Iaşul este campionul alocării de fonduri pentru tineret

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/06/2016

Cu un milion de lei alocare în 2016, Municipiul Iaşi se află pe prima poziţie la nivel naţional în ceea ce priveşte alocarea fonduri destinate activităţilor de tineret. Iaşul este urmat de Timişoara, cu 815.000 lei, şi Bacău, cu 300.000 de lei. Aceste date au fost incluse într-un studiu realizat de Centrul pentru Politici Educaționale (CPE), alături de Societatea Academică din România (SAR) și Consiliul Tineretului din România (CTR). Proiectul, intitulat „Tineri pentru democrație: transparență și bună guvernare în alocarea și gestionarea fondurilor publice pentru tineret la nivelul autorităților locale”, s-a desfăşurat în perioada aprilie 2015 – martie 2016 şi a fost finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014. „Ne-am propus ca acest proiect să încurajeze şi faciliteze implementarea principiilor bunei guvernanţe, precum şi instituirea unui dialog susţinut între autorităţi şi reprezentanţii mediului asociativ de tineret. Materialele sunt rezultate ale activităţilor derulate în cadrul proiectului, printre care un proces amplu de consultare a tinerilor şi autorităţilor publice locale organizate în Timişoara, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Galaţi, monitorizarea pe durata a şase luni a 11 Consilii Judeţene şi Consilii Locale, precum şi realizarea unor studii şi cercetări privind practica internaţională în domeniu (…). Parteneriatul dintre organizaţiile de tineret şi autorităţile publice locale este în beneficiul tuturor, contribuind atât la îmbunătăţirea modului de aplicarea a Legii 350/2006 – Legea Tinerilor de către autorităţile locale, precum şi la creşterea gradului de implicare a tinerilor în problemele comunităţii”, a declarat Daniela Alexe, Preşedintele Centrului pentru Politici Educaţionale.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*