Iaşul istoric: Vizită la Palatul Roznovanu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/12/2012

Clădirea stăpânită de familia Roznovanu era diferită faţă de actuala clădire în care-şi are sediul Primăria. Tavanele erau pictate, etajul găzduia un paraclis şi un mare salon de bal. Înfăţişarea palatului marilor boieri moldoveni este descrisă de nepotul Dimitrie Moruzzi

La „Noaptea albă a muzeelor”, sute de ieşeni au fost curioşi să vadă cum arată Palatul Roznovanu în interior

Acum 130 de ani, clădirea Palatului Roznovanu arăta diferit faţă de cum arată astăzi. Înfăţişarea de astăzi este datorată modificărilor importante făcute de Vasile Pogor, după 1891, dar mai ales celor făcute pentru a deveni reşedinţă regală pentru Ferdinand I (1894). Pe vremea familiei Roznovanu, în locul grădinii avea – în faţă – o piaţă largă asfaltată pentru şederea trăsurilor ce se rânduiau, ca într-o parcare, la vremea când îşi aduceau stăpânii pentru vizite.

Impresionantă

Palatul, pe vremea când era stăpânit de familia Roznovanu

Potrivit lui Dimitrie Moruzzi, nepotul fostului proprietar, drept gard, spre stradă, se întindea un şir de stâlpi, între care atârna un lanţ gros cât mâna unui om. „Faţada simplă, văruită şi cu gratii la ferestrele catului de jos” cuprindea la mijloc intrarea principală. Prin gangul din dreapta se ajungea la grădina Palatului, întinsă ca o pajişte, umbrită de arbori bătrâni şi stufoşi sub care sticlea apa unui havuz, adusă de la Golia. Celălalt gang, din stânga, ducea în curtea cu bucătării, spălătorii şi la grajdul cailor, croit măcar pentru vreo 40 de trăpaşi, alături de care se aflau şuri, bordeiul bivoliţelor, stogurile de fân, gheţăria şi uriaşele stive de lemne. Una din cele mai impresionante gospodării ale Iaşului nu era ferită de întâmplări dramatice. Strada din spatele curţii palatului (astăzi Agatha Bârsescu) purta numele Căpitan Păun, în amintirea pompierului care a murit încercând să scape de incendiu acareturile palatului.

Interior fastuos

Întreaga zidire, la parter şi la etaj, era străbătută de câte un culoar lung. Holul principal de intrare înfăţişa stâlpii groşi de susţinere a tavanului, deasupra căruia se întindea imensul salon de dans, unde puteau „juca pe voie, până la 500 de perechi dănţuitoare”.

În camerele parterului locuiau rudele, nepoţii şi personalul de serviciu al Palatului. De jos, urca o scară maiestuoasă spre intrarea salonului de dans, situată vizavi de uşa paraclisului. Peristilul (galeria interioară) astfel format era susţinut prin stâlpi eleganţi, imitând marmura şi uniţi prin balustrade de lemn.

Înzestrat, după gusturile timpului, cu rips de mătase galbenă, mobile de mahon, în stil „empire” din vremea lui Napoleon, policandre uriaşe şi tricheluri aurite, salonul îşi mărea adâncimea prin oglinzi înalte până în tavan, ce înmulţeau numărul dănţuitorilor cuprinşi de iureşul valsurilor. Muzicanţii aveau şi ei locul lor, într-o galerie, iar legătura cu saloanele din restul clădirii se făcea prin două uşi laterale, în afara aceleia principale, de onoare, de la peristil şi aceea care da în balcon.

Salonul stăpânei

Maria (Marghioliţa) Roznovanu, cea care a adus strălucire palatului la apogeu

Deschizând uşa din dreapta se ajungea în salonul stăpânei Maria Roznovanu (cocoana Marghioliţa), înzestrat şi acesta tot cu mobilă „empire”. „Pe o consolă între fereşti”, trona un ceasornic reprezentând „un castel medieval la poalele căruia ieşeau din tuneluri două trenuri care se încrucişau în sunetul unui vals nemţesc”. De pe pereţi priveau chipurile în mărime naturală ale marelui vistiernic Nicolae Roznovanu şi a vistiernicesei, „opere scump plătite artistului vienez Winterhalter”. În afara vizitelor intime, salonul ei putea adăposti mici serate, de 30 – 40 perechi, mai ales că, după Unirea Principatelor şi mutarea capitalei la Bucureşti, scăzuse considerabil numărul vechilor boieri ieşeni dornici de petrecere.

Darcle, concert la palat

Marele salon găzduia concerte de binefacere, spectacole, precum cele ale iubitului actor Luchian (care prezenta aici canţonetele lui Alecsandri, gen Clevetici şi Napoilă) sau concertele domnişoarei Zoe Miclescu şi doamnei Hariclea Hartulary, care avea să devină „LaDiva Ilustra”, „Privighetoarea Carpaţilor” – Hariclea Hartulary Darclee.

Peste coridor, uşă în uşă cu salonul Doamnei, se găsea sufrageria, întinsă şi înzestrată cu o uriaşă masă extensibilă şi un lung şir de scaune elegante.

Prin uşa din stânga a marelui salon de dans se intra în apartamentul locuit, până la moarte, de Anica Roznovanu, fostă Bogdan, a doua nevastă a lui Iordache Roznovanu, iniţiatorul palatului. Avea mobile din toate epocile, ca într-o expoziţie: „otomane, divanuri, canapele, berghere, jilţuri Voltaire… scaune vieneze, în care te cufundai până pe podele”. Prin 1861 îşi mai păstra vechea înfăţişare.

Celebra soprană Hariclea Darclee a concertat în salonul Palatului Roznovanu

Picturi murale

Fiecare odaie era zugrăvită în altă culoare cu „văpsea de apă”: „ba verde cu chenarele roşii (culorile Roznoveneştilor), ba liliachiu cu chenare galbene şi alte modele”. Pictate deosebit, fiecare tavan „înfăţişa câte o scenă mitologică ca de pildă: moartea lui Icar, Carul lui Apolon ori Venera – ieşind din fundul mării cu patru cai buziş” . Ca regulă estetică, mările erau în culoare cafeniu deschis cu alb – pentru a imita spuma valurilor – munţii erau vineţi cu verde închis, pădurile şi cerul albastre, caii verde deschis. „Tata Joe prezida Olimpul de pe tavanul cucoanei Anica, având atârnat de buric policandrul aurit”, spune Dimitrie Moruzzi .

Strălucirea se stinge

Încetul cu încetul, odată cu decesul stăpânei Maria Roznovanu (în decembrie 1887), frumosul palat din Uliţa Mare, a început să-şi piardă farmecul. Stăpânul cel tânăr, Neculai, mereu în criză financiară, l-a ipotecat la Societatea Creditul Urban pentru 200.000 lei, oferindu-l apoi Primăriei drept „Ospel” comunal. Tranzacţia a tratat-o primarul Vasile Pogor, Consiliul comunal acceptând cumpărarea localului (cu 300.000 lei), în şedinţa din 9 ianuarie 1891.

Vânzarea s-a perfectat la Tribunalul Iaşi, Secţia a III-a (actul de autentificare nr. 1990, din 13 septembrie 1891). Pentru familie, înstrăinarea palatului de pe Uliţa Mare avea să aducă urmări nefaste şi a întărit, în epocă, dar şi mai târziu părerea că Roznovanii au fost urmăriţi de un groaznic blestem. La aproape trei luni după perfectarea vânzării, la 18 decembrie 1891, fostul proprietar, Neculai (Nunuţă) Roznovanu, în vârstă doar de 49 de ani, a murit la Stânca Roznovanu. Acolo avea alt palat impresionant, care se spune că l-a inspirat pe Carol I pentru construcţia Peleşului. La Stânca Roznovanu Nunuţă dusese mobilele de la Iaşi, lăsând Primăriei, aşa cum tratase, marele candelabru din salon, unele mobile „galbene” şi Paraclisul cu mai tot ce avea în el, unele dintre podoabele sale şi obiecte de preţ fiind dăruite bisericii strămoşeşti din Roznov.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*