[Iaşul istoric] Cum a fost adusă Sf. Parascheva la Trei Ierarhi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 01/04/2013

Cu toate că nu s-a păstrat o descriere amănunţită a ctitoriei domneşti Trei Ierarhi, au rămas mărturiile vizitatorilor. Unul dintre ei, episcopul catolic Marcus Bandinus care coborând valea Repedei şi văzând de departe peisajul pitoresc al capitalei cu văzduhul străpuns de turlele bisericilor a strigat “Quasi nova Roma apparet “(pe la 1647). Acelaşi episcop scria că locaşul era înconjurat de zid ca o cetate şi avea un turn pătrat la intrare, cu “un orologiu şi clopote mari”. Era împodobit cu pietre tăiate cu sculpturi şi cu “marmură neagră prinsă într-un fel de coroană” Ceva mai înainte văzuse zidul de apărare din jurul bisericii, turnul cu ceasornic şi acoperit cu ţigle, un polonez de pe la 1640.

Episcopul catolic Marcus Bandinus scria că locaşul era înconjurat de zid ca o cetate şi avea un turn la intrare, cu “un orologiu şi clopote mari”

Niciun deget fără sculptură

Urmându-i arhidiaconul Paul de Alep, vizitator prin 1653, ramânea şi el uimit, socotind că zidăria nu avea niciun loc unde să pui un deget fără sculptură. Îl impresiona tronul domnitorului, lucrat în foi de aur şi acoperit cu o cupolă pe care se aflau o cruce şi doi vulturi minunaţi dar şi ceasornicul din turn, pe care îl cerceta. Avea roţi mari, un ciocan acţionat de o vargă din fier care îl ridica şi-l lăsa să cadă peste clopotul mare ce suna ceasurile auzite în tot târgul. Bătaia orelor o vesteau ceva mai înainte nişte clopote mai mici puse să sune de acelaşi mecanism (Sorin Iftimi, Vechi Turnuri ale Iaşilor).

Sfânta Parascheva

Pentru a-i da şi mai mare importanţă ctitoriei, Vasile Lupu a dus de la Constantinopol şi moaştele Cuvioasei Paraschiva (numită de greci Parascheva), iar de moldoveni şi Sfânta Vineri. Hramul ei din ziua de 14 octombrie prilejuia întâlnirea în capitala ţării a locuitorilor din toată ţara Moldovei, cunoscându-se, înnemurindu-se şi întărindu-se astfel, prin credinţă, frăţia seminţiei. Hramul i se cunoştea în Moldova încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, la Roman fiind biserica Sfânta Vineri căreia domnitorul i-a dăruit două sate (septembrie 1408). Biserica exista de pe vremea părintelui său Roman Vodă şi a fost înlocuită apoi de catedrala episcopală Sfânta Paraschiva construită de Petru Rareş. Aşa cum ştia tot credinciosul, o biserică numită Sfânta Vineri cu hramul Cuvioasei Paraschiva se găsea şi la Iaşi, în zona Halei vechi, pe unde se înalţă acum blocul Finanţelor. Fusese construită prin veacul al XVI-lea de familia logofătului Nestor Ureche.

Aducerea moaştelor sfinte

Aducerea moaştelor la Trei Ierarhi (mozaic)

La ceasurile sfintei slujbe a Hramului din 14 octombrie, când Eşii erau potopiţi de lume, cu braţele pline de busuioc şi flori iar gardurile Uliţei Mari încărcate de minunate ţesături şi covoare ţărăneşti, apărea şi domnitorul, venind de la Curte, cu familia şi alaiul boierilor şi slujitorilor. Era mulţămit că reuşise să aducă din Costantinopol sfintele moaşte pentru care a tratat cu Patriarhia, a plătit marile datorii băneşti ale ei faţă de înalta Poartă asumându-le şi pe acele viitoare cum recunoştea înaltul ierarh, ”Partenie cu mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolei, Romei celei Nouă şi Patriarh ecumenic “ în “scrisoarea sinodicească” din mai 1642. O semnase împreună cu întreg Sinodul, pentru a justifica încredinţarea Bogdaniei (Moldovei) a relicvelor “cuvioasei Parascheva cea Nouă”.

Pe lângă acestea, domnitorul a cheltuit şi alte pungi, ca să capete învoirea autorităţilor turceşti din Istanbul pentru luarea raclei cuvioasei din Biserica Sf. Gheorghe a Patriarhiei şi ducerea ei tocmai la Eşi, deşi canoanele islamice încuviinţau transportarea celor săvârşiţi din viaţă doar până la 3 mile depărtare.

De la Constantinopol

Ca să nu stârnească împotrivirea credincioşilor constantinopolitani, închinători ai moaştelor Cuvioasei, ”acestea au fost coborâte peste zidul de incintă al oraşului” (Scarlat Porcescu, Sfânta Cuvioasă Parascheva) şi duse apoi în taină cu o corabie până la Galaţi şi de acolo spre capitală cu cele cuvenite. Amintind acest eveniment în Serbarea zilei de Trei Sfinţi, cu prilejul sărbătorii sfinţilor teologi Vasile, Grigore şi Ioan, din 30 ianuarie 1857, Gh. Asachi scria că ”Prinţul Vasile Lupu s-au fost căsătorit cu una din cele mai frumoase princese a Cercasei de religie mahomedană. Spre a se împăca cu biserica şi cu compatrioţii, el au răscumpărat cu o somă de 300.000 de lei relicvile sântei Paraschivei şi le-au aşezat în monastirea Sfinţilor Trei Ierarhi, punând sub a ei egidă şi academia ce au fondat – ”Noua Albină românească”, 7 februarie 1857.

Sinodul din 1642

Socotită catedrală mitropolitană a neamului, prin silinţa mitropolitului Varlaam, mănăstirea era înzestrată şi cu o tipografie adusă de la Kiev.

La Trei Ierarhi s-au găzduit lucrările Sinodului ortodox, din martie – decembrie 1642, la care participanţii, dorind să întărească ortodoxia şi să combată luteranismul şi calvinismul, manifestat în Europa, au aprobat un catehism ortodox tipărindu-se apoi Mărturisirea ortodoxă (Decret Sinodal), lucrarea mitropolitului Movilă şi a patriarhului Partenie din Constantinopol, scrisă în greceşte (Ta Grammata) – limbă de mare răspândire a ortodoxiei… Urma Cazania mitropolitului Varlaam, numită şi Cartea românească de învăţătură, datorită limbii frumoase româneşti în care era scrisă şi ilustrată cu scene din Moldova de tipograful Ilia (1643). Adresată “către toată semeţia românească” devenea cartea ce prilejuia unificarea limbii naţionale, citindu-se prin mai toate bisericile ţărilor surori (Moldova, }ara Românească şi Transilvania).

Primul cod de legi

Pravila lui Vasile Lupu (1646) - primul cod de legi din Ţările Române

Încununare tipăriturilor a adus-o Pravila lui Vasile Lupu, ”prima legiuire laică scrisă şi tipărită în limba română” (N. Grigoraş), cunoscută şi sub numele de Carte Românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe. Se tălmăcise “din limba Elinească pre limba românească”. “S-au tipărit în Mănăstirea Treisfetitele în Iaşi, de la Hristos 1646. Cu sila şi cu toată cheltuiala lui Vasile Voevodul şi domnul }ărei Moldovei”. Lucrarea reprezenta de fapt “cel dintâi cod de legi tipărit în limba română şi unul din primele coduri de legi în limbă naţională tipărită în Europa” (C. Giurescu, Istoria României în date). Se folosea un timp şi în Ţara Românească, codul muntenesc tipărindu-se la Târgovişte abia în 1652 cu numele îndreptarea legii.

………………….

Sfânta, sărbătorită cu veneraţie în Balcani

Dorind să-şi închine viaţa numai Mântuitorului, Paraschiva, fiica unor oameni înstăriţi şi dreptcredincioşi din Epivat, s-a retras în pustie, trăind în schimnicie, unde a murit. Săpându-se după un timp groapă unui marinar adus la mal de valurile mării, s-a găsit trupul Paraschivei neputrezit. Socotite sfinte, moaştele i-au fost duse în biserica din Epivat unde au stat vreo 200 de ani, apoi au fost mutate la Târnovo, capitala ţaratului româno (valaho) – bulgar (după anul 1235). Au rămas acolo aproape 160 de ani până la ocuparea capitalei de otomani (1393), când au fost luate la Belgrad. Căzând sub ocupaţie şi capitala Serbiei, în 1521, au fost ridicate de trupele turce şi duse la Constantinopol, fiind cedate apoi Patriarhiei. Fiindcă nu se ştia cu precizie data şi nici locul naşterii Cuvioasei, teologii au identificat Epivatul pe malul mării Marmara, la sud-est de Constantinopol, iar anii vieţuirii în prima jumătate a secolului al XI-lea. Mutarea moaştelor în diferite locuri a dat prilej atât grecilor cât şi bulgarilor şi sârbilor să-i revendice originea comună şi astfel să i se sărbătorească ziua cu veneraţie, în toată zona Balcanilor.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*