Iaşul istoric – renaşterea din anii 1920

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/09/2012

Emblematicul Palat al Culturii era inaugurat în prezenţa regelui în octombrie 1925, după aproape 10 ani de construcţie. În aceleaşi zile, la Iaşi avea loc şi Sinodul Bisericii Ortodoxe care aniversa 1600 de ani de la Sinodul de la Niceea. Până în 1927, Iaşul se îmbogăţea cu statuia lui Mihai Eminescu (acum amplasată în Fundaţie), statuia Unirii de la 1918 (replica acesteia fiind acum în Piaţa Naţiunii) şi statuia Cavaleristului (SuperCopou). În aceiaşi perioadă începe funcţionarea Ateneului Tătăraşi (1920) şi a Clubului CFR (1925)

În 1925, toamna , se inaugura noul Palat Administrativ (al Justiţiei) – acum Palatul Culturii, ridicat pe locul fostului Palat Domnesc, ars de peste 12 ori – ultima oară în ianuarie 1880 şi, mai puţin, prin 1889. Operaţiile de refacere radicală începuseră din anul 1906, după proiectul arhitectului C. Cerchez, vechea zidire demolîndu-se, spre durerea multor ieşeni întristaţi că se dărmase şi sala din mijloc, a Tronului, cu balconul din care Mihail Kogălniceanu vestise poporul – adunat în faţa Palatului , la 5 ianuarie 1859, – despre alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza („Ecoul Moldovei”, 3 iunie 1907). Lipsind fondurile, lucrările au fost prinse de război neterminate.

Palatul administrativ, astăzi - al Culturii, era inaugurat în 1925

Pe timpul acestuia dotările fiind risipite, lemnăria arsă şi unele încăperi ruinate, trebuiau alte reparaţii . La intervenţia insistentă a Primăriei, sprijinită de ieşeanul G.G. Mârzescu, ministrul Justiţiei, se obţineau 60 milioane de lei, astfel încît arhitectul I. D. Berindei, care preluase lucrarea prin martie 1907, putea să termine consolidările şi să finiseze aproximativ 100 de încăperi, cît şi clădirea, într-un profil asemănător edificiilor publice apusene, lucrările urmînd a mai continua.

Inaugurarea prilejuia marile Serbări ale Iaşului din 11-12 octombrie 1925, onorate cu prezenţa familiei regale – regele Ferdinand cu regina Maria, principele Carol şi soţia sa Elena – a membrilor guvernului, în frunte cu primul ministru I.I.C. Brătianu, a mitropolitului Primat Miron Cristea şi a mai multor înalte feţe bisericeşti. Odată cu inaugurarea de duminică, 11 octombrie, la ora 11, se sărbătorea şi împlinirea a 1600 de ani de la Sinodul din Niceia (325) ţinut în timpul împăratului Constantin cel Mare pentru îndepărtarea ereziilor. S-a ales Iaşul pentru această aniversare, deoarece în zona Constantinopolului erau unele tulburări. Cu acelaşi prilej revenea în actualitate şi primul sinod ortodox ţinut la Iaşi pe vremea mitropolitului Varlaam şi a domnitorului Vasile Lupu (1642).

Aşteptaţi la gară, cu multă însufleţire, conduşi la Mitropolie pentru un Te-Deum şi apoi la Palat, musafirii trăiau ceasuri de mare mulţumire şi elan patriotic, înconjuraţi, la tot pasul, de şcolari, studenţi şi nenumăraţi tîrgoveţi recunoscători pentru înzestrarea oraşului cu monumentala zidire, în stil neogotic flamboyant, despre care se spunea că are tot atîtea ferestre cîte zile are anul.

Cuvântând la banchetul organizat în marea sală a Palatului, regele Ferdinand spunea printre altele: „Azi nu ridic paharul pentru ceea ce a fost Iaşul ci pentru ceea ce sper că va fi în viitor: focar de ştiinţă, altar de iubire de patrie şi neam, în ale cărui ziduri să crească generaţia iubitoare de ordine şi de muncă serioasă, care să facă cinste generaţiilor trecute, să fie fala generaţiilor viitoare. După inaugurare, musafirii participau şi la lucrările Sinodului, început sub cupolele catedralei mitropolitane. Întreaga curte fusese şoseluită cu pavele din lemn, prin silinţa primarului dornic să dea locului patina anilor istorici.

Sculptoriţa Olga Sturza, avînd aproape gata monumentul Unirii din 1918 , îl prezenta regelui , care propunea să fie aşezat în faţa Corpului IV de armată – adăpostit, pe atunci, în fostele case  Cantacuzino – Paşcanu unde este acum Palatul Copiilor. Seara, familia regală se întorcea la Sinaia.

Statuia lui Eminescu, amplasată iniţial la Universitate

Statuia lui Mihai Eminescu, pe amplasamentul de la Universitate

Cam în acelaşi timp se mai pregătea o importantă operă artistică: statuia poetului Mihai Eminescu, iniţiată de Ateneul popular „Toma Cozma” la 22 aprilie 1924, prin ziarul „Opinia” . S-au organizat mai multe concursuri începînd din mai 1927, urmat de altul în octombrie, şi încă unul, în mai 1928. Cîştigase sculptorul Ioan Schmidt Faur, cu o lucrare verticală, şi o siluetă astrală înaltă de 3,35 m, pe un soclu de 5,2 m. Îl însoţeau figurile alegorice ale Poeziei şi Înţelepciunii. Amplasamentele iniţiale propuneau grădina Teatrului dar, apoi, s-a schimbat în faţa Universităţii. Apărînd discuţii, ca în multe asemenea cazuri, statuia a rămas multă vreme acoperită, aşteptîndu-se inaugurarea propusă pentru iunie 1929, dar neîmplinită. în anul 1957 avea să fie montată pe locul fostei statui a Unirii (distrusă în 1947), lîngă Palatul Bibliotecii Centrale Universitare ce-i luase numele din 1948.

Cavaleristul în atac şi monumentul Unirii inaugurate în 1927

Alte două statui, mai norocoase, fuseseră inaugurate încă din 29 mai 1927. La
sărbătoare participaseră regina Măria, venită cu un tren regal, în dimineaţa zilei

respective, cît şi principesele Ileana şi Elena (soţia regelui Carol al II-lea şi mama principelui Mihai). Prima – a fost dezvelită statuia Unirii. A doua operă, sculptată de Ioan Dimitriu-Bîrlad, şi aşezată în faţa fostului teren de antrenament al
cavaleriştilor, se inaugura la ora 11,30. Ea întruchipa imaginea unui erou din Divizia a II-a Cavalerie şi eterniza sacrificiul ostaşilor din Regimentul II Roşiori al aceleiaşi divizii, seceraţi de gloanţe în sîngeroasa bătălie de la Prunaru (15 noiembrie 1916). Şarjînd să taie drumul, spre Bucureşti, al inamicului, din aproape 5000 de cavalerişti au rămas în viaţă doar vreo l34.

Monumentul Diviziei a II-a Cavalerie

Dorind înzestrarea oraşului cu noi şi proeminente clădiri publice, Consiliul municipal atribuia terenuri şi sprijinea cu promptitudine pe solicitanţi. Astfel aproba Direcţiei regionale C.F.R. fosta Grădină Rîpa Galbenă de la picioarele Esplanadei pentru a zidi un cartier modern şi Căminul Cultural C.F.R. (inaugurat în decembrie 1925), iar Casei Asigurării Meseriaşilor – ultima bucată din Grădina Primăriei, pentru construirea unui complex centru medical (Policlinica din Boltă). Căminul Cultural C.F.R. îşi propunea să ajute la educaţia tinerilor feroviari, mulţi analfabeţi veniţi din satele pline de întunecime şi nevoi dar şi să devină un for cultural în zona locuită de oameni săraci şi în care proliferau, mai ales, cîrciumile şi afacerile murdare ale unor proxeneţi, atraşi de vadul gării.

Avea de model Ateneul Tătăraşi, iniţiat prin anul 1919, pe structura Bibliotecii Casa Românească de Cetire pentru Popor, înfiinţată de profesorul N. Iorga, încă din anul 1907. Eforturile iniţiatorilor, conduşi de avocatul C.N. Ifrim, se încununaseră de succes la 23 aprilie 1920, prin inaugurarea localului propriu, cu sală de spectacole pentru 600 de locuri, scenă, decoruri şi bibliotecă, ce aveau menirea „să lumineze mintea şi să înnobileze sufletul” celor din jur.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*