[Iasul istoric] Primul “soare electric”, la Iaşi, acum 145 de ani

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/07/2013

În cronicele “colbuite” ale “dulcelui Târg al Ieşilor” se păstrează la loc de cinste filele înscrise de ieşenii preocupaţi de propăşirea miracolului electricităţii, această epocală descoperire de la începutul secolului al XIX-lea, care avea să revoluţioneze, cu binefacerile ei, întreaga dezvoltare a umanităţii. La Iaşi, acest oraş recunoscut al tradiţiei şi al premierelor naţionale, s-au scris primele pagini în utilizarea “soarelui electric”.

Anuntul din iulie 1868 prin care iesenii erau invitati sa vada minunea "soarelui electric". Reprezentaţia avea loc în grădina casei lui Costache Sturza din Copou

Astfel, urmare a unor asidue preocupări, datorate, în special, lui Costache Negri, pe atunci ministru al Lucrărilor Publice din Moldova, la 14 februarie 1855, a fost inaugurată linia telegrafică Cernăuţi – Iaşi, prin care “Iaşii au intrat în nemijlocită comunicaţiune telegrafică cu Viena, Berlin, Paris şi Londra”, după cum a consemnat marele patriot. Centrala telegrafică, alimentată de câteva “pile electrice”, a fost instalată în vechiul “Palat al Ocârmuirii”, aflat pe locul actual al Palatului Culturii.

În premieră, în anul 1856, vestitul profesor Stefan Micle, devenit, mai apoi, rectorul primei Universităţi din România (soţul Veronicăi Micle), a ţinut cu aplomb, la Academia Mihăileană, prelecţiunile sale de iniţiere în electricitate.

Potrivit anunţurilor găsite în Dosarul Căii ferate Lemberg – Cernăuţi – Iaşi de “cronicarul locurilor şi zidirilor ieşene”, regretatul şi reputatul inginer electrotehnic, Ion Mitican şi menţionate în volumul său intitulat“Urcând Copoul cu gândul la Podul Verde”, apărut în 2006, aflăm că cel dintâi experiment cu curent electric din Principatele Unite a avut loc la Iaşi, în ziua de joi, 11 iulie 1868, aprinzându-se un “soare electric” în grădina casei logofătului Costache Sturza din Copou. Această casă se afla pe locul ocupat în prezent de Spitalul Militar, iar reprezentaţia inedită, cu ultima invenţie tehnică, prezentată anterior la marea Expoziţie Universală de la Paris, “soarele electric”, a avut loc în grădina deosebită şi cuprinzătoare a casei, deschisă publicului spre vizitare. Anunţul acestei reprezentaţii a fost făcut de domnul Luchterhandt, specialist al firmei austriace care construia linia ferată menţionată, chiriaş al casei Sturza. În anunţ se preciza: “…reprezentaţia se va sfârşi cu SOARELE ELECTRICU care la Expoziţiunea de la Paris s-au arătatu pentru ănteiaşi dată şi care întrece totu ce s-au arătatu până acuma în felul acesta. Publicu din Iassi va fi mulţumitu chiaru după Reprezentaţia cea ăntăiu”. A doua reprezentaţie asemănătoare a avut loc duminică, 14 iulie 1868, începând cu un “Mare Concertu” al fanfarei militare. Afişul acestei reprezentaţii este edificator din acest punct de vedere, fiind un document autentic, de netăgăduit.

Curierul de Iasi anunta în 1873 prima cursă pe gheata iluminata electric

Aşadar, “soarele electric” s-a aprins pentru prima dată în România, la Iaşi, la 11 – 14 iulie 1868. Se împlinesc de atunci 145 de ani, prilej deosebit celebrare.

Continuând seria cercetărilor în această nouă direcţie, venerabilul inginer electrotehnic, Constantin Ostap, şi el un împătimit de Iaşi, a scos la lumină din arhiva ieşeană un alt document, la fel de autentic şi preţios. Este vorba despre anunţul “Clubului Patinoilor” publicat în “Curierul de Iaşi” din 26 ianuarie 1873, care aducea la cunoştinţa amatorilor de patinaj: “Duminica viitoare, în 28 ianuarie, de la 7 oare înainte, va avea loc o cursă pe ghiaţă cu iluminaţiune Brilantă şi anume unu soare electric…”. Acelaşi ziar a confirmat, în numărul din 31 ianuarie 1873, desfăşurarea acestei “curse pe ghiaţă”, cu următorul comentariu: “Lumina vie a soarelui electric dădea acestei petreceri un aspect măreţ!”.

Cele două documente revelatoare, din 1868 şi 1873, atestă, incontestabil, oraşului Iaşi supremaţia sa românească, în domeniul primei utilizări a “soarelui electric”. Nici chiar oraşul Timişoara, care a devenit, în 1884, “prima Cetate de Lumină a Europei”, nu posedă un document de atestare a utilizării lui mai vechi decât 1873, darmite, decât 1868.

Zece ani mai târziu, la 5 iunie 1883, cu prilejul dezvelirii statuiei ecvestre a voievodului legendar, Stefan cel Mare, Primăria Iaşi, în frunte cu primarul Leon Negruzzi, a iniţiat o amplă şi fastuoasă “Programă  dezvoltatoare a serbarei inaugurare a Statuiei lui Stefan cel Mare”, la care a luat parte Carol I şi familia regală, în care s-a prevăzut şi iluminarea Grădinii Copou cu lumină electrică. Dosarul 154/1883, Fond Primăria Iaşi, păstrează, alături de oferta gratuită a lui Emanuel Haier pentru “eclerajul electric” propus şi schiţa eşafodajului pentru acest “soare electric”: prima lampă electrică cu arc ce a iluminat ocazional Grădina Copou în seara zilei de 5/18 iunie 1883, dată ce poate fi considerată drept începutul experimentării iluminatului public electric la Iaşi.

Datorită intensificării în întreaga lume a cercetărilor şi a progresului tehnic în electricitate, la Iaşi s-au pus în funcţiune primele centrale electrice proprii: Spitalul “Sf. Spiridon” (1894), Teatrul Naţional (1896), clădirea nouă a Universităţii (1897), Uzina tramvaielor electrice (1898) şi Uzina de Lumină (1899), aceasta din urmă transformând “soarele electric” într-un fapt cotidian în viaţa şi activitatea ieşenilor.

Stâlp de iluminat electric de la 1899, existent si in prezent la Casa Pogor

Stringenta necesitate a specialiştilor autohtoni din acest domeniu electric a condus, firesc, la înfiinţarea, la 1 noiembrie 1910, a primei Şcoli superioare de electricitate, transformată, imediat, în Institut Electrotehnic şi, mai apoi, în Facultatea de Electrotehnică Iaşi, prestigioasă instituţie a învăţământului electrotehnic din România.

Solicitările mereu crescânde de energie din economie nemaiputând fi acoperite de puterea, de 10 Mw, a Uzina de Lumină, la 30 decembrie 1957, oraşul Iaşi a fost racordat la Sistemul Energetic Naţional de 110 kV.

La 1 iulie 1961, a luat fiinţă Întreprinderea Regională de Electricitate Iaşi. Preluând tradiţiile Uzinei de Lumină şi trecând prin mai multe forme de organizare, economică şi teritorială, IRE Iaşi, până la privatizarea sa, din 2005, s-a dovedit o unitate de interes strategic.

La 7 aprilie 1966, ora 13:15 a intrat în funcţiune primul grup de 25 Mw al Centralei Electrice de Termoficare Iaşi (2×25 + 50 Mw).

La 30 noiembrie 1973, oraşul Iaşi a fost racordat la SEN de 220 kV.

Lămpi electrice cu arc din anul 1900 (colecţia Muzeului Tehnic Stefan Procopiu)

Aşadar, în aceste zile, se aniversează 145 de ani de la primul „soare electric”, aprins în premieră la Iaşi. “Străjerii soarelui electric”, cum frumos i-a denumit regretatul acad. Cristofor Simionescu pe energeticieni, îşi fac datoria în zeci de firme de stat sau private, pe tot cuprinsul ţării. (un articol de ing. Mihai Caba)

Comments

comments



1 Comentariu

  1. „Cea mai monumentală gară din vechea Românie este cea de la Burdujeni (astăzi numită Suceava). Clădirea de călători este cu totul remarcabilă, prin amploarea şi armonia generală, prin bogăţia decoraţiilor şi eleganţa detaliilor. Fusese concepută ca o contrapondere a gării austriece Iţcani, monumentală şi aceasta şi realizată printr-o combinaţie de stiluri – gotic, baroc etc. Gara Burdujeni a fost terminată în anul 1898 şi la construcţia ei s-au utilizat două milioane de cărămizi aparente (cu faţa netencuită), fabricate la Ciurea, lângă Iaşi, în întreprinderea înfiinţată de C.F.R. în anul 1891 anume pentru a ocoli furnizorii particulari. Gările construite cu cărămizile de calitate excepţională de acolo – de exemplu cele mai multe dintre Bârlad şi Dorohoi – se prezintă astăzi aproape ca la începutul lor, fără nici o întreţinere exterioară timp de vreo opt decenii.”, pag. 149, opera citată.




*