Iaşul cultural, în sărbătoare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/10/2012

Sala renovata a Teatrului National este redeschisa publicului

Inaugurarea sălii renovate a Teatrului Naţional Vasile Alecsandri reprezintă punctul de maxim interes cultural al acestei săptămâni din Sărbătorile Iaşului.

Capul de afiş al acestei săptămâni din cadrul Sărbătorilor Iaşului îl reprezintă deschiderea oficială a noii stagiuni a Teatrului Naţional. Vineri, 5 octombrie, de la ora 19.00, va avea loc spectacolul “Iaşii în carnaval” de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija. Piesa inaugurează splendida sală renovată a Naţionalului ieşean, cererea de bilete fiind deja peste orice aşteptări. Tot pe 5 octombrie va avea loc deschiderea unei noi stagiuni la Filarmonica de Stat Moldova. Calendarul manifestărilor prilejuite de Sărbătorile Iaşului cuprinde numeroase alte evenimente, printre care: Zilele Fotografiei Ieşene, la Librăria Cărtureşti şi Moldova Mall, Festivalul de cântece şi dansuri populare Trandafir de la Moldova, la Casa Studenţilor, Crosul Iaşului, pe stadionul Emil Alexandrescu, ş.a. În plan spiritual, continuă slujbele de pomenire şi preamărire de la Catedrala Mitropolitană. De asemenea, pe 7 octombrie va fi redată enoriaşilor Biserica Banu, aflată multă vreme într-un proces complex de renovare.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*