Sub caldarâmul din faţa fostei farmacii Beceanu, în timpul sistematizării din 1978, au fost descoperite hrubele din piatră, pe două nivele, ale locuinţei cronicarului Grigore Ureche. Casa unionistului Anastasie Panu (1810-1867), aflată gard în gard cu biserica Barnovschi, a dat şi ea dureri de cap sistematizatorilor. Continuând modernizarea vechii străzi Anastasie Panu, aflată pe făgaşul fostei uliţe Sfânta Vineri, în vara anului 1978, echipele demolării se aflau în zona Farmaciei Beceanu şi a casei Niţescu de pe colţul străzii „7 noiembrie” („Sf. Lazăr”).
Nivelând caldarâmul în faţa celor două clădiri demolate, buldozeristul „Vasile” dădea peste coama unui beci despre care, conform unei convenţii tacite, fără ştirea şefilor, informa, imediat, pe arheologul Nicolae Puşcaşu. Venind la faţa locului cu sufletul la gură, cercetătorul descoperea un complex de hrube „din zidărie de piatră, pe două nivele suprapuse”, cum nu se mai văzuse prin alte părţi (N. Puşcaşu şi Voica Puşcaşu, „Mărturii de civilizaţie şi urbanizare medievală, descoperite în vatra istorică a Iaşilor” – Revista Muzeelor şi monumentelor, nr. 2, 1983). Aveau tavane înalte, lărgime mare şi ziduri din piatră şi cărămidă în stare perfectă, de parcă recent s-ar fi construit, deşi aparţineau veacului al XVI-lea sau al XVII-lea.
„Inamicul sistematizării”
Aflat pe teren, profesorul Ioan Caproşu stabilea că aparţineau vremii cronicarului Grigore Ureche, trăitor în aceasta parte a târgului.
Protejarea lor socotindu-se costisitoare, sistematizatorii dorind continuarea, fără impedimente, a bulevardului, arheologul bătea la toate uşile puterii din Iaşi şi din Bucureşti, obţinându-le salvarea. Dânsul începuse să fie considerat „inamicul sistematizării” (haotice), căci mai blocase şi amplasarea unui bloc bară în strada Costache Negri, în faţa bisericii Sf. Sava, unde cercetând săpăturile ce se efectuau pentru fundaţie găsise alte ruine medievale, pe care le salvase intervenind la conducerea judeţului de atunci. Astfel blocul bară se transformase în turn şi vechile ruine ale unei foste zidiri medievale s-au acoperit cu carton asfaltat şi folii din materiale plastice (1977) pentru ca viitorii cercetători istorici să le poată pune în valoare.
Urmare aprobării, inginerul Radu Onofrei de la Institutul de Proiectări primea sarcina să întocmească un proiect cu lucrările de refacere a zidurilor, izolare hidrofugă şi protejarea incintelor cu o placă betonată întinsă deasupra străvechilor construcţii subterane, pentru a se permite circulaţia normală pe strada Anastasie Panu.
Anunţând descoperirea, „Cronica” din 19 august 1978 arăta că „recentele lucrări de amenajări urbanistice şi sistematizare din zona centrală au permis descoperirea vestigiilor unui edificiu monumental din piatră, care a fost clădit în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Informaţii oferite de trei documente, respectiv din 23 februarie 1629, 20 martie şi 18 iulie 1660, au dus la concluzia indubitabilă că respectivul edificiu a fost locuinţa cronicarul Gr. Ureche. Se mai păstrează pivniţele construite pe două nivele ce constituie o valoroasă mărturie a evoluţiei arhitecturii ieşene. Edilii efectuează în prezent, în colaborare cu arheologii, lucrări de consolidare şi protecţie a vestigiilor recent descoperite, urmând să fie incluse şi valorificate ca monument de arhitectură.”
Peripeţiile acestor descoperiri, efectuate în iunie – august 1978, sunt amintite de arheolog în revista „Cronica”din 1990 sub titlul „Un monument ieşean de arhitectură medieval salvat de sub lama buldozerului – pivniţa casei cronicarului Grigore Ureche”. De asemeni, a realizat o bogată prezentare a lucrărilor şi colegul Constantin Ostap în volumul „Cu Iaşii mână in mână”.
O altă casă spulberată: cea a poetului Dimitrie Anghel
Tot pe aceeaşi parte a străzii, la câţiva zeci de paşi, cam vizavi de biserica Barnovschi, exista din vechime casa copilăriei „poetului florilor” şi prozatorului Dimitrie Anghel (1872 – 1914). Fiindcă purta şi o placă de aducere aminte, ca monument istoric, vecinii din preajmă o considerau păvază a locuinţelor existente în coasta ei, spre strada Elena Doamnă.
Speranţă deşartă, căci sistematizatorii aveau în faţa ochilor numai bulevardul şi rădeau totul din calea sa. Aşa că, în zilele acelea, cădea şi casa poetului, sfârtecată de lanţurile ce se agăţau de grinzi şi acoperiş şi se smulgeau de un buldozer sau de basculante încărcate. Îi mai rămânea amintirea în articolul „Patru tipuri de case construite la Iaşi în secolul al XIX-lea”, publicat de cercetătorul Florin Buimestruc în „Revista Muzeelor” numărul 2 din 1983, unde este prezentată parţial: „construită pe un singur nivel, după rigorile simetriei, are încăperile dispuse de o parte şi de alta a unui vestibul, din care se pătrunde în fiecare încăpere.
Elementul dominant îl reprezintă pridvorul, marcat de un fronton triunghiular clasic, susţinut de patru coloane de secţiune trilobată. De remarcat faptul că acest tip de coloane nu se mai întâlneşte la nici o altă construcţie existentă în prezent la Iaşi.”
Cuibul unioniştilor
De asemenea, da durere de cap sistematizatorilor şi clădirea veche de prin 1832, cu fronton şi alura specifică începutului veacului al XIX-lea, situată cam vizavi de casa „poetului florilor”. Aparţinuse omului politic Anastasie Panu (1810 – 1867), neostenitul luptător pentru Unirea Principatelor. Casa cu două rânduri avea în spate gardul bisericii Barnovschi şi cuprindea la parter antreul cu uşile celor şase odăi mărginaşe şi un ietac, iar la etaj un antreu mai mare cu cinci odăi, un ietăcel şi marele salon cu balconul central.
Din punct de vedere istoric, fusese un cuib important al Unirii, între zidurile sale cultivându-se ideile ce aveau să ducă la împlinirea marelui ideal naţional. Anastasachi – cum îi spunea sora monahă – fiind o fire activă participa din plin la organizarea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc din iulie 1857, ca şi la protestul împotriva falsificării acestora de caimacanul Nicolae Vogoride, obţinându-se anularea de marile puteri şi reorganizarea lor. Unioniştii obţinând majoritatea voturilor, la 1 octombrie 1858, Anastasie Panu era numit caimacan alături de Vasile Sturza şi Ştefan Catargiu pentru a ţine locului domnitorului. Cum ultimul era conservator, Anastasie îi stăvilea acţiunile antiunioniste. Făcându-l să spumege şi să trimită jalbe la Istanbul şi Viena, capitalele puterilor antiunioniste, împreună cu Sturza, luptau pentru promovarea Unirii, introduceau emblema „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti” în titulatura instituţiilor de stat înaintea săvârşirii actului oficial (conform aprobării Convenţiei marilor puteri întrunite la Paris între mai-august 1858) şi numeau la conducerea armatei Moldovei pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.
Panu, având în mâini frâiele cârmuirii Moldovei, în casa lui era veşnică activitate, pe uşi intrând şi ieşind amploiaţii Căimăcăniei, diferiţi cetăţeni, consulii puterilor străine: unii să-l probozească pentru măsurile radicale, unioniste, alţii să-l încurajeze. Aici se întruneau şi corifeii Partidei Naţionale, pentru a coordona activitatea politică şi bătălia electorală din decembrie 1858, ai cărei deputaţi urmau să aleagă domnitorul Moldovei.
Mai târziu, sărăcit de cheltuielile Unirii, ajungea să trăiască în subsolul clădirii pe care o amanetase şi o închiriase Liceului Alexandru cel Bun (1865), iar într-o zi din anul 1867 trecea în lumea umbrelor. Recunoscându-i marile sale merite la săvârşirea Unirii, autorităţile îi organizau o înmormântare oficială.
Ion Mitican
Stiri similare
- Joi se opreşte apa pe străzile A. Panu şi Grigore Ureche
- Casa cu absidă, reconstruită ca „Atelier de ţesut covoare pentru Cooperativa Mioriţa”
- UPDATE! – Viceprimarul PDL Gabriel Grigore si-a dat demisia din functie
- Concursul Internaţional de Poezie „Grigore Vieru” – ediţia a II-a de Sărbătorile Iaşului
- Răspunsuri la emisiunea “Audienţă în direct” din 24 februarie 2011
Loading ...