Importante investiţii în terenuri de sport şi dotări medicale, aprobate în şedinţa CL

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/03/2017

Consilierii locali au aprobat în cadrul şedinţei extraordinare de luni, 6 martie, scăderea preţului gigacaloriei livrate populaţiei la nivelul de 245 de lei, preţul energiei termice livrate agenţilor economici fiind stabilit la 254 de lei pe gigacalorie. Măsura a fost considerată de către primarul Mihai Chirica drept o premieră naţională, fiind bazată pe eficientizarea sistemului centralizat de termoficare ieşean, pe care-l consideră un model de urmat şi de alte oraşe din ţară.

De asemenea, aleşii locali au avizat favorabil indicatorii tehnico – economici şi devizele generale privind amenajarea terenurilor de sport aferente unui număr de 17 instituţii de învăţământ din Iaşi. Astfel, Liceul Economic de Turism, Şcoala Gimnazială Gh. I. Brătianu, Colegiul Tehnic I.C. Ştefănescu, Colegiul Naţional Costache Negruzzi, Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir, Şcoala Gimnazială Elena Cuza, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Şcoala Generală Alecu Russo, Liceul Tehnologic Petru Poni, Şcoala Gimnazială Alexandru cel Bun, Colegiul Octav Băncilă, Şcoala Gimnazial B.P. Haşdeu, Şcoala Gimnazială Ştefan Bârsănescu, Şcoala Gimnazială Titu Maiorescu, Colegiul Naţional Garabet Ibrăileanu şi Colegiul Naţional vor beneficia de terenuri de sport moderne.

În cadrul aceleaaşi şedinţe, au fost aprobaţi indicatorii tehnico – economici privind modernizarea şi dotarea Creşelor nr. 1 şi nr. 10 din Municipiul Iaşi. Importante investiţii în sănătate au primit undă verde din partea consilierilor locali, Spitalul Clinic de Recuperare şi Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon urmând să beneficieze de reabilitări ale sălilor de operaţii, extinderea serviciului de ambulator, dotări cu echipamente medicale de înaltă performanţă.

Comments

comments

Categoria: Consiliul Local





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*