[Iaşul istoric] După mişcarea eteristă:primii paşi spre modernitate

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/07/2013

Mişcarea eteristă a lăsat urme adânci în Iaşul începutului de secol XIX. Lupta pentru eliberarea Greciei, în care Iaşul a jucat un rol activ, a lăsat oraşul pustiit la mâna otomanilor veniţi să pedepsească eteriştii. Instaurarea domnitorului Ioniţă Sturza, agreat de turci, a adus o oază de stabilitate.

 

Proiect de constituţie

Duhul schimbărilor şi libertăţii se cuibărise în toate ţările dunărene şi în sufletul unor tineri boieri moldoveni. Prin februarie 1822, vreo 37 dintre ei alcătuiau o societate “revoluţionară” a cărvunarilor (Andronache Donici, Gh. Cuza – postelnic, Vasile Miclescu, Iancu Cananău, Petrache Surza şi alţii). Cărvunarii întocmiseră un proiect de constituţie în 77 de puncte năzuind eliberarea ţării pe cale paşnică şi accesul la conducere pentru toţi cetăţenii Moldovei. Unii dintre participanţi erau acei din a II-a şi a III-a stare, chemaţi la viaţă politică de cneazul Gh. Cantacuzino în ultimile zile ale revoluţiei (24 şi 25 mai 1821).

 

Scrisori

Îi îndemnase să participe la lupta comună şi să nu urmeze calea marilor boieri care au alergat la curţile străine cu pâra ”solicitând intrervenţia trupelor duşmane neamului creştinesc”. Printr-un ordin emis de la Stânca, în 3 iunie, cneazul Cantacuzino a interzis eteriştilor să se amestece în administraţia ţării (Documente II, nr. 130 şi nr. 135). Era însă prea târziu. Simţindu-se vizaţi, un grup de boieri i-au arătat, printr-o scrisoare, cât de mult au greşit conducătorii mişcării faţă de ţară: “au pătat nevinovăţia Moldovei cu sângele a câţiva musulmani pre care răul norod i-a împins spre jărtfelnicul cruzimii… Galaţii şi Focşanii n-au simţit dărmare până când Eteria n-au dat pricină…

biserica barboi 1900

Ionita-Sandu_Sturdza_2Domnitorul Ioniţă Sturza, considerat turcofil, după un exil de 6 ani, s-a întors la Iaşi ca simplu muritor. Este înmormântat la Biserica Bărboi

Contineşte dar, cneazule, contineşte de nişte invitaţuri fără folos. Lasă pământul acesta ca să-şi plângă în tihnă rana ce i-au făcut creştinii, rană care va rămîne la îngrijire veacurilor să o tămăduiască. Eteria păşască din pământul acista… pentru că nu din lacrimi să simtă străpezime strănepoţii grecilor acestui loc…!” (Documente II, nr. 144).

 

Sfârşitul fanarioţilor

Ecoul acţiunii eteriste, prin lupta eroică a batalionul sacru de la Drăgăşani şi Sculeni şi bătăliile din teritoriile greceşti s-a împrăştiat în întreaga Europă. Urmărindu-şi politica, Rusia a început pregătiri ce aveau să schimbe soarta Balcanilor.

Cele două revoluţii aveau ca efect sfârşitul epocii fanariote şi readucerea pe tronul principatelor a domnilor pământeni, urmând înţelegeri între marile puteri cu privire la Grecia şi Principate: Convenţia ruso-turcă de la Akkerman (septembrie 1826) prin care Poarta şi Rusia tratau împreună soarta Principatelor. La 14/26 aprilie 1828 a început războiul ruso-turc, la Dunăre, în Balcani şi în Transcaucazia, care a afectat şi situaţia politică a Moldovei şi a Ţării Româneşti. Fără a fi duşmani declaraţi, imediat după începutul războiului, trupele ruse au intrat în Moldova. Într-o zi de la sfârşitul lui aprilie (25 iaprilie/7 mai 1828), trupele ruse au trecut Prutul şi în sala tronului Curţii Domneşti din Uliţa Mare, unde se afla domnitorul Ioniţă Sturza cu boierii, a intrat colonelul I. P. Liprandi, sosit cu un detaşament rus. El era şeful Serviciului de Informaţii şi Contra informaţii al Diviziei 16 Chişinău. Cunoştea bine Iaşii, căci încă din anul precedent venise în Moldova pentru a conduce o reţea de infomaţii pentru Balcani şi Austria, fiind şeful ei până în 1832.

 

Ioniţă Sturza în exil

Prezentându-se amabil, deşi cu un an mai înainte fusese expulzat din Moldova, pentru activitatea “de spionaj”, s-a adresat domnitorului Ioniţă Sturza, pe franţuzeşte, cu întrebarea: “Prinţul meu, câţi oameni de strajă doriţi să vă las?” La care întrebare Sturza i-ar fi răspuns, prin talmaci (cu toate că musafirul ştia bine româneşte): „Spune-i dumisale că de vra să mă păzească din poruncă să-şi urmeze datoria cum ştie, iar de vra să-mi facă ţeremonie îi mulţumec că n-am nevoie de strajă rusesască, fiindecă mă păzeşte Dumnezeu“.

Pus sub escortă, fiind considerat omul turcilor (turcofil), a fost dus în Carantină la Sculeni şi exilat la Tiraspol şi apoi trimis la o moşie în Basarabia, unde a stat vreme de 6 ani, având în ţară mulţi duşmani (rusofili) care îl acuzau de tiranie şi vedeau salvarea ţării doar sub umbrela Rusiei sub care găsiseră scăparea pe vremea Eteriei în cumplitele zile din iunie 1821. Ţara era adânc muncită de luptele celor două tabere.

Fostul domn s-a întors acasă ca simplu muritor abia după urcarea pe tron a vistiernicului Mihalache Sturza (1834). Mărturisise că nu dorise să-şi răscumpere libertatea, căci în timpul domniei sale n-a vrut să agonisească averi, el rugându-se lui Dumnezeu ”să blagoslovească atât pe fiii mei cât şi faptele mele”. Trecând apoi în lumea veşniciei a fost îngropat la mănăstirea Bărboi.

 

pavel Kiseleff 1851

Contele rus Kiseleff a adus schimbări în viaţa politică şi culturală a Moldovei şi, mai târziu, a sprijinit Unirea Principatelor. Portret din 1851

Kiseleff şi paşii spre modernitate

După despotismul unor militari din armata de ocupaţie, la 7/19 noiembrie 1829 a fost numit preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Ţării Româneşti şi Moldovei, generalul Pavel Kiseleff comandant al trupelor ruse din timpul războiului. Rămas în post până în 20 martie/1 aprilie 1834, s-a pornit ridicarea Principatelor. Ţării Româneşti i s-au înapoiat fostele raiale Brăila, Giurgiu şi Turnu, iar lacul Brateş Moldovei. Comerţul pe Dunăre s-a liberalizat, vapoarele celor două ţări putând naviga sub pavilion naţional. Mai înainte apăruseră primile publicaţii în limba română, precum ziarul “Albina Românească”, scoasă de Gh. Asachi (1/13 iunie 1829) cu consimţământul guvernului rusesc. În acest scop, la 20 februarie 1829 a cerut autorizaţia, care i-a venit în 7 aprilie. Imediat, la 17 aprilie şi apoi la 10, 15 şi 17 mai apăreau foile de probă, tipărirea regulată începând din 1 iunie. De la 10 aprilie începuse să apară şi “Curierul românesc” din Bucureşti. Nu peste mult timp s-a înfiinţat Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi la inaugurare participând chiar generalul, în 18/30 martie 1833, înzestrând-o cu o subvenţie.

 

 

 

Şi un domn pământean

academia mihaileana cu sturdza

Sub domnia lui Mihail Sturza s-a deschis Academia Mihăileană cu rang de Universitate

Paşi importanţi s-au făcut şi în mediul politic al ţărilor româneşti. S-a îngrădit dreptul de intervenţie în administraţia Principatelor. S-a elaborat prima Constituţie comună în ambele Principate (Regulamentul Organic), prin care puterea se separa, domnul cu miniştrii având puterea executivă, iar Adunarea Obştească pe aceea legislativă şi se introducea o legiuirea comună celor două ţări, chiar dacă era imperfectă, prefigurându-se Unirea. În timpul său s-au înfiinţat Arhivele de stat la Bucureşti şi Iaşi, s-au executat lucrări edilitare, pieţe fixe pentru vânzarea civilizată a alimentelor.

La 22 martie/3 aprilie 1834 s-au numit de către Poartă (puterea suzerană) cu acordul Rusiei (devenită puterea protectoare), noii domnitori Alexandru Ghica în Muntenia şi Mihail Sturza în Moldova, începându-se marile prefaceri. Sub domnia lui Mihail Sturza s-a deschis Academia Mihăileană cu rang de Universitate, Şcoala de arte şi meserii, Teatrul modern pe Copou şi s-au construit şosele pietruite, plantate cu stejari. Fire autoritară şi avară, după revoluţia tinerilor intelectuali din 1848, peste un an a fost înlocuit de blândul domnitor Grigore Ghica, susţinătorul Unirii ce avea să se înfăptuiască în 1859.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*