Grigore Vieru, şapte ani de singurătate

Publicat de Curierul de Iasi la data de 11/02/2016

Primăria Municipiului Iaşi şi Asociaţia Culturală Feedback, în parteneriat cu Casa de Cultură Mihai Ursachi şi Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi, organizează manifestarea In Memoriam Grigore Vieru, la şapte ani de la trecerea în eternitate a marelui poet.

Afis Vieru

Evenimentul va avea loc vineri, 12 februarie, debutând la ora 11.00 cu un Te Deum oficiat la bustul poetului din Parcul Copou cu participarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi a unui sobor de preoţi, urmat de depuneri de coroane şi alocuţiuni susţinute de către scriitori şi oficialităţi. La ceremonie va participa şi Fanfara de Muzică Militară a Garnizoanei Iaşi. De la ora 12.30, la Casa de Cultură Mihai Ursachi va avea loc Vernisajul expoziţiei documentare Grigore Vieru, poet naţional şi popular (ediţii ale operei, fotografii, manuscrise), eveniment prezentat de Mircea Radu Iacoban, Valeriu Matei şi Daniel Corbu. De asemenea, cei prezenţi vor putea viziona spectacolul de muzică şi poezie Rădăcina de foc. Taina care mă apără, cu participarea Grupului artistic al Liceului Prometeu din Chişinău şi actorului Costel Popa de la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi. Invitaţii de onoare ai manifestărilor din Copou sunt Ioan Coşer, consulul Republicii Moldova la Iaşi, Gheorghe Duca, Preşedintele Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, Dorin Chirtoacă, Primarul General al Municipiului Chişinău, academicienii Mihai Cimpoi şi Valeriu Matei, Ioan Ciuntu, Nicolae Dabija, Iulian Filip, Vasile Tărâţeanu, Vasile Grozavu, Claudia Balaban şi Raisa Vieru.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*