem egoist. Așa că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată: l-am cunoscut pe Bogdan, actualul meu soț, mi-am dat seama că muzica nu este a mea, muzica este a celui căruia i se dă, este a celui din fața mea și astfel am trecut la o nouă etapă de studiere a muzicii. În timpul acesta am avut un prieten căruia îi plăcea ceea ce compun și mi-a zis că vrea să mă ajute creându-mi cadrul necesar. Am lucrat timp de un an de zile la compozițiile mele.

– Ești eclectică din punct de vedere muzical, ai abordat și genul fusion, și rock, jazz, chiar și rap. Cum te poți conecta la toate genurile muzicale și să fuzionezi cu ele?

– Experiențele prin care am trecut m-au determinat să-mi schimb genul muzical. Am cântat pop, apoi rock, apoi am intrat pe linia de smooth jazz, gândindu-mă la oamenii care stau la un pahar și la un schimb de păreri și trebuie să se înțeleagă. Iar eu va trebui să devin doar un fundal muzical. Astfel simțeam că trebuie să creez o legătură între mine și public. Deci mi-am dat seama că genul muzical era influențat de ceea ce trăiam.

– Muzica creștină are un public oarecum nișat. Ai putea converti un fan jazz, rock, rap, trance sau house într-un ascultător de muzică creștină?

– Da! Am colaborat cu trupa Pocăiții, care provin dintr-un ghetou, aveau o viață total dezordonată…dar în momentul în care au intrat în legătură cu Scriptura, au renunțat la droguri, la alcool. Au continuat prieteniile cu oamenii din mediul în care au fost crescuți dar au dezvoltat multe proiecte sociale acolo. Și cântă muzica rap acolo, căci nu poți să cânți jazz în pușcărie. În același timp am colaborat și cu o trupă rock, Ninrod. Și cu trupa 4Motion. Așa simțeam eu atunci. Dumnezeu vrea clar o formă de închinare sinceră. Și asta înseamnă smerenie, cunoaștere a ceea ce ești și relația personală pe care o ai cu El. Toate astea îți determină genul muzical. Sunt până și trupe de metal creștin, deși pare o extremă.

– Ce e adevărul? E ok să-l spui tot timpul și în orice situație? De exemplu dacă ai pe cineva drag și afli de la medic că are o boală incurabilă, nu mai are de trăit decât câteva zile, îi spui în față?

– Hai să-ți spun, chiar azi am avut o discuție cu Flavia, în care îi explicam că ceea ce fac eu (repetiții, ore de canto, elevi, recitaluri etc.) toate astea le fac și pentru ea. Am mare încredere că ea se va descurca. Am fost în postura de a modela adevărul. M-am oprit pentru câteva secunde. Și mie îmi era foarte greu să plec de lângă ea. I-am zis: „Vreau să fiu sinceră, mă doare la fel ca pe tine atunci când plec de lângă tine, chiar și pentru o oră.” Atunci m-a luat în brațe.

– Deci adevărul ce este?

– Adevărul este ceea ce trăiești în fiecare zi din clipa în care te-ai născut. Este clipa în care ai pus capul pe pernă și-ai zis: „Doamne, îți mulțumesc că am ajuns până în punctul ăsta să pun capul pe pernă!”

– Deci tot la nani ți-e gândul! De asta ai și întârziat…

– Ha ha ha. M-ai prins…

– Care crezi că e modul ideal de a deveni om cu „O” mare?

– Ce faină e întrebarea! Am pus unui elev, unui băiețel, clasica întrebare cu ce vrea să se facă atunci când va fi mare. Mi-a răspuns că vrea să fie om. Părerea mea e că   trebuie să fii cuminte în ambele sensuri. Să fii smerit. Dar nu cu etichetă. Smerenia se vede. Smerenia se simte. Să fii mulțumit de cele mai mici lucruri. Și atunci devii Om.

Interviu realizat de Ciprian Moraru
(Don Machiavelli)

Comments

comments

Categoria: interviu,Timp liber

Cuvinte cheie: , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*