Încă 14 unități școlare vor fi reabilitate termic

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/09/2017

Primarul Mihai Chirica a anunțat că a lansat o procedură de achiziție publică pentru realizarea de proiecte tehnice de reabilitare termică la unitățile școlare din municipiu. Programul vizează 14 unități școlare, respectiv 23 de clădiri.

„Realizarea serviciului de proiectare este estimată la 835.000 lei. Vom avea în vedere necesitatea elaborării unor studii de specialitate, precum și întocmirea unor documentații necesare obținerii avizelor”, a spus edilul.

Pe lista unităților școlare propuse pentru reabilitare termică figurează Grădinița cu program normal nr. 11, Grădinița cu program normal nr. 21, Grădinița cu program prelungit nr. 9, Grădinița cu program prelungit nr. 25, Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu”, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, Colegiul Tehnic de Transporturi și Construcții, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicaţii „Gheorghe Mârzescu”, Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Liceul Teoretic Waldorf, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuţă”, Școala Gimnazială „Elena Cuza” și Școala Gimnazială „George Coşbuc”.

 

Comments

comments

Categoria: educatie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*