Impozite crescute pentru terenuri neîngrijite

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/12/2017

Municipalitatea a întocmit un proiect de hotărâre prin care propune majorarea impozitelor pe terenurile neîngrijite, altele decât cele agricole, situate în intravilanul municipiului Iaşi. Proiectul urmează a fi discutat în şedinţa Consiliului Local de vineri, 15 decembrie.

Primarul Mihai Chirica a precizat astăzi, într-o conferință de presă, că măsura vizează o serie de persoane fizice şi juridice care deţin parcele de teren aflate în paragină. Astfel, un număr de 11 contribuabili ieşeni, proprietari ai unor terenuri cu suprafeţe ce variază între 94,66 şi 5.773 metri pătraţi, vor plăti taxe majorate cu 250 şi 500 %.

„În situaţia în care proprietarii terenurilor neîngrijite comunică luarea măsurilor de remediere, persoanele împuternicite prin dispoziţia Primarului Municipiului Iaşi au obligaţia să verifice realitatea susţinerilor contribuabilului, întocmesc în acest sens o notă de constatare însoţită de fotografii doveditoare, care se comunică Direcţiei Generale Economice şi Finanţe Publice Locale Iaşi, în vederea promovării proiectului de hotărâre de încetare a aplicabilităţii hotărârii de majorare a impozitului pentru terenul respectiv, începând cu 1 ianuarie a anului fiscal următor”, se arată în proiectul de hotărâre.

Comments

comments



1 Comentariu

  1. george

    pe independentei langa hotel binder si pe soseaua arcu intersectie cu strada gandu.




*