[Iaşul istoric] Mica Grecie de la Trei Ierarhi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/04/2013

O incursiune în istoria Mănăstirii Trei Ierarhi scoate la lumină începuturile învăţământului în Moldova. Dorind profesori valoroşi, Vasile Lupu a adus la Iaşi călugări greci şcoliţi în Italia. În numai câţiva ani, Academia Vasiliană a fost acaparată de învăţământul în limba greacă în detrimentul slavonei şi latinei

Mănăstirea Trei Ierarhi, închinată muntelui Athos, a fost centrul vieţii culturale greceşti de la Iaşi vreme de aproape 200 de ani, până la revoluţia din 1821 şi-n oarecare prelungire până la secularizarea averilor mănăstirilor străine prin reforma lui Cuza din 1864

Vasile Lupu, întemeietorul şcolii de la Trei Ierarhi, a dorit ca academia să fie slujită de profesori luminaţi, care să pună accentul pe învăţământul laic. După înfiinţarea ei, domnul a chemat însă, pe lângă profesori pentru limbile slavonă şi latină şi alţii pentru greacă (unii călugări). Aceştia aveau studii înalte, europene, făcute mai ales în Italia (Veneţia, Padova, unde se formase curentul umanist al gândirii libere, neoaristotelice).

Greaca avea mare utilizare

Domnitorul Moldovei s-a bucurat de sprijinul ierarhilor greci din Patriarhia Constantinopolului, care vedeau în el apărătorul ortodoxiei, socotindu-l ca un fel de împărat, moştenitor al celor din Bizanţ (N.Iorga, Vasile Lupu ca următor al împăraţilor de răsărit). Potrivit lui Dimitrie Cantemir “Vasile Albanezul” (Lupu), a dat avânt şcolii greceşti, poruncind marilor mănăstiri să primească călugări greci pentru a-i învăţa pe fiii de boieri ştiinţele timpului. Greaca avea pe atunci mare utilizare, oferind şi cărţi ştiinţifice, pe când limba slavonă era mai mult religioasă şi, cum spunea cronicarul, în ea “nu se puteau învăţa alte ştiinţe”.

Limba ortodoxiei

În vechime, limba greacă a avut aceeaşi importanţă pentru ortodoxie ca şi latina pentru catolicism. Greaca a fost folosită în relaţiile domnitorilor Moldovei cu Imperiul Bizantin şi Patriarhia ortodoxă din Constantinopol, în Moldova venind cărţi bisericeşti tipărite în limba greacă cât şi călugări pentru administrarea bisericilor închinate Sfântului Mormânt şi muntelui Athos de marii boieri şi dregători moldoveni. Existând o luptă între ortodoxism şi catolicism, limbile slavonă şi greacă se foloseau în biserici până la introducerea limbii române de Vasile Lupu şi chiar mai târziu.

Vasile Lupu a dat avânt şcolii greceşti, poruncind marilor mănăstiri să primească călugări greci pentru a-i învăţa pe fiii de boieri ştiinţele timpului

În ţară se găseau negustori, dar şi călugări greci şi profesori greci, aduşi de unii boieri, pentru a le învăţa odraslele limbile şi ştiinţele apusene. Între călugării greci şi acei ruteni (kievieni) au existat însă unele neînţelegeri teologice. Acestea s-au accentuat după Sinodul Ortodox ţinut la Iaşi în vara şi toamna anului 1642, arhereii greci considerându-se superiori din punct de vedere al învăţăturii.

Influenţă crescută

La sinod a participat vestitul teolog grec al ortodoxiei, învăţatul Meletie Sirigul, consilierul patriarhului din Constantinopol şi straşnic potrivnic al celuilalt învăţat Teofil Coridaleu, reformator de nuanţă protestantă, susţinător al filosofiei lui Aristotel. Dezbaterile în contradictoriu au fost înverşunate, cu toată silinţa mitropolitului Petru Movilă al Kievului de a le ţine în frâu, Domnitorul Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam au făcut mari eforturi pentru împăcarea oponenţilor întruniţi în vreo 28 de concilii.

După moartea mitropolitului Petru Movilă (22 decembrie 1646), influenţa călugărilor greci, conduşi de Meletie Sirigul, a crescut, fapt pentru care profesorii kieveni au plecat în Rusia, colegiul ieşean slavo-latin devenind mai mult de limbă grecă, iar mănăstirea Trei Ierarhii cuibul profesorilor săi, greci.

Centrul vieţii culturale

La şcoală folosindu-se mai mult limba greacă, cu toate că avea o gramatică grea, au învăţat-o şi fetele lui Vasile Lupu. Egumenul fiind tot grec, mănăstirea Trei Ierarhi, închinată muntelui Athos ca şi Sf. Sava închinată Patriarhiei de la Sfântul Mormânt, avea să devină şi centrul vieţii culturale greceşti de la Iaşi vreme de aproape 200 de ani, până la revoluţia din 1821 şi-n oarecare prelungire până la secularizarea averilor mănăstirilor străine prin reforma lui Cuza din 1864.

Şi-a pierdut importanţa, pentru o scurtă perioadă, doar în timpul domniei lui Gheorghe Ştefan (1653-1658). Adept al culturii Europei Centrale, pe lângă profesorii kievieni rechemaţi, a adus şi dascăli latinişti din Ardeal, precum Simion Dascălul, care a prelucrat cronica lui Grigore Ureche.

Reîntorşi, după mazilirea lui Gheorghe Ştefan, dascălii greci au adus şi pe alţii: Nicolae Kerameus (mort la Iaşi), Theodor Trapezuntinul, Ieremia Cacavelas, învăţător al lui Dimitrie Cantemir (viitorul domnitor, iubitor al limbii greceşti), care l-a pomenit în lucrarea sa Descrierea Moldovei, cât şi alţii.

Biserici închinate

O mare parte din bisericile iesene erau inchinate Sfantului Mormant din Ierusalim

Numărul călugărilor greci a crescut căci răspunzând chemării Patriarhului de la Sfântul Mormânt, doritor de ajutoare băneşti pentru menţinerea aşezămintelor ortodoxe, spre a nu fi preluate de catolici, boieri şi domnitori evlavioşi au închinat ctitoriile lor cu uriaşe averi unor locaşuri din Ierusalim şi de la Muntele Athos, care-şi trimiteau imediat slujitorii, egumemi şi călugări în Moldova, să le administreze. Astfel a procedat şi Vasile Lupu cu Trei Ierarhii, şi filiala ei Sf. Atanasie din Copou, închinându-le muntelui Athos (1646). Urmaşul său, Gheorghe Duca, a închinat Sfântului Mormânt ctitoria sa de la Cetăţuia (1672). Sfântul Sava a fost metoh al Patriarhiei din Ierusalim, înainte de 1600. Golia a fost închinată Mănăstirii Vatoped din muntele Athos (1614), Hlincea – Sfântului Mormânt, Galata, deasemenea Sfântului Mormânt (1618) şi tot aşa.

Epoca fanariotă

Înfluenţa grecească din Iaşi, a sporit după ce domnitorul pământean Dimitrie Cantemir, pus de Poartă, a trecut de partea Rusiei. Învins de turci, în bătălia de la Stănileşti (iulie 1711), Cantemir s-a retras la curtea ţarului Petru cel Mare. Drept pedeapsă şi pentru răzbunare, sultanul a transformat protecţia Moldovei, cerută benevol de urmaşii lui Ştefan cel Mare, în robie, trimiţând la Iaşi, timp de vreo sută de ani, domnitori greci, cu reşedinţe şi familii la Istanbul.

A fost trimis de la Istanbul Nicolae Mavrocordat (septembrie 1711 – decembrie 1715). Mai domnise un an (1709 – 1710) şi era “învăţat şi de seamă” (N.A. Bogdan). Avea cunoştinţe de filosofie şi istorie, vorbea limbi străine, între care şi latina, şi pretindea că purta viţe muşatine, după mamă, prin familia lui Petru Rareş. Moştenise de la tatăl său o bibliotecă pizmuită de “monarhii europeni ai vremii”(Martha Bibescu, Jurnal politic). Începea astfel lunga epocă fanariotă.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*