Hotelul “Unirea” revine la sistemul centralizat de termoficare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/09/2014

intUnul dintre hotelurile emblematice ale municipiului Iași, Hotelul „Unirea”, revine la termoficarea centralizată după 17 ani. Conducerea hotelului a decis, în urma consultărilor cu echipă Dalkia Termo Iași, să ia această hotărâre avantajoasă din punct de vedere economic, al siguranței și al confortului. Consumul estimat anual al noului client se ridica la 1.430 gigacalorii/an, echivalentul a 10 blocuri cu câte 4 etaje.

Racordarea Hotelului „Unirea” la sistemul centralizat de termoficare vine în contextul în care municipiul Iași este beneficiarul proiectului de importanţă majoră privind extinderea magistralei 2 în zona Copou. Proiectul, în valoare de 17 milioane de euro, este derulat prin fonduri europene nerambursabile, și are că data de finalizare sfârșitul anului 2015.

Prin racordarea la Dalkia, Hotelul „Unirea” va face economii de costuri de aproximativ 33% pe an în comparație cu sursă actuală pe gaze naturale, atât în ceea ce privește consumul de apă caldă, cât și de căldură. În cifre, economia se ridica la aproximativ 170.000 lei/an pentru furnizarea energiei termice către cele 186 de camere și apartamente, două restaurante, centrul de conferințe și centrul spa. „Noul client major care alege rețeaua centralizată de termoficare confirmă activitatea pozitivă a echipei de la Dalkia Termo Iași care, prin acțiunile realizate, îmbunătățește percepția asupra sistemului în ansamblul sau și îl readuce la valorile sale reale: siguranță, eficientă, continuitate, economii importante de costuri”, au precizat reprezentanţii companiei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*