Iaşul istoric: Modernizarea Palatului Roznovanu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/12/2012

Palatul Roznovanu a fost cumpărat pentru a deveni sediul Primăriei în septembrie 1891. Funcţionarii administraţiei nu au ocupat însă mult timp saloanele familiei Roznovanu. În primăvara anului 1893, Consiliul comunal a acceptat propunerea de vânzare a palatului către Ministerul Domeniilor. Şi asta pentru a fi transformat în reşedinţă Regală pentru găzduirea suveranului sau măcar a familiei principelui Ferdinand, o anume perioadă de timp, sperându-se ca guvernanţii să-şi întoarcă privirile şi spre fosta capitală a Moldovei, uitată după Unire.

În mai 1894, un delegat din Serviciul de Arhitectură al Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi omeniilor a sosit pentru a prelua imobilul Roznovanu de la primarul Vasile Pogor, semnatarul procesului verbal cu descrierea amănunţită a tuturor încăperilor şi construcţiilor.

Descriere amănunţită

Ieşenii aşteptau ca, după lucrările de transformare în reşedinţă regală, principele Ferdinand să locuiască în palatul de pe Uliţa MarePotrivit procesului verbal, la etaj, palatul avea 17 camere importante, înzestrate cu uşi în două canaturi, sobe cu 2 – 4 – 6 stâlpi, parchete de stejar şi pereţii, majoritatea tapetaţi în culori diferite: verde, albastru, galben, auriu, maroniu. Deosebit apărea marele salon situat între camerele nr. 6 şi 7, având pereţii vopsiţi în tăblii de culoare verde, parchet de stejar, şase ferestre, câte o uşă spre odăile vecine, una spre hol şi alta cu geamuri spre balconul central, încălzirea asigurând-o două sobe cu câte opt stâlpi. Coridorul principal, vopsit tot în tăblii de culoare verde şi format din patru despărţituri, fusese, de asemenea, înzestrat cu două sobe. O piesă deosebită reprezenta vestibulul scărilor principale, compus din colonada cu arcade, având 10 stâlpi de „marmură-stuc”, aşezaţi pe soclul din piatră cioplită şi legaţi între ei cu un parapet din lemn bronzat, lucrat la strung. Tavanul vopsit în culori de apă arăta mai multe tablouri alegorice. Uşa de intrare în marele salon avea, deasupra, portretul unei femei şi marca Moldovei.

Paraclisul dispărut

Vizavi de salonul cel mare (astăzi sala de şedinţe a Consiliului Local) exista paraclisul palatului, în fapt o mică biserică destinată rugăciunii şi slujbelor religioase a familiei Roznovanu. Păstrat pe vremea când clădirea a fost ocupată de Primărie, paraclisul a fost desfiinţat odată cu lucrările de transformare a palatului de după 1894. Datorită procesului verbal de predare a clădirii, există o descriere detaliată a spaţiului religios din palat. O uşă de fier, încadrată într-un chenar din piatră, asigura intrarea în paraclis. Deasupra ei, într-o nişă, se instalase icoana Sfântului Gheorghe – patronul familie Roznovanu.

Construit cu o boltă principală, pe care se pictase chipul lui Iisus Hristos şi al celor patru evanghelişti, paraclisul avea altarul despărţit de naos printr-o catapeteasmă bogată. În paraclis se găseau un scaun episcopal şi 15 strane lângă pereţi, fiind pardosit cu lespezi din piatră şi luminat de două ferestre semicirculare.

Obiecte de cult

Procesul verbal a înregistrat şi 19 obiecte de cult (candele, sfeşnice, un potir de argint, un chivot de argint, o evanghelie îmbrăcată în argint şi catifea albastră, un candelabru cu 10 fofeze şi lumânările lor, o cadelniţă).

Rămase de la vechile ceremonii, se găseau şi 27 piese de veşminte (stihare, epitrahire, feloane, brâie şi un Sfânt Aer cusut în fir), toate uzate, pline de amintiri, dar încă „în bună stare” . Nu lipseau nici cărţile de cult, vreo 54, majoritatea legate în piele (octoih, apostol, psaltire, ceasloave, tipic) şi icoanele, 52, pentru sărbătorile anului, alături de una mare a Sfântului Gheorghe, patronul paraclisului, comandat de Iordache (Gheorghe) Roznovanu.

Sala coloanelor

Din holul etajului, se coborau 13 trepte din lemn de stejar până la platforma cotului pe care se înălţau două sculpturi din piatră – înalte de 2 m – reprezentând pe „Diana şi Musa” . În continuare, urmau alte 15 trepte până la uşa de intrare a scărilor principale, lucrată în patru canaturi. Vestibulul parterului avea şi el patru coloane, „mari, rotunde, de zid” şi mai multe capiteluri la pereţi, în stil doric. Tavanul era lucrat în casete, iar uşa, întărită, se încuia cu un drug gros de fier şi un lacăt mare. Din spate se putea intra în gherghirul aflat sub scări. Parterul adăpostea mai multe odăi, dintre care opt principale.

Sub corpul principal se afla şi pivniţa cea mare, cu intrare boltită din cărămidă şi 20 trepte de coborâre în hrubele zidite din piatră. Un „rezolit” central, aşezat pe arcuri şi stâlpi de zid, avea pe fronton marca familiei Roznovanu, cât şi două figuri alegorice. Fosta grădină, modernizată cu trotuare asfaltate, păstra vreo doi arbori mari şi şase castani, ca împrejmuire folosindu-se 16 stâlpi ciopliţi din piatră şi legaţi între ei cu lanţuri groase din fier. Curtea din spate avea 40 de pomi, vechea cişmea şi o fântână cu roată.

Ferdinand la Iaşi

Înainte de perfectarea vânzării către Ministerul Domeniilor, palatul fusese vizitat de principele Ferdinand cu soţia sa, principesa Maria (Alexandru-Victoria), cu prilejul vizitei dintre 26 – 30 martie 1894 .

Principesa, englezoaică, venea pentru prima dată în a doua capitală. „Pe lângă pavoazarea tuturor caselor şi magazinelor din oraş, cu felurite tapiserii şi drapeluri tricolore, se fabricară în cel mai scurt timp mai multe mii de drapele cu culorile naţionale engleze, care se încrucişară cu acele româneşti”.

Locuinţa stabilindu-se în Palatul lui Dimitrie M. Sturza, din Copou, edilii au organizat două baluri fastuoase în palatul ce fusese cumpărat. Primul îl dăduse Liga Studenţilor „Solidaritatea”, în 27 martie, seara, iar al doilea Consiliul comunal cu toate autorităţile administrative şi comerciale.

Becuri electrice

În cinstea marelui eveniment, edificiul a fost din bogăţie decorat şi chiar „iluminat cu electricitate (prin grup propriu, montat de inginerul Grand)”. Spre stradă, în faţa clădirii, se amenajase o grădină cochetă. Fosta sală de şedinţe, uriaşul salon, transformată în sală de bal avea tavanul acoperit cu jerbe de flori şi „mici lampioane electrice”. Bucuria n-a fost prea mare, căci principesa şi-ar fi mărturisit preferinţa pentru o locuinţă pe Copou, cum era casa Cozadini.

Transformarea

Principesa Maria a preferat o reşedinţă pe Copou

Gazeta „Ecoul Moldovei”, din 1 iunie 1895 anunţa înlocuirea acoperişului, amenajarea faţadelor: spre strada Ştefan cel Mare, strada Primăriei şi strada Căpitan Păun, modificarea etajului şi realizarea mansardei, conducerea şantierului având-o arhitectul Mandrea, câştigatorul licitaţiei.

Arhitectul francez P. Gottereau a întocmit planurile, iar arhitectul Steriadi a reprezentat Ministerul Domeniilor. Se aştepta ca principele Ferdinand să fie numit general de brigadă, comandant al Corpului IV de Armată Iaşi. Pentru a-i uşura despărţirea de familie, se preconiza introducerea unui tren accelerat de lux, care să parcurgă distanţa Bucureşti – Iaşi în vreo 6 ore în loc de 11. Se experimentase şi legătura telefonică Bucureşti – Iaşi pe firul telegrafic existent, vorbindu-se „foarte bine” (7 martie 1895). La 22 octombrie 1897 lucrările erau vizitate de regele Carol, aflat la Iaşi pentru inaugurarea Universităţii. Il însoţea arhitectul Steriadi. Cercetând încăperile s-a declarat „foarte mulţumit” şi a felicitat pe constructor „pentru măiestria cu care a executat lucrarea de artă din Sala coloanelor”. Dorise doar ca sufrageria să fi fost mai mare.

Din lipsă de fonduri ritmice şi urgente, lucrările au trenat multă vreme. Când au fost aproape gata, în elegantele saloane tocmai amenajate, au intrat birourile Curţii de Apel şi Tribunalele Secţiilor I şi II, mutate din Palatul Administrativ, intrat în reparaţii (1906).

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*