[Iaşul istoric] Zilele negre ale Iaşului din 1821

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/07/2013

Implicarea Iaşului în mişcarea de eliberare a Greciei avea şi o faţetă sumbră. După strălucitele ceremonii din februarie 1821 – arătate în numărul trecut al Curierului de Iaşi-  pentru Iaşi începea un an sumbru. Ţara era prădată, iar locuitorii Iaşului plecau în pribegie. Înalta Poartă nu avea de gând să uite că de la Iaşi plecase Eteria.

 

Abuzurile arnăuţilor

Însufleţită de idei progresiste, de simţăminte patriotice şi de minţi strălucite, Eteria era întinată de abuzurile arnăuţilor, care se credeau stăpâni

Ofiter arnaut. Abuzurile trupelor Eteriei, care jefuiau negustori si targoveti au dus la o imagine negativa a miscarii de eliberare a Greciei

Ofiter arnaut.
Abuzurile trupelor Eteriei, care jefuiau negustori si targoveti au dus la o imagine negativa a miscarii de eliberare a Greciei

Administraţia domnitorului slăbise şi Moldova a fost lăsată la voia întîmplării, “nemulţumind boierii şi populaţia”, căci unii dintre arnăuţi, cruzi de felul lor şi hrăpăreţi, învăţaţi cu jafurile şi simţindu-se stăpîni întinau idealurile revoluţiei. Colonelul rus I. Pestel, raporta generalului Pavel. D. Kisseleff faptul extraordinar că la 27 februarie mitropolitul a săvârşit sfinţirea steagurilor Eteriei ”din porunca prinţului Şuţu”, implicând astfel ţara în evenimentul pe care şi Rusia îl privea de departe. “A doua zi după sfinţirea drapelelor, adică de 28 februarie, arnăuţii au început să ia din oraş caii de care aveau nevoie”. Intervenindu-se la domnitor, cea mai mare parte dintre cai a fost plătită

După organizarea trupelor adunate la Galata, în ziua de 1 martie, generalul Ipsilanti şi cumnatul sau Cantacuzino, împreună cu vreo 3000 de luptători greci, bulgari, sîrbi, albanezi, porneau spre Bucureşti, dar zilele dramatice ale Iaşului abia începeau.

 

Părăsiţi de Rusia

În toiul acţiunilor venea însă şi decepţia. Pe 28 februarie/ 12 martie la Iaşi se afla, fără tăgadă, că ţarul nu accepta ca Rusia să fie antrenată în mişcare, aşa cum dăduse a înţelege Ipsilanti şi-i cerea acestuia să se întoarcă în Rusia. Astfel Moldova se vedea rămasă singură de izbelişte şi învinovăţită pentru încurajarea şi susţinerea răzmeriţei, faptă gravă ce urma să aducă pedeapsă înfricoşătoare. Neamestecul Rusiei era cerinţa marilor imperii europene întrunite în Sfinta Alianţă religioasa înfiinţată la Paris in 1815 de împaraţii Austriei, Rusiei si Prusiei cu scop aşa zis de apărare religioasă. Fiindcă avuseseră de a face cu revoluţiile din Franţa, Italia, Spania şi Portugalia nu sprijineau revolta lui Ipsilante şi nici pe a lui Tudor Vladimirescu din Muntenia. Rusiei i se impunea să păstreze pacea abia încheiată cu Poarta. Încercând să rezolve problema, Ipsilanti răspunsese misivei împărăteşti, propunînd ca teritoriul Greciei să fie autonom, el retregîndu-se în regiunea muntoasă a Ţării Româneşti, fără a mai porni “nici un fel de mişcare contra turcilor, afară de cazul când ei vor porni contra mea” (14 martie).

 

Afurisenie de la patriarh

Rămas descoperit pentru fapta sa, la sfârşitul lui martie, Mitropolitul Veniamin primea prin consulul rus şi boerul Roznovanu o felicitare: “Cartea de afurisenie şi blestem”, slobozită în 11 martie de patriarhul Grigore al Constantinopolui şi episcopii sinodului, împotriva celor care porniseră răzmeriţa. Conţinutul era neîndurător şi totodată se cerea “a fi publicată şi cetită tuturor locuitorilor din Moldova prin biserici, ceia ce a şi făcut mitroplitul Veniamin” (C. Erbiceanu, Istoria Mitropliei Moldovei…). Cartea – considerată “la poruncă” – numea revolta “anticreştinească”, fapt pentru care slujitorii tuturor bisericilor ortodoxe, inclusiv Veniamin, mitropolitul Modovei trebuiau s-o condamne şi s-o blesteme pentru a stârni oprobiul întregului popor împotriva răsculaţilor.

După felurite şi tot mai îngrozitoare blesteme – care pentru trăitorii de atunci erau cutremurătoare – Cartea se termina cu ameninţarea directă, adresată mitropolitului, că dacă nu va face întocmai: “nu veţi arăta cu lucrul, sârguinţa şi silinţa spre întoarcerea celor rătăciţi”, va fi oprit de la slujbă rămînînd demn de focul Gheenei. Păcatul sfinţirii steagurilor, talerii, telegarii şi ostaşul înarmat dăruit Eteriei nu se puteau trece cu vederea.

 

Patriarhul Constantinopolului este spânzurat

Îngrozit, mitropolitul răspundea la 1 aprilie raportând executarea

ordinului, traducerea anatemei, împrăştierea ei şi citirea prin biserici.

Deasemeni amintea că în trupele eteriste “nu-s români” ci mai ales greci, mare parte dintr-acei care “n-au nici casă nici masă” (C. Erbiceanu, Istoria Mitropoliei).

Aşteptând îngrijorat urmările, peste câteva zile afla, cu groază, că la Istanbul se iscaseră mari tulburări între populaţia locală şi grecii intervenind şi soldaţii. A doua zi după ce a fost numit un nou vizir cu misiunea să facă ordine (10/22 aprilie), după liturghie, locuitorii Istanbulului vedeau patriarhul cu arhereii din sinod atârnând, spânzuraţi, ca nişte tâlhari, la uşa catedralei (Istoria Mitropoliei. Epistolie din Constantinopol…). Patriarul Grigore era acuzat de sprijinire făţişă a răsculaţilor eterişti. Au urmat alte dezordini, cu morţi şi violuri, aşa cum scria un martor la 13/25 aprilie: “oraşul a devenit un înfricoşat iad”.

Uciderera fiind considerată o gravă insultă adusă bisericii ortodoxe, în Rusia a început susţinerea făţişă a grecilor, răcindu-se relaţiile cu Poarta. Drept consecinţă la Odessa se organizau funeralii pentru patriarh.

Boieri de la inceputul secolului XIX. Intreaga carmuire a Moldovei a fugit în Rusia de teama represiunilor otomane in 1821

Boieri de la inceputul secolului XIX. Intreaga carmuire a Moldovei a fugit în Rusia de teama represiunilor otomane in 1821

Fugă peste Prut

Represiunea otomanilor îi sperie şi pe boierii ieşeni care îşi strâng în pripă catrafusele şi plecau către zonele de carantină înfiinţate la Sculeni pe malul rusesc al Prutului, pentru adăpostirea refugiaţilor înainte de a li se acorda intrarea în ţară.  În aprile Iaşii trăiau zile grele. Înspăimîntaţi de pedepsele ce se bănuiau din partea Porţii, care trimitea armata peste Dunăre, dregătorii Curţii domneşti fugeau aproape toţi în Bucovina sau peste Prut. Din martie 29 părăsise Iaşii chiar şi domnitorul Mihail Şuţu, care la începutul revoltei se visase domnitor şi peste Ţara Românească. Plecând, M. Şuţu lăsase ţara pe seama unei căimăcănii de boieri, condusă de mitropolitul Veniamin. Acesta încerca să şteargă păcatul săvârşit la Trei Ierarhi faţă de Poartă, semnând câteva ofise pentru liniştirea populaţiei, dar, mai apoi, cu sufletul plin de mâhnire, pleca şi el peste Prut.

 

Lupta pentru Iaşi

Aproape întreaga cârmuire a Moldovei se adăpostise dincolo de Prut, Mergând pe altă cale, ca să iasă din nenorocire, la 5 aprile boierii refugiaţi în Bucovina cereau turcilor înlocuirea domnitorului trădător şi mila înaltului Devlet.

Datorită dezordinilor şi jafului provocate de aceiaşi arnăuţi nedisciplinaţi, puşi pe căpătuială, prin tîrguri şi prin sate, se iscaseră multe tulburări şi pricini, populaţia devenind ostilă mişcării. Pentru siguranţă, negustorii, mai ales acei turci scăpaţi de năpasta din februarie, îşi găsiseră adăpost în curtea consulului austriac Iosef Raab care pretindea domniei protecţie pentru supuşii chezaro crăieşti. Boierii rămaşi în Divan încercau să-i apere pe turcii scăpaţi cu viaţă triimiţându-i păziţi peste Prut tot în carantina de la Sculeni.

Spre a preîntîmpina jafurile în unele localităţi din ţinuturi se organizau gărzi de apărare împotriva arnăuţilor.

Ajungând zvonul “neorânduielelor” ce se petreceau în Moldova la urechile lui Ipsilante – in tabăra de la Tîrgovişte – acesta a trimis îndată la Iaşi cu sarcina de comandant suprem al trupelor pe generalul Gheorghe Cantacuzino cu o trupă de luptători destoinici, să restabilească ordinea (6 mai 1821). Cantacuzino dă ordin arnăuţilor să înpoieze bunurile luate, afară de arme şi pâine, interzicând asemenea fapte.

Retragere la Sculeni

Fiindcă trupele turce se apropiau de oraş, la 1 iunie 1821 cneazul Gheorghe Cantacuzino, retras “în stratopedul (tabăra) de la Copou” dădea altă proclamaţie către locuitorii moldoveni prin care îi anunţa că se retrage din Iaşi, pentru a nu periclita aşezarea şi înzestrările sale. “Eu, însă pururea din suflet dorind binele şi fericirea patriei noastre, am găsit de cuviinţă şi de mare trebuinţă tragerea mea şi a oştilor din oraş, ca prin acest mijloc să vă puteţi păzi întru nevătămare cathedra şi averile voastre despre cumplita călcare a vrăjmaşilor, de care nu aţi putea scăpa, dacă războiul s-ar urma împregiurul acestui oraş şi în lăuntru”. Nu voia să aducă Iaşilor ”înfricoşata pildă a Galaţilor şi a Focşanilor” oraşe nimicite şi incendiate în timpul luptelor dintre trupele turce şi eteriste (Documente II, nr, 133).

Generalul mergea în tabăra elenică înfiinţată la castelul de la Stînca Roznovanu, construind o întăritură lîngă malul Prutului, în aşteptarea armatelor turce ce veneau pe la Scînteia şi Bordea şi apoi decepţionat de Ipsilanti cu care avusese unele neînţelegeri (iar pe 8 iunie acesta se retrăsese în Austria), trecea şi el Prutul, ca şi Pendedeca.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*