[Iaşul de odinioară] Cum a intrat Hotelul Petersburg în istoria Iaşului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/03/2013

Celebrul Hotel Petersburg, faimoasă locantă a vechiului Iaşi, şi-a căpătat locul în istorie prin întâlnirea din 27 martie 1848, startul Revoluţiei în Moldova.

Proprietarul, hotelierul Conrad Regensburg, a închiriat pe parcursul timpului mai multe clădiri, ceea ce face ca locaţia din 1848 să fie încă imprecisă.

Pe locul Colegiului Naţional

Istoria locaţiilor hotelului începe pe strada Arcu, pe locul ocupat acum de Colegiul Naţional. Mai precis, hotelul era găzduit în casele moştenitorilor serdarului Anastasie Voinescu. Acest spaţiu l-a părăsit în 1836, când s-a înfiinţat Academia Mihăileană, peste drum, în casele lui Petrache Casmir şi şcoala avea nevoie de internat. Aşa reiese dintr-un act al Epitropiei Învăţăturilor Publice, din 20 aprilie 1835, prin care ceruse aprobare pentru cumpărarea lor, fiindcă primejduiau instituţia scolastică, atât din punct de vedere material, având acoperişul din materiale “inflamabile” (probabil şindrilă), cât şi din punct de vedere moral, “prin aşezarea acolo a hotelului Petersburg în care se adunau rele tovărăşii”. După două zile, propunerea s-a aprobat, dar casele s-au cumpărat abia în anul 1836, deşi Academia se inaugurase la 16 iunie 1835.

Întârziind închiderea locantei rău famate, pe 23 iunie 1835 Epitropia a revenit cerând strămutarea “tractirului” şi acoperirea caselor cu materiale neaprinzătoare (tinichea în locul şindrilei). Domnitorul a încuviinţat doleanţa la 11 iulie 1835, dar hotelierul nu s-a grăbit să-şi mute catrafusele “mânjite de păcatele femeilor păcătoase” aşa că Epitropia a revenit şi în 10 septembrie 1835. Tot fără rezulate, până în 1836 când, prin mila domnului, s-a săvârşit cumpărătura zidirii buclucaşe.

În uliţa Goliei

Vederea Iaşului din balconul hotelului Petersburg, litografie de Auguste Raffet

Ospeţia s-a mutat, probabil, pe uliţa Golia în palatul Callimachilor, unde a poposit pe 19 iulie 1837 nobilul Anatol de Demidov, călător prin Pricipate, spre Rusia, cu vreo 20 de însoţitori. Între ei se afla şi pictorul Auguste Raffet care a alcătuit un album cu desenele creionate pe parcurs. Prinşi de o ploaie torenţială pe când urcau “Un munte înalt şi nisipos şi plantat cu copaci frumoşi” (Repedea) din vârful căruia “se zăreau în câmpie Iaşii”, au intrat în oraş “pe o stradă lungă pavată grosolan cu o podea de stejar” şi plină de prăvălii. Conduşi de o gardă de onoare, “lungul drum pe străzile care deveniseră nişte fluvii se isprăvi, în sfârşit, la hotelul St. Petersburg.

Hotelul…era clădit cu o măreţie mult mai mare decât trebuitoare pentru menirea sa. Afară de mărimea şi faimoasa aşezare a saloanelor şi, de asemenea, afară de picturile care împodobesc din belşug apartamentele nu se mai găsea aicea nimic din ceea ce poate stinge oboseala şi zăpăceala produsă de o cale lungă…” Cu acest prilej, pictorul a aşternut pe hârtie Vederea asupra Iaşului din balconul hanului Petersburg.

Casa Callimachi

Casa Callimachi a găzduit hotelul în vremea vizitei lui Auguste Raffet

Fiindcă musafirii nu s-au obosit cu numirea clădirii ori cu arătarea megieşiei ospeţiei, a propus-o N.A.Bogdan în monografia Oraşului Iaşi scriind: “Hotelul de Petersburg se afla instalat în casele foste Lepădatu (Callimachi), din colţul stradelor Vovidenia (G. Enescu) şi Golia (Cuza Vodă)”. Clădirea principală, existentă şi acum, are un balcon larg cu vedere spre Palat şi Trei Ierarhi (strada Cuza Vodă nr. 41). Plimbându-se prin oraş, călătorul nota că “strada pricipală este locuită de un popor întreg de negustori, de zarafi, de samsari, de fabricanţi de tot felul, toţi copiii lui Israel”.

Mutându-se şi de acolo, peste câţiva ani hotelul avea altă adresă, potrivit lui Ion Ghica. Povestind neuitata sa Călătorie de la Bucureşti la Iaşi înainte de 1848 (de fapt petrecută prin 1841) îşi amintea că în a cincea zi de mers cobora de la “Răpedea” la “otelul de Petersburg în casele lui beizadea Petrache Mavrogheni din uliţă”.

Pe Lăpuşneanu

Clădirea pomenită, zic unii, ar fi fost aceea de lângă biserica Banu şi a fost demolată după cutremurul din 1977. Avea etaj şi o stăpânise şi profesorul H.Tiktin, înaintea demolării adăpostind Cabinetul de Partid. Se înălţa pe locul blocului adminstrativ Romtelecom. Aici, pe când sufla în sobă, s-aprindă focul, musafirul auzea pe cântăreaţa englezoaică “d-ra Bishop şi marele harpist Bochsa”, vecini de odaie. Cântăreţii sunt pomeniţi şi de Gheorghe Asachi în “Albina Românească” din decembrie 1841.

Hotelul în 1848

Palatul lui Mihalache Sturza, alături de care se presupune că era Hotelul Petersburg în martie 1848

Iarăşi mutat, hotelul a rămas în istorie fiindcă a găzduit entuziastele întâlniri ale tinerilor învăţăcei moldoveni, munciţi de duhul schimbării orânduielilor din ţară, ca şi în alte părţi ale Europei. Marea întrunire, revendicativă şi zgomotoasă, de la 27 martie 1848, care a cerut domnitorului Mihalache Sturza reforme, dreptate, libertatea cugetului şi oprirea cenzurii, s-a ţinut” în sala spaţioasă a otelului de Petersburg” (G.Sion, Din anul 1848).

Dacă mai mulţi contemporani au transmis mărturii despre întrunire şi păţaniile unor participanţi, arestaţi, oprimaţi, fugăriţi şi exilaţi în Turcia, locul aşezării hotelului, nici de această dată, nu l-a arătat mai nimeni.

Autorul preţioaselor evocări despre vechiul Iaşi, Radu Rosetti (1853 – 1926) – al cărui tată, Răducanu Rosetti participase la burzuluiala din primăvara anului 1848 – probăluia adunarea respectivă pe strada Lăpuşneanu, la “Regensburg astăzi Binder” (Ce am auzit de la alţii – Amintiri).

În coasta Palatului

Căutându-i şi el urmele, romancierul Teodor Rîşcanu a socotit că hotelul se găsea pe strada Lozonschi “unde se află azi Seminarul Veniamin Costache” (“Din trecutul nostru, aprilie 1939). Părerea s-a bazat, probabil, pe cercetarea mai puţin cunoscută a eruditului istoric şi membru corespondent al Academiei Române, Gheorghe Ghibănescu, care l-a fixat, fără drept de tăgadă, căci era cel mai temeinic ştiutor al trecutului capitalei şi publicase nenumărate acte pe seama vechilor ei zidiri (Surete şi Izvoade).

Exista şi mărturia contemporanului Manolachi Drăghici, care însemna în Istoria Moldovei, pe timp de 500 de ani, până în zile noastre (Iaşi 1857), că trei întruniri s-au ţinut “în coastele Curţii Domneşti, la hotelul Petersburg, despre ele auzind şi vodă căci nu erau lucruri de neauzit”. Aşa cum s-a mai spus, domnitorul îşi stabilise Curtea Domnească în casele părinteşti din strada Lozonschi (devenită Princiară) şi prefăcându-le cu galbenii închinaţi de Visteria ţării.

Prigonirea revoluţionarilor

În ziua de 30 martie, când tinerii participanţi la întrunirea din hotelul Petersburg s-au adunat pe Copou în casa postelnicului Alexandru Mavrocordat, pentru a discuta situaţia ivită după refuzul domnitorului de a le îndeplini cerinţele (vreo 35), ce i le prezentaseră trei delegaţi (Moruzi, Rola şi Vasilică Ghica), cum spune acelaşi cronicar (Manolache Drăghici), Mihail Surza “fără să piardă vreun minut, s-a suit într-o trăsură de stradă şi s-a dus la cazarmă unde a adunat Miliţia punând-o sub arme”. De acolo a trimis o trupă cu un tun pentru arestarea butuşnicilor (nemulţumiţilor).

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*