Iaşul va avea un sistem modern de monitorizare a traficului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/08/2013

Investiţia depăşeşte 20 de milioane de euro. Termenul de finalizare este vara anului 2015.

Sistem performant de management al traficului. Acesta este cel mai recent proiect cu finanţarea europeană la care a fost semnat contractul de lucrări. Evenimentul a avut loc, marţi, în Sala Mare a Primăriei, fiind prezenţi şefii municipalităţii şi reprezentanţi ai constructorilor. Executantul este asocierea dintre UTI Grup SA şi Information Business Consulting SRL. Finalizarea lucrărilor este programată pentru vara anului 2015.

91 milioane lei

Proiectul european „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi” are o valoare totală de aproximativ 91 milioane lei. Lucrările presupun realizarea unui centru de comandă şi control al traficului. Toate datele colectate de detectoarele de trafic vor fi transmise la automatul de trafic, iar prin intermediul sistemului de comunicaţii, la centrul de comandă unde vor fi stocate în baza de date centrală.

Mai mult, 90 de intersecţii şi treceri de pietoni vor fi semaforizate şi echipate cu automate de dirijare a circulaţiei şi detectori de vehicule de tip video. În aceste intersecţii vor fi amplasate şi sisteme acustice pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere.

Proiect ambiţios

Primarul Gheorghe Nichita a explicat importanţa acestei investiţii.

“Este o mare bucurie că semnez acest proiect. Trebuie menţionat că amplasarea sistemelor acustice pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere a fost stabilită de comun acord cu Asociaţia Nevăzătorilor din România Iaşi – Vaslui. Este un proiect ambiţios care îşi va vedea roadele după finalizarea lucrărilor pe fonduri europene, inclusiv a zonei centrale şi a pasajelor rutiere”, a declarat Gheorghe Nichita, primarul Iaşului.

Reprezentantul constructorilor afirmă că proiectul va fi un succes. “Suntem onoraţi că am fost declaraţi câştigători. Este o reală provocare, un proiect complex şi îl vom finaliza cu succes. UTI Grup SA a mai executat astfel de proiecte, deci nu ne vom lovi de probleme”, a declarat Adrian Florea, director în cadrul UTI Grup SA.

Beneficii asupra comunităţii

După implementare, proiectul va contribui şi la ameliorarea aspectului estetic al spaţiului public urban prin montarea îngropată a cablului de comunicare din fibră optică şi dezafectarea cablurilor aeriene existente. Totodată, timpul de călătorie pe principalele axe ale municipiului Iaşi se va reduce, la orele de vârf, în medie, cu aproximativ 17%, în primul an după finalizarea proiectului. În acelaşi timp, numărul persoanelor care utilizează transportul public în comun va creşte cu minim 5%, după finalizarea proiectului.

Indicatori în cifre:

–         o clădire aparţinând infrastructurii urbane în suprafaţă de 380,60 mp va fi reabilitată, modernizată şi pregătită pentru noi activităţi;

–         intersecţiile vizate vor fi dotate cu 59 de echipamente pentru supravegherea condiţiilor în care se desfăşoară circulaţia auto, dar şi pentru siguranţa populaţiei (camere de supraveghere video);

–         1.242 de semafoare noi montate în municipiu;

–         1.979 de indicatoare rutiere amplasate în Iaşi;

–         72 de automate de dirijare a circulaţiei care vor transmite în timp real informaţii (accidente, defecţiuni, ambuteiaje) către centrul de comandă şi control al traficului;

–         633 camere detecţie;

–         crearea a 27 locuri de muncă permanente în faza de operare a proiectului (personalul care operează centrul de comandă şi control al traficului).

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*