Iaşul istoric: Sărbătorile de iarnă în Iaşul străbunilor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/12/2012

În Ajunul Crăciunului, trupele de colindători se adunau în Piaţa Unirii

Sosirea Crăciunului era vestită în Iaşii de odinioară încă de pe la începutul lunii decembrie când, dinspre Ciurchi şi Moara de Vânt, dinspre Galata şi Ţicău, mahalale curat româneşti, prindeau a se auzi sunete de corn, rafale de pârâitori şi bătăi sacadate de tobe.Pe măsură ce zilele treceau şi se apropia jumătatea lunii, huiau dealurile în pocnete de bice, zvon de zurgălăi, mornăit de buhaiuri, clempănit de capre şi urări repetate cu sârg de trupele copiilor şi flăcăilor care pregăteau pluguşoarele.

Peisaje din turtă dulce

În hora Crăciunului şi a Sfântului Vasile se prindeau cu nostalgia copilăriei şi dughenegii şi locantierii confiseri (cofetari) şi cârciumarii. Înfrumuseţând localurile, drapau încăperile cu ramuri de brad şi lănţuguri de hârtie colorată şi umpleau ferestrele cu peisaje din turtă dulce, zahăr, ciocolată, pistil şi alviţă ce se împărţeau copiilor după Sărbători. Înainte de Ajun, o comisie a Primăriei, anume înfiinţată, vizita magazinele şi premia cele mai reuşite decoraţiuni de Crăciun.

Concerte de păpuşi

Prăvăliile bogate din Lăpuşneanu, Piaţa Unirii şi Cuza Vodă aveau de regulă la uşi câte un om – reclamă, îmbrăcat în straiele eroilor din poveşti, care anunţa cu glas răsunător, prin pâlnii, bunătăţile „tocmai sosite” din marile oraşe ale Europei

Negustorii de textile îmbrăcau manechinele în valuri de mătăsuri, iar acei de galanterie şi de confecţii angajau „cumpărătoare”, care se dichiseau în vitrine, încercând cu cochetărie rochii, mantouri, pălării, costume, manşoane, ciorapi şi adesea chiar lenjerie, spre deliciul trecătorilor care se adunau la priveală ca la panaramă.

Magazinele de jucării puneau la bătaie batalioane de soldăţei din plumb, puşti, tunuri în miniatură, maşinării cu arc şi adevărate concerte de păpuşi muzicale care făceau complimente spectatorilor. Trenuleţe ieşeau şi dispăreau din tuneluri, ori fugeau chiuind prin codri de brad cu gări miniaturale.

Publicitatea, pe vremuri

Prăvăliile bogate din Lăpuşneanu, Piaţa Unirii şi Cuza Vodă aveau de regulă la uşi câte un om – reclamă, îmbrăcat în straiele eroilor din poveşti, care anunţa cu glas răsunător, prin pâlnii, bunătăţile „tocmai sosite” din marile oraşe ale Europei. Alte magazine aveau la intrare câte un gramofon, un taraf sau chiar o fanfară pentru ademenirea trecătorilor. Prin faţa magazinelor pompoase, în anii 30 – 40 puteau fi zăriţi şi moşi Crăciun împărţind calendare, agende, orare, sau caiete cu emblema firmei. Alţi moşi, urcaţi în sănii sau trăsuri patrulau mahalalele vestind apropierea Ajunului şi anunţând rabaturile (reducerile) pe care le acordau magazinele centrale.

În careul de clădiri etajate dintre Lăpuşneanu şi Strada de Sus (Bulevardul Independenţei), înlocuit acum de parcarea şi blocul Galeriilor Anticariat, se deschidea „Bazarul lui Moş Crăciun” în care se înşirau cârduri de tarabe cu dulciuri, jucării, cadouri şi negustori ambulanţi urând micilor vizitatori: „La mulţi ani să trăiţi!, La mulţi ani, ce doriţi? La mulţi ani mai poftiţi!”

Colecte pentru nevoiaşi

Dorindu-se ca fiecare suflet să aibă de Sărbători măcar o mică bucurie, bisericile şi Primăria organizau colecte de haine şi bunuri ce se împărţeau în Ajun celor nevoiaşi. Trimise de Primărie, căruţele salubrităţii însoţite de gardieni publici împărţeau prin mahalale lemne pentru foc şi pachete de Crăciun cu alimente. Tot Primăria organiza într-un restaurant mese comune pentru pensionari, onorate de primar şi funcţionarii instituţiei. La evenimentele caritabile se alăturau şi asociaţiile de femei, organizaţii tot mai prezente în perioada interbelică. Şcolile făceau şi ele colecte şi împărţeau elevilor săraci haine, rechizite sau cărţi.

Sărbătoarea teatrului

Teatrul era şi el în mare sărbătoare. În preajma Crăciunului se jucau spectacole tradiţionale punând în scenă piesele lui Vasile Alecsandri precum „Iaşii în carnaval” jucată mai întâi la 22 decembrie 1845.

Luna decembrie a fost la Iaşi sorocul la care s-au inaugurat cele trei teatre ieşene. Teatrul de Varietăţi, situat în Uliţa Golia (vizavi de actualul sediu al Filarmonicii) s-a deschis la  4 decembrie 1932, Teatrul din Copou, aflat pe locul Universităţii de astăzi a avut primul spectacol la 22 decembrie 1846, iar Teatrul Naţional a fost inaugurat pe 1 decembrie 1896. Istoria spectacolelor în limba română îşi avea sălaşul tot în luna decembrie.

Serbările şcolilor

În preajma Crăciunului, scena Teatrului Naţional aparţinea şcolilor pentru Serbarea Datinilor la care se întreceau Şcoala Normală de Băieţi „Vasile Lupu”, Şcoala Normală de Fete „Mihail Sturza”, nelipsind nici trupele vanitoaselor licee Internat, Naţional şi Oltea Doamna. Costumele naţionale, adevărate comori artistice, erau în mare vogă. Pe lângă serbarea de la Teatru, fiecare şcoală organiza propria Serbare a Datinilor ce se prezenta înaintea vacanţei.

Sceneta

De obicei se juca o scenetă simplă, inspirată din viaţa unei familii şi creată ad – hoc de doi elevi ce interpretau rolurile părinţilor aşteptând, plini de dor, întoarcerea feciorului de la cătănie sau a fiicei de la vreo şcoală îndepărtată. Scenariul era astfel: afară ningea, de departe se auzeau colinde şi urături, tata intra în casă cu un braţ de lemne, mama pregătea tradiţionala masă de sărbători şi umplea coşurile cu bunătăţi ce urmau a se împărţi colindătorilor. Pe scenă treceau pe rând coruri de colindători, defilau stele cu franjuri din hârtie lucioasă. Fiindcă în asemenea ocazii Ajunul Crăciunului se contopea cu Sfântul Vasile nu lipseau nici urătorii, caprele, urşii, căluşarii, jienii, nunţile ţărăneşti şi felurite jocuri populare.

Fără brad

Înaintea războiului, bradul avea puţină căutare, iar sosirea lui Moş Crăciun reprezenta un episod în cadrul Serbării Datinilor. Străbunicii nu încurajau tăierea puilor de brad, locul lor fiind în pădure. Bradul era considerat un arbore sfânt pentru măreţia şi coroana verde nemuritoare.

În după amiaza de Ajun, trupele de mascaţi, urşi, capre, nunţi se adunau în Piaţa Unirii unde dădeau spectacole, iar cei cu dare de mână se fotografiau la vestitele ateliere foto. Cele mai bune trupe erau premiate de primar care îi felicita şi-i îndemna să petreacă sărbătoarea în ordine şi bună cuviinţă.

Revelion în familie

Nici Revelionul la restaurant nu avea importanţa şi faima de astăzi. Seara Ajunului Anului Nou se petrecea de obicei în jurul îmbelşugatelor mese din familie, cu rudele şi musafirii, primindu-se urătorii şi ascultându-se radioul (după 1930). A doua zi seara urma veselul patron Sf. Vasile, care era sărbătorit în casa celor care purtau numele sfantului. Şi, la acea vreme nu erau deloc puţini.

Sărbătorile succesive ale celor trei sfinţi: Ştefan, Vasile şi Ioan şi vizitele începute la Crăciun, reprezentau bucuria sfârşitului de an românesc. Revelionul la restaurant a fost promovat şi a devenit o modă după 1950, în dorinţa uitării patroanelor cu sfinţi.

Până la Sf. Ion

Dimineaţa de Sfântul Vasile, copiii semănau pe la case. Cei mai vârstnici, cu câte un plug tras de două perechi de boi urau autorităţile, iar un moş rostea o urare strămoşească. După masă, toate trupele se retrăgeau în Copou urând şi semănând cârdul nesfârşit de duducuţe şi duduci care ieşeau la plimbarea tradiţională în săniuţe şi cupeuri trase de cai cu lanţuri de zurgălăi şi împărţeau micilor plugari colaci, pişcoturi, cozonac. Din căsuţele de lemn anume construite pe marginea Aleilor Ghica Vodă ieşeau caiere de fum cu mirozne de vin fiert şi cafea tomai prăjită.

Astfel se petreceau Sărbătorile strămoşilor începute din ajunul Crăciunului şi încheiate în noaptea de Sfântul Ion. Nu se încheiau de tot fiindcă începea Carnavalul Tineretului, serbarea veseliei, care ţinea până în ajunul Postului Paştelui.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*