Iaşul are prioritate! Acces la zona culturală, universitară şi istorică a Iaşului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/03/2012

Străzile din tronsonul care leagă dealul Copou de centrul Iaşului vor fi complet modernizate în cadrul primului mare proiect de infrastructură finanţat cu fonduri europene nerambursabile demarat în oraşul nostru prin Programul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Iaşi.

Este vorba despre proiectul „Dezvoltare reţea rutieră în zona cultural-istorică şi turistică a municipiului Iaşi”, lansat în luna august 2011, cu o valoare totală de circa 88 milioane lei.

Pentru a îmbunătăţi infrastructura rutieră în zona culturală, istorică şi turistică a municipiului vor fi modernizate complet Aleea Mihail Sadoveanu, Aleea Grigore Ghica Vodă, Bulevardul Carol I, Şoseaua Sărăriei, Strada Sărăriei, Strada Mihai Costăchescu, Strada Vasile Conta, Strada Vasile Alecsandri, Strada Vasile Pogor, Strada Lascăr Catargi, Strada Gavriil Muzicescu, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, Strada I.C. Brătianu, Strada A. Panu şi Strada Palat. De asemenea, proiectul prevede reabilitarea trotuarelor aferente străzilor reabilitate, crearea de piste de biciclişti pe Strada A. Panu, Strada Palat şi Aleea M. Sadoveanu, îmbunătăţirea marcajelor rutiere, amenajarea a peste 20.000 de metri pătraţi de spaţii verzi şi reabilitarea  liniei de tramvai de pe Strada Gavriil Muzicescu şi Aleea Grigore Ghica Vodă.

„Este vorba de o lungime totală de 18 kilometri de stradă şi 3,6 kilometri de cale de rulare a tramvaielor. Este primul proiect de anvergură, prin care sosesc la Iaşi aproximativ 13,5 milioane de euro, din care 98% sunt fonduri nerambursabile. Perioada de execuţie a lucrărilor este estimată la maxim 12 luni, dar sperăm ca această perioadă să fie scurtată printr-o bună organizare, o colaborare eficientă cu celelalte instituţii ale statului, cu furnizorii de utilităţi şi eliminarea timpilor morţi”, a precizat Mihai Chirica, directorul tehnic şi de investiţii al Primăriei Municipiului Iaşi.

Având în vedere lucrările de amploare din Copou, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei vor acţiona zilnic în zonele intens circulate pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea ambuteiajelor şi blocarea benzilor de circulaţie. Poliţiştii locali acţionează cu prioritate în zona instituţiilor de învăţământ, unităţilor spitaliceşti, mijloacelor de transport în comun, precum şi pentru respectarea numărului de taximetre care pot staţiona în staţiile special destinate acestora.

Comments

comments



Trackbacks / Pings




*