În atelierul lui Nestor Heck, celebru artist fotograf

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/11/2014

Pe strada Lăpuşneanu, s-a păstrat, până la ultimul război, ghereta vestitului fotograf Nestor Heck, prin munca şi talentul căruia au rămas pentru posteritate imaginile unor monumente cât şi figurile multor ieşeni.

Figurile deputaţilor
Prin 1857, Heck, fondatorul atelierului în anul 1850 cum scria pe emblema unor fotografii, a imortalizat figurile deputaţilor Divanului Ad-Hoc. Primind o copie, Mihail Kogălniceanu a notat “Temelia casei” şi a dăruit-o lui C.A. Rosetti, păstrându-se apoi la Academie (Constantin Săvulescu, Cronologia ilustrată a fotografiei din România).

Acoperiş din sticlă
Talentat maestru al artei şi tehnicii fotografice, Nestor Heck a devenit şi o importantă personalitate a Iaşului. Atelierul său având mare căutare, Heck şi-a adus ajutor pe Otto Flechner (1868). Atunci, fotograful îşi făcea singur soluţiile, hârtia sensibilă şi plăcile din sticlă , pentru clişee, imaginile luându-le la lumina zilei, motiv pentru care atelierul avea acoperişul jumătate din sticlă. Orele cu lumină naturală, prielnică pentru fotografiere, se anunţau prin ziare, până a apărut lumina artificială, cu petromax, magneziu, lămpi electrice.

Cel mai bun
Iniţial, atelierul lui Heck fusese adăpostit în vechile bolţi existente pe actuala stradă Cuza Vodă, fostă Golia nr. 83. “După arderea caselor acestea (1890), fotograful Heck s-a mutat în strada Lăpuşneanu, în casele d-nei Elena Pastia” (Rudolf Şuţu). Atunci, pe Lăpuşneanu existau şi studiourile Franchette, la numărul 44, H. Flaschner la 41 şi Chaland la 10. Cu toate acestea, studioul lui Heck nu avea rival, fiind considerat “cel mai bun din oraşul Iaşi atât sub raportul execuţiunei cât şi al artei” (“Ecoul Moldovei”, 25 mai 1895).

Mihai Eminescu de Nestor Heck - 1884Eminescu, amăgit
Cu aparatele sale, Heck a imortalizat chipul Veronicăi Micle, al lui I.L. Caragiale şi al poetului Mihai Eminescu. Fotografia lui Eminescu are şi o mică istorie povestită de profesorul A.C. Cuza: “Într-o zi, profitând de bunele lui dispoziţii, l-am luat de pe terasa otelului Traian împreună cu Wilhelm Humpel şi cu Petru V. Grigoriu şi, aşa îmbrăcat în costumul său alb de vară, ne-am dus cu toţii la atelierul de fotografie Nestor Heck, unde a consimţit a se fotografia, însă numai în grup, alăturea cu noi. Ne-am şi aşezat împreună. După indicaţiile noastre însă, fotograful l-a scos numai pe dânsul, ceea ce nu puţin l-a supărat, mai apoi, văzându-se amăgit ca un copil”. Fotografia se păstrează până în zilele noastre şi e datată cu anul 1884, întâmplarea petrecându-se în vara acelui an.

Şase împărţite
I.L. Caragiale se fotografiase mai înainte, cu prilejul unei vizite la Iaşi, pe la începutul lunii aprilie 1883. Colabora cu Eduard Caudella şi Iacob Negruzzi la realizarea operetei “Hatmanul Baltag”. Obţinând serviciu la Craiova, departe de Iaşi, în ziua de 4/16 aprilie 1883 i-a scris amicului Petrache Missir să scoată de la Heck cele şase fotografii plătite şi să le împartă aşa cum stabiliseră. Una probabil revenea Fridolinei Reinike, o duducuţă cu ochi albaştri şi părul frizat, de care dramaturgul se amorezase.

Continuatorul
Trecut lui Salvador Scutari la moartea neîntrecutului artist (iunie 1912), atelierul şi-a păstrat numele. Prin 1921, pe fiecare fotografie se ştampila emblema: “Nestor Heck, Atelier fondat în 1850, cu diploma de onoare la Expoziţia de la Paris, 1889 şi alte atestate de merite pentru lucrări artistice. Strada Lăpuşneanu No. 42. Salvador Scutari, Proprietar, Iaşi”.

Juneţea oraşului
Pe locul liber dintre Casa Pastia şi hotelul Traian s-au instalat circurile ori scaunele pentru teatrele de vară (1916 – 1918). Din mai 1923, a fost ocupat de clădirea înaltă a hotelului ultra-modern pe atunci (cu calorifer) numit Palace sau Regal. Lipit de Traian, noul hotel trăia viaţa străzii muzicale, motiv pentru care George Enescu, în timpul vizitelor la Iaşi, îl căuta. Deşi era solicitat de numeroase familii, prefera să stea la hotel. Lui Enescu îi plăcea să asculte, seara târziu, ecourile bătrânei străzi, în care se auzeau cântecele câtorva orchestre, zumzetul chitarelor. Pe sub ferestre defila juneţea oraşului.

“Viaţa Românească”
Parterul comercial al celor două clădiri a primit diferite prăvălii. Printre ele, în colţ la Traian, a poposit cândva florăria marelui grădinar Grabovenschi, apoi vechea farmacie Werner (Centrală), magazinul de cafea Mocca, parfumeria Palace sau librăria societăţii literare “Viaţa Românească” (1926). Deschisă mai întâi lângă Administraţia Financiară (restaurantul Select de astăzi) şi apoi mutată pe strada Lăpuşneanu la numărul vechi 44, a adăpostit o comoară de tipărituri şi ustensile şcolăreşti, albume, dicţionare, enciclopedii, cărţi ştiinţifice, nelipsindu-i lucrările editurii proprii, alături de care trecuseră tipografiile istorice ieşene: “Naţionala” a lui I.S. Ionescu, “Dacia” lui P. Iliescu cât şi editura bucureşteană “Alcalay”. Elegantă şi luminoasă, având vitrinele largi şi tavanele înalte, acoperite cu podoabe, ramuri de brad şi beteală, la finele anului îşi întâmpina vizitatorii în zvon de clopoţei oferind noi tipărituri sub banderole cu “La Mulţi Ani!”, anume pregătite pentru dăruire.

Aglomeraţie
Bătrâna stradă Lăpuşneanu, ticsită de firme şi potopită de reclame înşirate de-a lungul şi de-a latul, fremăta de lume. Strigând şi cântând, comercianţii şi ambulanţii, însoţiţi de gramofoane, flaşnete, orchestre şi chiar vreo fanfară, pofteau, insistent, “onorata clientelă” să le viziteze magazinele, să se bucure de “noutăţile tocmai sosite”. (un articol de Ion Mitican)

Comments

comments



1 Comentariu

  1. ionut

    Tixita? Cine e autorul acestui articol?




*