Iaşul comemorează victimele dictaturii comuniste

Publicat de Curierul de Iasi la data de 11/11/2010

Vineri 12 noiembrie, la ora 11, în parcul Bisericii Mitocul Maicilor va fi inaugurat un monument dedicat celor care au pierit în sistemul concentraţionar comunist

Memorialul durerii

Lucrarea realizată de artistul Vasile Leondar, sub coordonarea criticului de artă Valentin Ciucă, a fost amplasată în Parcul Mitocul Maicilor, vizavi de statuia Independenţei, la cererea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.

„Am sprijinit iniţiativa Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România pentru a stabili şi la Iaşi un loc de aducere aminte faţă de oamenii care au suferit în puşcării când a gândi liber, a crede în altceva decât în ceea ce spune Puterea reprezenta un delict. Monumentul Victimelor Comunismului din Iaşi este mai mult decât un grup statuar, el este un memorial al ieşenilor şi a românilor care au pierit în sistemul concentraţionar comunist. În fond, este dovada că nu vom uita niciodată victimele dictaturii, ale unui sistem care a mutilat societatea românească timp de 45 de ani”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Sacrificiu pentru un ideal

La inaugurare va fi oficiat un Te Deum pentru pomenirea victimelor comunismului, o parte dintre aceştia fiind înalţi prelaţi ortodocşi şi catolici.

Valoarea totală a proiectului este de circa 520 mii lei. Grupul statuar este ridicat pe un soclu placat cu granit şi va beneficia de iluminat arhitectural. Pe soclul statuii a fost inscripţionată o reflecţie a filosofului Petre Ţuţea: “Dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate, nu noi facem cinste poporului român, ci poporul român ne-a făcut onoarea să murim pentru el”. Pe placa funerară vor fi trecute numele a 244 de deţinuţi politici, printre care se numără preoţi, patriarhi, cardinali şi episcopi.

Mecanismul terorii comuniste

Timp de cel puţin două decenii, de la sfârşitul anilor 40 până spre anii 60, în interiorul lagărului sovietic a funcţionat un sistem concentraţionar căruia practica torturii fizice şi psihice îi era intrinsecă. Întreg arsenalul de cruzimi de care s-au folosit regimurile comuniste avea drept scop provocarea şi utilizarea fricii ca instrument de dominare, precum şi obţinerea unor informaţii considerate utile de către aparatul poliţiei secrete.

În România, anchetatorii Securităţii au preluat pattern-ul metodelor de tortură. În arhivele fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român a fost identificat un document strict secret, din 1 noiembrie 1967, care punctează „metodele necorespunzătoare” folosite înainte de 1964 de către Securitate: folosirea bătăii, subalimentaţiei şi torturii; presiuni morale pentru constrângerea anchetaţilor să declare ceea ce li se impunea; redactarea unor declaraţii în lipsa anchetaţilor şi consemnarea unor răspunsuri ireale, pe care erau constranşi fizic să le semneze; tortura morală includea şi ameninţarea cu arestarea sau torturarea familiei; anchetarea şi bătaia la pielea goală; expunerea la frig excesiv, desculţi şi doar în cămăşi; ţinerea în regim de carceră pe termen lung.

Foto imagine celula comunista

Foto inchisoarea Sighet

Foto inchisoarea Aiud

Harta gulagului românesc

Investigatorii fenomenului comunist au inventariat peste 230 locuri de detenţie, majoritatea grupate în Bucureşti şi în jurul Bucureştiului, dar şi în câmpia Bărăganului („Siberia românească”) şi în bazinul inferior al Dunării (în Bălţile Brăilei, în Deltă şi pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră). La acestea trebuie adăugate peste o sută de sedii ale Securităţii, unde se desfăşurau anchetele – la nivel local, raional, regional.

În rândul penitenciarelor, cele de maximă securitate (Botoşani, Galaţi, Sighet, Râmnicu Sărat) erau situate pe frontieră sau aproape de frontieră cu Uniunea Sovietică, pentru că până aici existau linii ferate cu ecartament de tip sovietic, care puteau evacua pe deţinuţi în caz de urgenţă. Dar şi în interiorul ţării, pentru „duşmanii poporului”, „bandiţi”, „trădători” – cum erau etichetaţi de comunişti deţinuţii politici, erau prevăzute cele mai încăpătoare şi bine păzite penitenciare: Jilava, Aiud, Gherla. Azilurile politice cu caracter politic erau situate în Nordul Munteniei, la Voila şi Sapoca, în Oltenia, la Poiana Mare, la Jebel, lângă Timişoara, dar şi în oraşul Dr. Petru Groza (Stei) şi oraşul Gheorghiu-Dej (Oneşti). Interesant cum aceste ultime două aziluri erau amplasate în localităţi cu nume de lideri comunişti. În aziluri erau internaţi cei care nu puteau fi exterminaţi prin mijloace fizice

Preoţii, deţinuţi politici

Sute de clerici ortodocşi şi catolici au fost închişi în timpul comunismului (1945-1989). Unora dintre preoţi li s-a reproşat activitatea legionară sau apartenenţa la un partid, altora opunerea la procesul colectivizării, însă cei mai mulţi au fost arestaţi pentru faptul că reprezentau Biserica Ortodoxă, privită ca un duşman de către orânduirea totalitară. În ciuda suferinţelor la care au fost supuşi, nu puţini sunt preoţii care mărturisesc că niciodată n-au avut o viaţă mai curată şi de înaltă trăire spirituală ca în acei ani.

Mărturie din infern

“Acolo, preţuiai tot darul lui Dumnezeu. Preţuiai aerul, pe care, într-o celulă suprapopulată, îl căutai câteva secunde, cu rândul, stând cu nasul sub crăpătura uşii. În inchisoare aveai nevoie de hrană, dar, mai presus de toate, de cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am arătat puterea. Îmi amintesc că la Aiud îmi făcusem un calendar pe degete, după metoda Gauss. Am calculat data Paştelui şi mi-am dat seama că era exact în acea noapte. Fără să mă mai gândesc la urmări, am început să strig: „Hristos a inviat!” şi imediat din toate celulele a început să răzbată spre cer cântarea cea minunată: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”. Răsuna Aiudul de chemarea speranţei, de strigătul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor. Alergau nebuneşte prin curte şi trăgeau focuri de avertisment, dădeau telefoane şi cereau întăriri. Erau speriaţi de glasurile noastre reunite, de forţa spirituală a credinţei, pe care nici o fereastră zăbrelită nu o poate opri.”

Preotul Adrian Făgeteanu, 20 de ani de temniţă grea la Suceava, Jilava şi Aiud, eliberat în 1964.

Directiva morţii

“Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Să se prelucreze acei opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Înainte ca ei să se întărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa-numitele „întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţie de crimă de drept comun” (Din Directiva NKVD din 2 iunie 1947)

Despăgubiri pentru deţinuţii politici

Cel mai cunoscut caz de despăgubiri morale, acordate de judecători, este cel al fostului deţinut politic, Alexandru Tacu. În 2004, Tribunalul Iaşi i-a acordat despăgubiri în valoare de 100.000 de euro compensaţie pentru suferinţele îndurate în timpul regimului comunist. Alexandru Tacu a cerut echivalentul în lei a trei milioane de euro, pentru că el şi familia sa au fost urmăriţi de Securitate şi “supuşi unui tratament inuman şi degradant”.

Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova. În acest moment, dosarul este în faza finală la instanţa supremă. Tacu a fost arestat în iunie 1948, cînd avea 17 ani, fiindcă a cântat imnul regalist şi a stat în închisoare trei ani de zile.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*