[Iaşul istoric] Şcoala de la Sf.Sava

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/04/2013

Cum a ajuns mănăstirea Sf. Sava să găzduiască şcoala şi tipografia

Academia vasiliană a intrat în declin după domnia lui Vasile Lupu. A fost rândul voievodului fanariot Nicolae Mavrocordat să dea un nou avânt şcolii din Moldova. În 1714, o şcoală şi o tipografie au fost înfiinţate la Sf. Sava

Şcoală la Sf. Sava

Mănăstirea Sf. Sava a găzduit din 1714 o şcoală înzestrată cu o bibliotecă şi o tipografie

Vechea şcoală vasiliană (1640) intrată în declin după plecarea lui Vasile Lupu cât şi a mitropolitului Varlaam în 1653, a necesitat o înviorare şi o reorganizare radicală, pe care le-a săvârşit Nicolae Mavrocordat, deschizând o mare Şcoală Domnească înzestrată şi cu o bogată bibliotecă, din care o parte s-a dus apoi în Grecia, iar alta a rămas la mitropolia ieşeană.

Deşi în hrisov nu se menţiona locul şcolii, aceasta a fost aşezată, ca şi tipografia, în “casele clădite” la Mănăstirea Sfântul Sava (existând acolo şi mai înainte, pe la 1670, o şcoală grecească). De aceea era şi numită Şcoala de la Sf. Sava, cărţile bibliotecii purtând şi ele numele Sf. Sava (Ştefan Bârsănescu, Academia Domnească din Iaşi). Se compunea din patru clase: de elină (greacă veche), greacă contemporană, slavonă şi moldovenească, independente ca nişte şcoli separate alcătuind împreună un fel de grup şcolar, cu specific dominant religios.

„Oricine va voi”

Nicolae Mavrocordat a dorit ca în şcoala înfiinţată „să poată învăţa carte oricine va voi, fără vre-o plată“ (Cronica Ghiculeştilor)

În anul 1714 domnitorul a pornit “să facă două lucruri bune care nu mai erau în ţară”, adică tipografie şi şcoală… Şi aşa a trimis Nicolae Vodă de a adus meşteri tipografi atât pentru slovele greceşti, cât şi pentru cele slavoneşti şi clădind case la Sf. Sava a aşezat acolo tipografia, unde în scurtă vreme s-a şi început tipărirea cărţilor. De asemenea a adus dascăli pentru limbile greacă veche şi nouă, pentru slavonă şi română şi a orânduit ca plata cuvenită lor s-o primească în fiecare an din veniturile domneşti. Nicolae Vodă a făcut şi hrisov domnesc cu pedepse aspre pentru ca acestea să rămână neschimbate şi să poată învăţa aici carte oricine va voi, fără vre-o plată“ (Cronica Ghiculeştilor).

Ocrotirea patriarhului

Ambele instituţii le-a pus sub oblăduirea patriarhului Hrisant (Chrisant) al Ierusalimului, care fusese chemat de la Bucureşti unde se ocupase de şcolile munteneşti. Evenimentul s-a petrecut în primăvara anului 1714, căci la 3 aprilie din acel an, patriarhul Hrisant a fost felicitat printr-o scrisoare din Constantinopol pentru modul cum reuşise reorganizarea şcolii ieşene. „Patriarhia Ierusalimului avea venituri considerabile în principate dela mănăstirile închinate Sfântului Mormânt” (Cronica Ghiculeştilor). Axinte Uricarul povesteşte pompa cu care patriarhul Hrisant îşi vizita ctitoriile, fiind primit cu mare fală, la biserică şi în casa egumenului de la Sf. Sava, mănăstirea fiind pentru multă vreme locul de găzduire al marilor ierarhi greci sosiţi la Iaşi, pe la 1749 patriarhul Antiohiei înfiinţând aici şi o tipografie în limba arabă ce tipărea cărţi pentru creştinii din Siria.

O perioadă, şcoala şi tipografia s-au mutat la biserica Barnovschi

Pentru urmaşi

Limba greacă devenind tot mai însemnată la curţile domneşti din Iaşi ca şi din Bucureşti, şcoala a rămas şi în atenţia domnitorilor următori, care au înzestrat-o şi au îngrijit-o. Fiind mutată la mănăstirea Barnovschi după incendiul din 1724 care i-a mistuit localul, domnitorul următor Grigore Matei Ghica (1726-1733) a săvârşit reconstruirea acestuia astfel că prin 1727 şcoala s-a întors la Mănăstirea Sf. Sava, devenită o citadelă culturală grecească ce întrecea Trei Ierarhii. Mănăstirea, plină de călugări, de şcolari şi poporeni, era în centrul vieţii greceşti la marile sărbători ortodoxe fiind neîncăpătoare. Slujbele se săvârşeau în limba greacă de câţiva prelaţi.

Biserica Sf. Sava

Biserica purta la intrare inscripţia grecească în care se spunea că a fost refăcută în anul 1625 de Ioan Postelnicul, nepotul lui Scarlatos din Constantinopol. Constructor fusese Ianachi, îngropat în biserică. Vizitând-o, arhidiaconul Paul de Allepo (1653), a rămas uimit de frumuseţea şi bogăţia ei. Era acoperită cu cositor “care sclipeşte de departe la razele soarelui” şi avea “superbe cruci mari, aurite”, cât şi un turn înalt cu o mulţime de trepte pentru gherghir şi cele cinci clopote, din care unul “de o vastă circumferinţă, lucrat în Danemarca”. După tradiţia locală, prima biserică ar fi fost din lemn (1300-1330), construită de călugări veniţi de la mănăstirea Sfântul Sava din Ierusalim, de câteva ori refăcută şi folosită după unii drept templu pentru vechii negustori armeni.

Cercetarea arată că s-a înălţat în 1583. Deţinând mult teren, curtea era plină de acareturi în care, după secularizare (1864), s-a înfiinţat Colegiul Naţional Sf. Sava, apoi gimnaziul şi Şcoala Profesională Sf. Sava (până în anul 1948), urmată de Liceul de Chimie şi IPROCHIM. Pe locul tipografiei s-a construit Liceul “Vasile Alecsandri”.

Prăpădul focului

Pe atunci casele se aprindeau uşor, căci ale boierilor erau acoperite cu şindrilă, iar ale târgoveţilor, majoritatea, cu stuf sau paie, ca în sate. În timpul lui Vasile Lupu a ars oraşul de vreo patru ori. Iscându-se un pojar şi o furtună în primăvara anului 1725, s-au topit multe case de pe Uliţa Mare, arzând şi Curtea Domnească cu biserica Sf. Neculai şi localul şcolii lui Vasile Lupu, fapt pentru care Gh. Asachi a scris: “tâmplându-se arderea edificiului Academiei Vasiliene, egumenul de atuncea nu l-au mai rezidit, încât cu edificiul au pierit şi lucrarea Academiei…”(Serbarea zilei de Treisfinţi) .

Domnul Grigore Matei Ghica a ridicat, printre altele, un foişor de odihnă în Copou

Totodată domnitorul Grigore Ghica a hotărât ca dascălii celor patru şcoli (sau secţii), de elineşte, greceşte, slavoneşte şi moldoveneşte să fie plătiţi cu leafă stabilă, iar pentru îndrumarea învăţământului a înfiinţat o Eforie condusă de mitropolitul ţării, cu drept de control şi inspecţie – ca un nucleu de inspectorat sau minister educaţional. Cum scria Cronica Ghiculeştilor, la şcoală urmau copii de oameni bogaţi şi saraci din ţară şi de peste graniţe. Ghica “domnea cu blândeţe şi pricepere mai micşorând birurile grele puse de predecesori”.

Restaurări şi modernizări

În primii cei şapte ani de domnie a reparat mai multe biserici căzute în ruine, a adus apă la Sfântul Neculai şi la Sf. Spridon (1731), a făcut în faţa Curţii un turn înalt cu ceasornic şi clopote ca să ştie tot târgul mersul vremii şi a prefăcut, cu mare cheltuială, biserica lui Balica zidind bogata Mănăstire Frumoasa, înzestrată cu un palat de plăcută şedere, întărită cu zid gros de apărare şi înconjurată de o gradină şi un lac între dealul Cetăţuiei şi malul bisericii. Grigore Ghica a zidit şi palatul de lângă biserica Galata, înconjurând aşezarea sfântă cu zid. Plăcându-i şi voia bună, a ridicat şi la Copou un foişor de odihnă şi desfătare în stil turcesc, lui revenindu-i meritul de a introduce Copoul în atenţia boierilor, învăţaţi până atunci cu plimbările la Bucium şi Galata (zice Gh. Ghibănescu).

Comments

comments



2 Comentarii

  1. Valoarea istorică a complexului monahal, neîntreruperea vieții liturgice nici în vremurile de război și restriște când slujbele se țineau în încăperile subterane ale lavrei, bogata activitate culturală și filantropică, precum și faptul că încă de la început aceasta a fost închinată Sfântului Mormânt, au transformat Mănăstirea „Sf. Sava” în reședința principală din Moldova a procuratorilor Sfintelor Locuri pâna în anul 1864 , dar și în lăcaș de găzduire al celor mai înalți clerici călugări, mitropoliți greci și patriarhi răsăriteni.

  2. Mânăstirea „Sfântul Sava” este măreaţă şi prin istorie, dar şi prin înfăţişare, chiar dacă din depărtare ea se pierde în roşiaticul pustiului. Poate că acest lucru i-a adus şi protecţie, apărând-o de năvălitori.În inima mânăstirii nu păşesc decât bărbaţii. Un canon sau o rânduială ce aduce aminte de Muntele Athos sau, mai aproape de noi, de chinovia Frăsineiului. Se spune că nici chiar mamei Cuviosului Sava nu i-a fost îngăduit să intre în mânăstire, şi ea fiind nevoită să-şi privească fiul de la depărtare.Mai multe amănunte, în cele două documentare ale Televiziunii Române.




*