Hoţi de buzunare şi şoferi sub influenţa băuturilor alcoolice, depistaţi de poliţiştii locali

Publicat de Curierul de Iasi la data de 24/02/2015

politia locala (4)În data de 22 februarie, la ora 17.00, patrula auto de ordine publică care executa serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice în Copou, a fost sesizată de o femeie, care se deplasa cu autobuzul 41 pe traseul Univ. „Al.I. Cuza” – b-dul Independenţei. Aceasta le-a spus agenţilor că patru copii i-au furat telefonul şi portofelul. Cei patru minori, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, au fost conduşi la sediul Poliţiei Locale. În urma controlului corporal efectuat au fost găsite bunurile sustrase.
Având în vedere că partea vătămată nu a dorit să depună plângere împotriva minorilor, aceştia au fost predaţi părinţilor, care au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 300 lei, conform Legii nr. 61/1991, pentru nesupravegherea minorilor.
La aceeaşi dată, în jurul orei 04.40, patrula auto din cadrul serviciului Ordine Publică-Intervenţie, care executa serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt, s-a sesizat cu privire la un autoturism care circula cu viteză, iar la manevra de virare la stânga a existat pericolul de a acroşa un taximetru, care staţiona regulamentar. În urma legitimării conducătorului auto s-a constatat faptul că acesta se numeşte Marian E., de 28 de ani, din jud. Iaşi, iar în urma testării cu aparatul etilotest tip Dragher de către poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere, acesta prezenta o alcoolemie de 0,89 mg/litru în aerul expirat.
Tot sub influenţa băuturilor alcoolice se afla şi conducătorul auto Gh. M., de 57 de ani, din Iaşi care, în data de 20 februarie, ora 23.10, nu a oprit la semnul efectuat de poliţistul local, care executa serviciul de dirijare a traficului rutier în zona Doi Băieţi, acolo unde se desfăşurau lucrările la ecartamentul de la liniile de tramvai. În urma testării cu aparatul etilotest tip Dragher de către poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere, acesta prezenta o alcoolemie de 0,76 mg/litru în aerul expirat.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*