Iaşi-Ungheni, „o cale ferată română, construită de români”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/03/2012

Era 1 iunie 1870. Străbunicii trăiau bucuria dării în exploatare a drumului de fier Suceava-Paşcani-Roman-Iaşi, ca prelungire al aceluia dintre Lemberg-Cernăuţi-Suceava. La ora 5 după-masă, trenul inaugural, purtând emblema L.C.I (a societăţii austriece Lemberg-Cernăuţi-Iaşi) care construise linia şi staţiile sale, intra maiestuos în gară, legănându-se pe arcuri. Mulţimea aplauda şi se bucura, căci, din ceasul acela, Europa cu toate „minunăţiile ” şi marile ei oraşe era la picioarele lor. De la Lemberg calea ferată mergea la Cracovia şi Viena, iar de acolo alte căi duceau la Berlin, Paris, Roma, Londra.

Altfel spus, Iaşii intrau în Europa, Viena devenind târgul de vizită şi de cumpărături al moldovenilor. Cum linia ferată dintre Roman şi Bucureşti, pe care o construia societatea prusacă Strussberg, nu era gata deşi se cheltuiseră fondurile prevăzute, iscându-se celebrul scandal politic Strussberg de care nu scăpa nici regele Carol I, vreme de vreo doi ani, până în septembrie 1872, pentru a ajunge în capitală, bunicii luau bilet de tren „Iaşi-Bucureşti, via Viena”. Din capitala Austriei coborau cu vaporul pe Dunăre până la Giurgiu şi, de acolo, urcaţi în trenul pus în exploatare prin octombrie 1869 de o societate englezească, poposeau „fericiţi” în Bucureşti. Astfel, parlamentarii moldoveni scăpau de cele vreo patru-cinci zile de mers cu poştalionul, prin gloduri, hârtoape, pâraie.

Existând ideea ca drumul de fier al Vienei să se prelungească spre Prut, pentru a se lega cu acel rusesc al Odessei, astfel ca Gara Iaşi să devină centru de tranzit pentru mărfurile ce se schimbau între Europa de Nord şi Marea Neagră, Carol I a tratat problema cu ţarul Alexandru al II-lea în 1868. Conexiunea convenea şi administraţiei căilor ferate ruse crescând traficul pe linia lor şi bucura patrioţii români căci uşura apropierea fraţilor moldoveni despărţiţi după anexarea Basarabiei, în 1812, de imperiul ţarist. Totodată se considera „că lucrarea va înlesni grânelor din mijlocul Moldovei, să ajungă mai iute şi cu puţină cheltuială, la Odessa” şi, de acolo, pe pieţele Orientului.”

Linia Iaşi-Prut, prima cale ferată românească

La 21 februarie 1872 (stil vechi) Camerele aprobând lucrarea, susţinută cu ardoare de oamenii politici ieşeni, în ziua de 26 februarie 1872, primarul Iaşilor Dimitrie Gusti primea depeşa telegrafică, semnată de primul ministru: „Domnule Primar, Grăbesc a vă comunica că Măria Sa Domnitorul, sancţionând astăzi legea liniei drumului de fier de la Iaşi la Prut, m-a însărcinat a arăta prin organul D-stră şi al Consiliului întreg, felicitările Măriei Sale la această ocaziune, pentru oraşul Iaşi, a doua capitală a României, a cărei prosperitate a fost totdeauna una din preocupaţiunile cele mai mari ale Măriei Sale. Ministru Cretzulescu”

Renunţându-se la concesiunile care executaseră celelalte linii, lucrarea, cu un pod peste Prut, urma să se realizeze – ca premieră naţională – de o societate românească sub conducerea antreprenorului Grigore Heliad, pe baza unui proiect întocmit de inginerii români din Ministerul Agriculturii şi al Lucrărilor Publice. Costul lucrărilor de 3.770.215 lei se asigura de Societatea Financiară a României cu capital româno-belgian, pe care statul trebuia să-l achite în 14 ani, cu 8% dobândă.

Gara Iaşi – locul unde s-a aplicat mai întâi deviza „Prin noi înşine”

În vara anului 1872 lucrările erau în toi. Participau sumedenie de lucrători localnici şi bucovineni de la liniile LCI, negustori şi feluriţi meseriaşi. Animaţi de principiul „Prin noi înşine”, lansat de inginerii şantierului, construiau terasamente, ciopleau traverse din trunchiuri de copaci, întindeau şinele, procurau materiale, confecţionau şi turnau în atelierele ieşene piesele metalice necesare pentru poduri, semnale şi linii. Pentru a primi cât mai multe comenzi, unele ateliere se amenajaseră în jurul hotelului Binder – clădire existentă şi astăzi -, la capătul străzii Lăpuşneanu, unde Heliad îşi instalase birourile.

La 8 iunie 1873 şantierul era vizitat de regele Carol I, considerat mentorul lucrării, care, după o scurtă deplasare la podul ce se executa peste Bahlui, era rugat să pună piatra fundamentală a Casei de Vamă din gara Iaşi, situată cam pe locul unde-i acum Depoul. Avea inscripţia: „1873, iunie 8, Domnia Carol I” şi numele miniştrilor.

Lucrările principale încheindu-se, duminică, 28 aprilie 1874 (stil vechi), ora 10, ieşenii erau chemaţi la o primă călătorie cu „cel dintâi tren românesc” pe noua linie. Despre ea scria „Curierul Foaea Intereselor Generale”, din 2 mai 1874: „Duminică 28 orele 2 d.a. a avut loc cea dintâi escursiune pe această linie. Concetăţenii noştri cei mai notabili s-au grăbit a lua parte.”

Încântat de voiaj, ,„Curierul de Iassi”, din 1 mai 1874, completa entuziasmat: „Bucuria şi mândria se cetea pe feţele tuturor pentru că puteau călători pe o cale ferată construită exclusiv de capitalişti români, în cele mai bune condiţii de soliditate şi îndemnare “.

Nu numai că lucrările erau reuşite, dar şi interiorul vagoanelor se înfăţişa deosebit: „clasa I-a este astfel cum nu există nici într-o ţară din apus, clasa a II-a se poate compara cu clasa I-a de la noi şi de aiurea.”

Inaugurarea s-a sărbătorit în 5 mai 1874

Lumea discuta şi se bucura de ”prima cale ferată concepută şi construită de inginerii români”, care se specializaseră rapid în asemenea lucrări, „Curierul de Iassi” din 1 mai 1874 adăugând: ”Noi mulţumim companiei pentru că a dat o dezminţire atât de puternică celor care strigă pe toate drumurile că noi nu sântem în stare de a face nemica «prin noi înşine» şi că pentru ori ce lucru avem nevoie de străini.” Numele inginerilor români Neculce şi Papadopol, conducătorii lucrărilor, erau pe buzele tuturor, mulţumindu-li-se pentru „zelul şi activitatea ce au arătat în această ocazie”.

O primă inaugurare s-a sărbătorit în 5 mai 1874 (st. vechi), la ora 4 după amiază, trenul cu vagoane albastre, galbene şi roşii, împodobit cu stindarde tricolore pornind spre Ungheni. Era plin cu vreo 500 de invitaţi, pe locuri, în compartimente, şi alţi peste 500 neinvitaţi, agăţaţi ca nişte ciorchini de locomotive şi de vagoane. Îl petrecea muzica fanfarelor şi uralele celor rămaşi pe peroane, încercaţi de sentimentul satisfacţiei naţionale, Iaşii legând vestul, nordul şi centrul Europei cu Orientul prin Marea Neagră. Datorită liniei şi „trenurilor de plăcere” se putea ajunge la băile Prutului – mult utilizate pe atunci -, numai în jumătate de ceas.

„Voiajam pe una cale ferată română, construită de români”, scria emoţionat cronicarul gazetei „Curierul foia intereselor generale” din 9 mai 1874.

Fermecat de entuziasmul ce cuprinsese Iaşul celor dintâi ceasuri de triumf ale tehnicii româneşti, Dimitrie Gusti, politician devotat claselor de jos, fost primar şi poet al „evenimentelor patriotice”, a lăsat muza să-i şoptească versurile intitulate: „La deschiderea căii ferate Iaşi-Ungheni”: „Peste şinile ferate/ Carul astăzi alergând/ Spune a noastră demnitate/ Triumf mare anunţând. Fraţilor, la lucru dară/ pentru neam şi pentru ţară.” Poezia se publica odată cu reportajul inaugural.

Peste doi ani celebrul constructor Eiffel făcea şi un pod metalic peste Prut, în locul aceluia provizoriu din lemn.

„Regenerarea României prin români”

Deviza „Prin noi Înşine”, pusă în practică de ieşeni cu prilejul premierii feroviare, avea sa rămână în atenţia instituţiilor naţionale şi reluată în 1881 la construirea de Ministerul Lucrărilor Publice a tronsonului de linie ferată Mărăşeşti-Buzău pentru a scurta drumul Bucureştilor: Roman-Bacău-Mărăşeşti-Tecuci-Barboşi-Buzău-Ploieşti.

La festivitatea de deschidere a liniei din 18 octombrie 1881, organizată în gara Focşani, ridicând primul toast, regele Carol I avea să spună: „Inaugurăm întâiul drum de fier conceput condus şi isprăvit «prin noi înşine». Salut cu mândrie şi bucurie această lucrare românească. Mulţumesc tuturor care au contribuit la această frumoasa izbândă.” Principiul rămânea simbolul şi crezul „Societăţii Politehnica”, a corpului ingineresc, înfiinţată cu prilejul inaugurării şi recunoscută ca instituţie de utilitate publică prin decretul 173 din 25 ianuarie 1882. Îşi propunea „regenerarea României prin români” socotind că producţia şi dezvoltarea industrială naţională aveau rol de seamă la modernizarea şi ridicarea economică şi culturală a ţării. În virtutea acestui principiu s-au construit apoi mai multe lucrări şi toate căile ferate româneşti, pentru dezvoltare echilibrată a regiunilor ţării, ca acele din Moldova: Bârlad-Vaslui-Iaşi, Iaşi-Dorohoi, Iaşi-Hârlău, Bacău-Piatra Neamţ, Dolhasca-Fălticeni, Crasna-Huşi, Paşcani-Târgu Neamţ, după 1960 efectuându-se extinderea, dublarea şi electrificarea unora dintre ele.

Regele Carol I, mentorul liniei Iaşi-Ungheni. Aici pe peronul gării Focşani, în 1912. Foto Koroschetz-Focşani

Se promovau şi investiţiile străine, susţinute de adepţii principiului ”porţilor deschise” dar cu reglementări riguroase pentru a se apăra cerinţele naţionale, ştiindu-se că investitorii aveau doar interese economice, limitate, promovau produsele lor, beneficiile plecau peste graniţe şi adesea chiar firmele, lăsând în urmă goluri.

Ion Mitican

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*