Iaşi, capitala şahului pentru juniori

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/07/2018

Până pe 20 iulie, Iașul găzduiește finala Campionatului Național pe Echipe Juniori 2018. Evenimentul a început pe 12 iulie și este organizat de Federația Română de Șah în colaborare cu Asociația Județeană de Șah Iași, Direcția Județeană de Sport și Tineret Iași, Inspectoratul Școlar Județean. Competiţia beneficiază și de sprijinul municipalității ieșene, întrucât în ședința ordinară a Consiliului Local din data de 27 iunie s-a alocat suma de 20 000 lei. Manifestarea face parte din lista de proiecte stabilită în luna iunie ce vor primi finanțare de la bugetul local al Municipiului Iași, în baza legii 69/2000 a educației fizice și sportului, modificată și completată prin Legea 90/2018.

Președintele Federației Române de Șah, Sorin Iacoban a precizat că după încheierea Campionatului Național pe Echipe Juniori, Iașul își va asuma din nou rolul de gazdă în perioada 24-26 august când se va derula competiția CENTENAR 2018 Festivalul Internațional de Șah „Mihail Sadoveanu”, editia a XXXIII– a.

„Dacă la începutul lunii iulie, am primit forurile de conducere la nivel mondial și european de șah la București, iată că în aceste zile la Iași se desfășoară Campionatul Național pe Echipe la Juniori, unde participă 109 echipe din toate județele țării. Suntem mândri că la Iași putem organiza un eveniment de o asemenea anvergură. La sfârșitul lunii iulie, vom găzdui la Oradea Campionatele Europene de Juniori la șah rapid, blitz și dezlegări, iar din 7 august încep turneele Centenar la Arad, Iași (24-26 august), București (septembrie) și la Alba Iulia (la finalul lunii noiembrie)”, a declarat președintele Federației Române de Șah, Sorin Iacoban.

Festivităţile de premiere pentru toate cele trei categorii ale întrecerii de la Iaşi (şah clasic, şah rapid şi şah blitz) vor avea loc pe 20 iulie, de la ora 13.30.

 

 

 

Comments

comments

Categoria: sport si agrement





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*