Încep lucrările de reparații pe șoseaua Iași – Bârnova

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/10/2018

În urma sesizărilor primite de la locuitorii din zona șoselei Iași – Bârnova în mod direct, pe rețelele de socializare și prin intermediul mass-media, conducerea Primăriei Municipiului Iași a avut atât o serie de întâlniri, cât și o corespondență consistentă cu reprezentanții DelGaz Grid SA. Compania furnizoare de gaz metan urmează să finalizeze în această perioadă o investiţie care constă în înlocuirea de conducte şi branşamente pe șoseaua Iași – Bârnova și este obligată să realizeze și lucrările de refacere a infrastructurii rutiere afectate de lucrări.

După mai multe adrese prin care compania anunța diverse termene de finalizare a investiției și, respectiv, de începere a reparațiilor, conducerea DelGaz Grid SA l-a informat astăzi, 19 octombrie, pe primarul Mihai Chirica că a încheiat procedura de achiziție, în valoare de circa 1 milion de lei, și că în cursul zilei de luni, 22 octombrie, va emite comanda de începere a lucrărilor de reparații. Potrivit angajamentului DelGaz Grid SA, aceste lucrări ar urma să dureze între 15 și 30 de zile, în funcție de condițiile meteorologice.

La începutul lunii august DelGaz Grid SA a anunțat, printr-un comunicat de presă, că, începând cu data de 6 august, demarează etapa a doua a unei lucrări de investiţii care constă în înlocuirea de conducte şi branşamente pe șoseaua Iași – Bârnova. Intervențiile sunt eșalonate pe trei tronsoane: șoseaua Bârnova nr. 44 – str. Trecătoarea Vișani, str. Trecătoarea Vișani – Fundac Bârnova (nr. 66) și Fundac Bârnova (nr. 66) – șoseaua Bucium. Lucrarea face parte dintr-un proiect de investiţii în valoare de 2 milioane de lei prin intermediul căruia reţeaua de distribuţie de gaze naturale din zonă este modenizată pe o lungime de circa 4 kilometri. Primăria Municipiului Iași a emis autorizația de construire aferentă investiției DelGaz Grid încă de la mijlocul lunii aprilie.

După finalizarea investiției și a lucrărilor de reparații executate de DelGaz Grid SA, Primăria Municipiului Iași va continua modernizarea șoselei Iași – Bârnova, de la intersecția cu șoseaua Bucium până la limita cu comuna Bârnova. Vor fi făcute lucrări pe o distanță de 2.519 metri, iar valoarea acestora este de 6.193.820 lei, inclusiv TVA. Lucrările vor fi executate până la finalizarea lor în anul 2019.

Modernizarea șoselei Iași – Bârnova face parte dintr-un program de lucrări care include şapte artere rutiere importante din municipiu. Sunt modernizaţi, în total, 6,1 kilometri de carosabil: strada Smârdan (630 metri), şoseaua Bârnova (2,5 kilometri), strada Petre Vancea (607 metri), bulevardul Primăverii (602 metri), strada Moşu (382 metri) şi strada Ogorului (286 metri). Lucrările sunt executate de asocierea SC Viarom Construct SRL – SC Conest SA, iar valoarea totală a contractului este de 12.072.482,99 lei, fără TVA (14.366.254,76 lei, cu TVA).

Comments

comments

Categoria: investitii





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*