„IDIOȚII” talentați care au cucerit România

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/11/2018

Katerina (Kati) Matei, Alexandru (Lala) Petrila, Codrin Dănilă, Ovidiu Ivan, Theodor (Doru) Ivan și Mitruţ (MP13) Peiu sunt tineri, frumoși, inteligenți și, mai ales, spontani. Împreună formează Trupa de Teatru IDIOT, prima trupă de improvizație teatrală din Moldova. Primul spectacol l-au avut pe 17 iulie 2011, formula actuală fiind definitivată în urmă cu doi ani. Deși absolvenți de Actorie, fac ceva ce puțini actori îndrăznesc: au curajul să se „dezbrace” în fața publicului și să „defileze în splendoarea bunelor și nebunelor lor”. Îi puteți vedea în fiecare duminică, de la ora 20:00, în Arte Bar („vizavi de Universitatea de Arte”).

Cum a început IDIOT?

Lala: Student fiind, am jucat în trupa Obligo, din București. Am tras un pic din atmosfera de acolo. Când m-am întors acasă, am făcut o trupă, a noastră. Ei ne-au dat curaj, dar aici ne-am dezvoltat pe calea noastră. Totul a început după ce-am terminat facultatea. Codrin și cu mine am terminat Păpuși și Actorie, Ovidiu și Doru Actorie. Acum în trupă e și Kati, tot absolventă de Actorie. Ovidiu și Kati sunt studenți și la Regie. Mitruț e un artist polivalent, face și dintr-o trupă rap, OBLX și MP13, dar este și artist plastic. Așadar, suntem multilateral dezvoltați. Toți suntem în zona artelor, barul în care susținem spectacolele se numește Arte Bar și e vizavi de Universitatea de Arte.

Care e legătura dintre teatru și improvizație?

Doru: Improvizația presupune teatru care se naște pe loc, din sugestiile spectatorilor, din obligo-urile fiecărui joc, deci practic piedici care pot apărea în timpul unui spectacol de teatru clasic. E teatru 100% pentru că e vorba de personaje, de relațiile dintre ele și de o poveste, doar că nu avem un regizor.

Multă lume pune semnul egal între stand-up și improvizație.

Kati: În improvizație totul e foarte viu, reacțiile sunt autentice, totul e autentic. În stand-up ai un text pe care poți să-l repeți și să-l lucrezi. De aceea poți foarte ușor să te duci în fals, spre o notă care nu e neapărat adevăr. Pentru mine teatrul înseamnă adevăr.

De unde a pornit improvizația?

Doru: Sunt multe școli de improvizație, principalele fiind în America și Europa. Totul a pornit de la școlile de actorie. Del Close a încercat să unească aceste exerciții de improvizație pentru munca actorilor sub forma unui spectacol, apoi Keith Johnstone a făcut din teatru de improvizație teatru-sport, adică teatrul văzut ca un meci de hochei.

Ce recomandați unui tânăr care vrea să dea la Actorie?

Ovidiu: E foarte important ca un tânăr să răspundă sincer la întrebarea: De ce teatru? Dacă vii la Teatru pentru că e ușor să înveți un text, dai cu ceapă pe la ochi și ieși din culise cu ochii umezi… aia nu e teatru. Dacă nu pui suflet, nu se întâmplă lucruri. Dacă simți că nu poți fără teatru, atunci da, merită.

Codrin: Este exact ca după școala de șoferi. Devii actor abia după facultate. Facultatea nu te face actor, ci te învață niște pași, îți deschide niște porți. De acolo tu extragi și mergi mai departe pe acel drum. Dacă într-adevăr ai acest microb.

La Regie e la fel?

Ovidiu: Aș recomanda să nu fie prima facultate. Cu atât mai mult ca regizor trebuie să te fi împiedicat de niște lucruri. Aș recomanda să facă ceva înainte, să ajungă într-o altă țară, să aibă un termen de comparație. Dacă intră crud s-ar putea să creadă că face regie corect, dar după facultate deja e stors și ostenit.

Vă pot acuza ceilalți actori de lașitate?

Ovidiu: Nu cred că poți atașa cuvântul lașitate unui actor de improvizație. Este exact invers. Dacă am face un sondaj de opinie printre actorii de teatru clasic, cred că cei mai mulți ar spune că improvizația e… nașpa! Pentru că stau după scutul siguranței, al unui text și a unei mișcări pe care le învață, le repetă și pot intra pe de rost. Mai ales acei actori care se odihnesc în spectacole și pe care îi surprinzi pe alocuri că se scarpină sau cască. Intră, dau corect replicile, dar nu e niciun soi de asumare sau de implicare. Nu se poate spune că e lașitate ce facem noi, că nu e teatru, că e comercial sau hăhăială. Am avut actori invitați, iar primul reflex a fost să încerce să fie comici, să-și bage un deget în nas… scălâmbăială. Nu are nici cea mai mică legătură. Improvizația presupune foarte mult curaj de a defila în efectivul tău gol și splendoarea și supremația bunelor și nebunelor tale.

Sunt absolvenți de Actorie care joacă în reclame sau împart pliante.

Codrin: Teoretic facultatea te pregătește pentru scenă, dar practic te pregătește pentru a face față multor situații în viață. Dacă ai terminat medicina nu-ți asigură nimeni post de medic. Depinde de tine să lupți, să-ți dorești foarte mult. Contează și să te implici. Dacă te implici, vin și bucuriile.

Kati: Cel mai important până a deveni actor e drumul spre cunoașterea de sine. Pentru a avea ce consuma trebuie să descoperi ce ai de oferit. Nu doar în actorie, ci și în viață. Poți să împarți pliante, dar poți să le împarți bine.

Lala: În liceu aveam zile când ajungeam acasă și ziceam: Nu am ce să caut aici. Doamne ferește! Foarte prost. Dar, în aceeași săptămână, aveam zile în care ziceam: Gata, mă, am înțeles-o. Eu sunt, frate! Eu sunt miezul de acolo. Așa cred că este și în facultate, așa cred că este și după. Ai zile în care ai senzația că ești Dumnezeu pe pământ, că meseria ta este să pășești prin rai, și ai zile în care spui: Totul e o prostie, o vrăjeală, nu e adevărat nimic, vreau acasă!

 

De ce nu ies actorii mai des în public? De ce nu au curajul să iasă din zona lor de confort și să vină spre public?

Codrin: Unii actori cred în ideea de sacru și profan. Ce e pe scenă e sacru și ce e în afară e profan. Le e frică să nu piardă din magia teatrului pe care o dau pe scenă. Mai e și simțul penibilului. E și siguranța pe care ți-o oferă o instituție sau o scenă. Cred că e o frică.

Lala: Scena e acolo unde ai public. Într-o zi am jucat pe pietonal, în fața Catedralei Catolice. Am început cu 5 persoane, la final erau peste 100. Cei care treceau pe acolo, se uitau și rămâneau. Aia e problema: să rămână. Într-un spațiu închis îi ai blocați acolo, au dat bani pe bilete, trebuie să stea. Afară… e mai greu.

Ați ajuns în semifinale la Românii au talent. Cum a fost?

Codrin: Ne-am distrat pentru că și oamenii doreau să le iasă show-ul. Am mai participat la „iUmor”, doar că acolo ne-am trezit că se cere un program fix, impus. Din acest punct de vedere, la „Românii au talent” a fost deosebit de profesionistă treaba. Au fost foarte amabili și curajoși. Am fost preferații publicului, doamna Mihaela Rădulescu a intrat în joc. A fost o experiență foarte frumoasă.

 Viitorul IDIOT?

Lala: Viitorul ideal ar fi să facem un studio, în care să ne dezvoltăm. Să facem un spațiu în genul celui creat de Grotowski. Un spațiu gol, pe care să-l umplem noi. Cred că asta ar fi cel mai fain. Asta mi-aș dori.

 

MP13: În urmă cu 6 ani, băieții m-au chemat la un spectacol ca să-i ajut cu fundalul sonor. Nu aveam studii muzicale și nici de actorie, de aceea am crezut că va fi ceva provizoriu.

Dar le-a plăcut și am rămas. Majoritatea trupelor de impro din țară au un pianist ca muzician, ceea ce le oferă o mare flexibilitate. Eu, în calitate de chitarist, trăiesc o provocare continuă: mereu trebuie să caut noi și noi soluții pentru a crea atmosfera necesară scenelor sau pentru a ilustra un stil muzical cerut ad-hoc de public. Asta mi-a dezvoltat aptitudini care s-au transferat și în viața de zi cu zi: sunt mereu în gardă!

MARIUS PÂRCIU

Comments

comments

Categoria: interviu

Cuvinte cheie: ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*