[Iaşul istoric] La hotelul Binder, Caragiale a prezentat „O noapte furtunoasă”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/08/2014

La colţul Străzii de Sus (numită I.C. Brătianu, apoi Dimitrov şi acum Independenţei) se zărea, ca şi astăzi, careul zidirilor hanului Binder (de care s-a lipit Expressul), prefăcut apoi în straşnic „otel”, cu bere Pilsen, bucătărie vieneză şi cel mai bogat salon de citire a gazetelor „evropieneşti”. Apăruse prin anii ’50 ai veacului Unirii când Iosef Ciolcin Binder, meşter butnar pe la 1845, adus ca profesor la Şcoala de Arte şi Meserii, a pus pe picioare un han fălos, în calea poştalioanelor, dinspre Ţara de Sus şi aceea de Jos, ori dinspre împărăţia austriacă şi cealaltă rusească.

binder (7)

Lux şi bogăţie
Firma, bătută în stâlpul cu felinar, înfăţişa un impozant poştalion, semn că la Binder se afla locul voiajorilor poposiţi în capitală. Odăile îi erau largi şi înzestrate cu mobilier de mahon şi oglinzi veneţiene, şurile năpădite de cupeuri şi rădvane, iar pe lângă ieslele grajdurilor se înşirau zeci de cai, de toate neamurile. Luxul şi bogăţia hanului atrăgeau pe cei mai simandicoşi călători şi însemnaţi dregători ai curţilor din Viena, Varşovia, Kiev şi Sankt Petersburg, trecători prin Iaşi şi poposiţi aici, înainte de a urma şleaurile către Bucureşti, Istanbul, Sofia, Atena, Belgrad, ori de acolo înapoi. Adesea, numele lor puteau fi citite în rubrica „călătorilor sosiţi” din gazetele locale.

Şi Eminescu
Având în cafenea şi cel mai bogat salon de citire a jurnalelor străine, fotoliile hanului Binder erau veşnic pline de studenţi, profesori şi bancheri. Bucuroşi să afle ce mai este nou prin lume, răsfoiau cu frenezie ultimele numere sosite de la Paris, Viena sau Berlin. Îşi împărtăşeau gălăgioşi veştile şi sorbeau, pe îndelete, cafelele. Uneori, printre ei se afla şi poetul Mihai Eminescu, gazetar la „Curierul de Iassi” (1876 – 1877), doritor să culeagă ştiri din foile europene pentru rubricile „Revista Externă”, „Diverse” şi pentru articolele de politică internaţională.

Alegerea lui Cuza
Gazdă a tinerilor unionişti, sosiţi din toate ţinuturile Moldovei în zilele lui ianuarie 1859, hanul răsuna de cântecele şi uralele cu care erau întâmpinaţi deputaţii munteni veniţi să aducă actul alegerii domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi cartiruiţi la marele „otel Binder”. Evenimentul s-a sărbătorit în seara de 28 ianuarie cu un mare banchet dat în cinstea delegaţilor. Mii de ieşeni asaltaseră cerdacurile, ograda şi străzile din jur, curioşi să-i vadă pe „fraţii munteni”, să le strângă mâinile şi să strige împreună: „Trăiască Principatele Unite! Trăiască România!”.

„Birou tehnic feroviar”
La Binder s-a instalat primul „Birou tehnic feroviar” al Iaşilor, aici poposind inginerii Iulian Zaharievici, E. Kalcovski şi meşterii căii ferate Lemberg – Suceava – Paşcani – Iaşi (14 iunie 1868), pentru a începe lucrările Gării şi ale drumului ce avea să lege capitala Moldovei de Viena şi întreaga Europă, la 1 iunie 1870, cu doi ani înaintea Bucureştiului. Luându-le exemplu, tot aici şi-a aşezat „centrul tehnic” (1872) şi antreprenorul Grigore Heliad, cu câţiva tineri ingineri români, hotărâţi să construiască linia ferată Iaşi – Ungheni, prima cale ferată realizată de români în Principate, cu mijloace proprii şi exploatată de stat, celelalte linii fiind concesionate de societăţi străine.

Aniversările Junimii
Odăile restaurantului, de la parterul hotelului, au adăpostit câteva dintre cele mai însemnate aniversări ale „Junimii”. Neuitată a rămas aceea de la jumătatea lunii noiembrie 1878. Participând şi iniţiatorul societăţii „Junimea”, criticul Titu Maiorescu, a notat în jurnalul său: „Sâmbătă, 11/23 noiembrie 1878, plecat cu Eminescu, Caragiali, Slavici şi Olănescu la Iaşi, la a 15-a Aniversare a Junimii (cei dintâi 3 pe socoteala mea). Duminecă 12/24, sărbătorit această Aniversare (eu cu grozave dureri de gât). Slavici a citit Gura Satului, Caragiali viia lui comedie <<O noapte furtunoasă de la no. 9>>. Apoi, banchet, ca de obicei, până pe la ora 4 dimineaţa…”.

Spumoasa comedie
În restaurantul de la Binder, în duminica aceea, s-a jucat un important act al teatrului românesc. Tânărul dramaturg şi-a făcut întâia apariţie la “Junimea” şi a prezentat, pentru prima oară în public, spumoasa lui comedie “O noapte furtunoasă”. A interpretat-o cu atâta succes, jucând toate rolurile ca într-un adevărat spectacol, încât ascultătorii (cum scria Iacob Negruzzi) “s-au tăvălit cu toţii de râs”, iar potrivit altui martor, din cauza râsetelor şi a veseliei, chelnerii restaurantului, furaţi de replici, se împiedicau şi cădeau grămadă cu tăvile pline de pahare şi farfurii, provocând pagubă locantierului.

De mare actualitate
Subiectul era pe atunci de mare actualitate, parcă luat şi din viaţa Iaşului unde, în cele câteva ceasuri libere de duminica şi în zilele de sărbătoare, câte un “jupân Dumitrachi (Titircă)” şi “Chiriac tejghetarul” şmotruiau la “icserciţ”, stârpea bărbătească din târg (intelectuală) fiind înscrisă obligatoriu în companiile legiunii a XIII-a de Gardă Civică. Fusese înfiinţată prin martie 1866 – drept Garda Orăşănească – şi întărită pe vremea războiului din 1877, pentru paza ordinii şi patrularea străzilor. Chiar şi Titu Maiorescu fusese somat de câteva ori să se prezinte la compania ieşeană, deşi trăia la Bucureşti (scrisoarea din octombrie 1877). Doritor să scape de şmotruială, autorul comediei se lăsase vămuit de Guţă Cotoi, superiorul gardiştilor din mahalaua armenească a Ploieştilor, unde locuia, plătindu-i câte un galben, pentru scutirea de “icserciţ”.

Trăsnet de aplauze
Cum nici nu visase tânărul dramaturg, ultima replică a fost întâmpinată cu un trăsnet de aplauze şi o adevărată canonadă de artilerie şi puşcoaie… Astfel, se luase obiceiul insolit, dar avantajos pentru locantier, ca în ultimul cuvânt al conferenţiarilor, întruniţi pentru felurite sindrofii, în marea sală a restaurantului, să fie subliniat cu bubuitul zecilor de sticle de şampanie, destupate de “întreg auditorul”, pentru cinstirea oratorului. După o aşa primire şi o plimbare prin vestitele hrube medievale, cu vinuri “cămăşuite”, ştiute de amicul Mihai Eminescu, nu se mai mira nimeni că I.L. Caragiale a prins dragoste de Iaşi. Ulterior, tot la Iaşi, urma să prezinte şi “O scrisoare pierdută” cât şi “Cuconul Leonida faţă cu reacţiunea”, făcând şi gazetărie. (de Ion Mitican)

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*