Inspectorii Primăriei i-au amendat pe cei care nu au deszăpezit în fața proprietăţilor sau a blocurilor administrate

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/03/2018

În perioada 19 februarie – 2 martie, inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit 48 procese verbale de contravenţie. Amenzile acordate au fost în sumă de 28.640 lei. Cele mai multe amenzi, 30, au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de degajare a zăpezii din dreptul proprietăților sau a blocurilor administrate. Celelalte amenzi au vizat lipsa autorizaţiilor de funcţionare, nerespectarea obiectului de activitate autorizat și lipsa vizei autorizației, expunerea mărfurilor în afara spațiilor de vânzare, lipsa contractului de folosință a domeniului public, utilizarea neautorizată de însemne taxi, murdărirea carosabilului la ieșirea vehiculelor din șantier și nerespectarea unor somații de ridicare a unor autovehicule avariate sau de tonaj mare, staționate pe domeniul public.

În aceeaşi perioadă au fost acordate şi 35 somaţii. Cele mai multe, 14, au fost emise pentru prezentarea actelor de funcționare ale agenților economici. Restul au fost emise pentru respectarea obligațiilor proprietarilor de clădiri monumente istorice, executarea lucrărilor de reparații la fațada unui imobil, refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețelele publice de termoficare, gaz și apă, precum și pentru ridicarea unor autovehicule avariate sau de tonaj mare, staționate pe domeniul public.

Comments

comments

Categoria: servicii publice





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*