În Piaţa Eminescu, se asfaltează în 5 puncte cheie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/09/2013

Unul dintre cele mai importante noduri rutiere ale oraşului, cel din Fundaţie, se află în atenţia şefilor Primăriei şi a constructorilor. Astfel, de câteva zile, au demarat ample lucrări de asfaltare ce au drept scop fluidizarea traficului auto. Întoarcerea ieşenilor din concediu şi începerea anului şcolar sunt suficiente motive pentru accelerarea lucrărilor.

piata eminescu (17)

Fronturi de lucru

În acest moment, se asfaltează în mai multe puncte ale intersecţiei: pe Independenţei (de o parte şi de alta a pasajului subteran), în jurul statuii lui Eminescu de la BCU, spre Păcurari (pe ambele sensuri), pe strada ce face legătura cu Râpa Galbenă, dar şi pe cea dintre baza Copoului şi staţia de tramvai de pe Gavriil Musicescu. „Se va lucra şi noaptea, pentru a grăbi finalizarea lor. Evident, în tot acest timp vom continua şi lucrările la pasaj”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Intenţia şefilor oraşului este ca toate aceste lucrări de asfaltare să fie gata până la începerea noului an şcolar. Odată finalizate operaţiunile din zona Fundaţiei se va asigura un trafic fără devieri sau restricţii.

 

piata eminescu (24)

Proiecte strategice

Piaţa Eminescu se află la intersecţia Axei Culturale cu cea Est – Vest. Astfel, pe Axa Culturală s-a avut în vederea reabilitarea şi modernizarea străzilor şi a trotuarelor din Copou, Centru, zona Palat. Pe Axa Est – Vest, s-au refăcut şos. Păcurari, strada Păcurari, bulevardul Independenţei şi Elena Doamna. Tot din cadrul acestui proiect face parte şi pasajul subteran din Piaţa Eminescu. Valoarea cumulată a celor două proiecte a fost de aproximativ 40 de milioane de euro, mare parte din acestea fiind fonduri europene nerambursabile.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*