Iaşul în anii `30 – Inundaţii, criză economică, dar şi speranţe

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/09/2012

După o dezvoltare acceleratăîn anii 1920, Iaşul resimte din plin criza economică mondială din anii 30. Peste cumplita sărăcie se adaugă şi marile inundaţii din iunie 1932. Sunt create noi cartiere în zone mai înalte pentru a feri ieşenii de noi inundaţii. Părăsiţi de autorităţile centrale, edilii Iaşului caută susţinere pentru dezvoltare economică

Pretutindeni, în tot oraşul, clasat prin legea administrativă din anul 1925, între marile municipii, se desfăşura o intensă activitate. Prin cartiere apăreau ateliere şi mici fabrici, pe străzile centrale se înălţau clădiri moderne, pentru locuinţe, bănci, firme, birouri şi activităţi comerciale. Potrivit Ghidului laşului din anul 1926, oraşul poseda atunci vreo 32 de bănci, 22 societăţi de economie, 14 de asigurări, 12 de cooperaţie, 12 birouri de arhitectură, 280 de avocaţi, 68 cabinete medicale, 30 de moaşe, 22 farmacii, 8 mori, 4 cărămidării, 8 fabrici de pînzeturi, 6 de tricotaje, 4 chimice, 9 turnătorii, 23 nisipării, o centrală telefonică şi multe altele. Pe lîngă tradiţionalele trăsuri, droşte şi harabale, pe străzi apăruseră şi vreo 456 de automobile. Ca întindere,aşezarea ocupa 2.220 hectare şi avea peste 100.000 de locuitori.

Au venit însă şi dureroasele crize

dintre anii 1929-1933, cu trei curbe de sacrificiu, pentru redresarea economiei, cu masive concedieri şi salarii neplătite, cu mişcări revendicative în Piaţa Unirii şi o cumplită sărăcie peste care s-au adăugat şi marile inundaţii din iunie 1932. Umplînd toată valea Nicolinei şi a Bahluiului cu talazuri de ape, acestea au inundat casele din mahalale, luînd cu ele agoniseala de ani a oamenilor şi multe animale. Dorindu-se evitarea altor nenorociri asemănătoare, Primăria a dat sinistraţilor locuri înalte pentru case, înfiinţînd noi cartiere în Galata, Păcurari şi pe Moara de Vînt. Aşa ceruse şi regele Carol al II-lea sosit la faţa locului în ziua de 4 iulie. Lucrările de îndiguire şi rectificare a albiei Bahluiului necesitau sume uriaşe pentru bugetul firav al Primăriei, fapt pentru care aveau să fie realizate abia după 1960.

Orasul sub ape - iunie 1932

O descriere plastică a acelor timpuri lăsa posterităţii scriitorul Sandu Teleajen, în romanul Turnuri în apă: „Doborît de asaltul crizei, oraşul îşi duce mucenicia marilor lui desnădejdi şi nevoi cu încetineli dibuite ca un melc bolnav… Lucrătorii gem cu salarii trimestrial reduse, Comercianţii din întreg oraşul stau zile întregi privind mărfurile care se învechesc în rafturi, aşteptînd clienţii. Clasele şcoalelor îşi înjumătăţesc numărul elevilor prin eliminările acelor ai căror părinţi nu pot plăti taxele. Tramvaiele sună cu tristeţe clopotele pentru bănci tot mai goale de călători. Birjarii roiesc pe toate străzile, jerpeliţi, neraşi, şi îmbiind clienţii în trăsuri prăfuite, trase de cai nemîncaţi. În hală sunt aruncate, săptămînal, la gunoi, camioane întregi cu alimente şi zarzavaturi care nu şi-au găsit cumpărători. Berăriile şi bodegile sunt pustii. Studenţii, exasperaţi de veşnicul borş de cartofi – borş de fasole, servit de cantinele căminelor, sfîrşesc o grevă spre a începe alta”

Paşi mici spre modernizare

Edilii mai plănuiau încă lucrări şi continuarea modernizării Iaşului, dar multe dorinţe deveneau doruri neîmplinite, căci nori negri şi ameninţători se ridicau deasupra Europei, pregătindu-se să se semene pe cîmpuri grindină de gloanţe şi proiectile ucigătoare de vieţi şi distrugătoare de case, gospodării şi monumente.

Ţările mici se căutau unele pe altele şi-şi dădeau mîna, peste graniţă, promiţîndu-şi ajutor împotriva acelor care-şi zăngăneau armele.

Preocupat şi el de înălţarea oraşului, Primarul Oswald Racoviţă, făcea planuri de modernizare a străzilor, organiza expoziţii, chema musafiri investitori şi oaspeţi de peste hotare să le arate frumuseţea şi potenţialul economic ale oraşului.

Împreună cu societatea Gimnastică, Sport şi Muzică, înfiinţată în 14 noiembrie 1902, de un grup de profesori, între care Ion Găvănescu şi Paul Bujor, amenajase pe locul fostului iaz domnesc un modern ştrand, inaugurat la 1 septembrie 1929, cu bazin de înot, lac de canotaj şi patinaj, o grădină pitorească, cabine şi restaurant. Aceeaşi societate întemeiase, în 1912, parcul sportiv de la Copou, „primul din vechiul regat” , iar la Ungheni, pe Prut, un punct balnear şi pe Ceahlău, cabana din beton – Dochia. Avea în vedere dezvoltarea staţiunii Breazu, ale căror ape sulfuroase se întrebuinţau încă din anul l887 şi fuseseră premiate la expoziţii internaţionale.

Expoziţia „Luna Iaşilor”

Hotărîţi să ajute oraşul, Cercul ieşenilor din Bucureşti – asociaţie a celor plecaţi pe alte meleaguri – îi susţineau doleanţele în gazetele naţionale şi organiza întîlniri la Iaşi. Astfel, sosea, în seara zilei de 18 octombrie 1935, un tren special cu peste 100 de ieşeni înstrăinaţi doritori să revadă străzile copilăriei, casele pline de amintiri ale părinţilor şi bunicilor. Întîmpinîndu-i, primarul aducea mulţumirile oraşului adresate tuturor acelora care „indiferent de locul unde trăiesc, nu-l uită şi luptă neîncetat pentru propăşirea sa”. Vizitau apoi Universitatea, Teatrul şi Parcul Expoziţiei, unde se deschisese Expoziţia Agricolă-Industrială-Comercială-Viticolă şi Urbanistică „Luna Iaşilor”. Pentru documentare vizitatorii primeau un mic ghid cu date istorice şi bilete de acces la cele vreo 11 expoziţii organizate în oraş, urmînd ca pe baza ştampilelor de confirmare a vizitelor acei din provincie să obţină bilet de tren cu reducere pentru întors acasă. Aveau şi avantajul că timp de 30 de zile, durata expoziţiei, preţurile erau reduse cu 10-25 %.

La plecare, spre Bucureşti , Grigore Trancu -Iaşi, preşedintele Cercului Ieşenilor sublinia că aşa precum „Oxfordul reprezintă spiritul întregii Anglii, tot aşa bătrîna capitală a Moldovei reprezintă spiritul nobil de generozitate al ţării”.

Emoţionaţi, participanţii semnau o telegramă adresată regelui Carol al II-lea, rugîndu-l să ia sub protecţia Sa„vechea capitală a culturii româneşti”, iar printr-o moţiune adresată guvernanţilor arătau situaţia economică tragică , în care se afla oraşul: „Iaşii sunt în grea suferinţă din toate punctele de vedere. Comerţul şi industriile sunt stînjenite. monumentele istorice şi bisericile sunt lăsate ruinei. şcolile se zbat în lipsă cumplită. asociaţiile artistice şi muzicale sunt aproape de dispariţie”  („Iaşul”,nr.4 . 1936)

În final, cereau ajutoare şi fondurile necesare prefacerii structurii şi suprastructurii, propunîndu-şi să revină mereu.

Ion Mitican

* titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*