Gala „Zâmbet în Dar”, evenimentul faptelor bune

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/11/2018

Organizația „Salvați Copiii Iași” organizează pe 15 noiembrie o nouă ediție a Galei „Zâmbet în Dar”, un eveniment al faptelor bune. În acest sens, miercuri, 7 noiembrie, reprezentanții asociației au organizat o conferință de presă la Primăria Municipiului Iași pentru a prezenta programul de desfășurare a galei, care va avea loc la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.

„Ajunsă la cea de-a patra ediție, gala este o celebrare a generozității, aceasta reprezentând și una dintre misiunile noastre: aceea de a-i face pe oameni să conștientizeze că doar împreună putem crea un impact real asupra semenilor noștri, respectiv să le creăm un viitor copiilor. În județul Iași, peste 1000 de copii renunță să mai meargă la școală pentru că nu au parte de acoperirea unor nevoi de bază: hrană, îmbrăcăminte, rechizite. Prin acțiunile și serviciile pe care le oferim, bineînțeles cu ajutorul comunității, putem în cele trei centre din Iași, să ne ocupăm anual de 130 de copii. Le oferim acestora sprijin atât din punctul de vedere al resurselor de bază, cât și în ceea ce privește suportul emoțional. Prin tot ce facem noi, vrem să transmitem că suntem o familie și că ne ajutăm unii pe alții”, a declarat vicepreședintele Asociației „Salvați Copiii Iași”, Adrian Mironescu.

Ediția din acest an a Galei „Zâmbet în dar” va aduce în premieră cea mai apreciată comedie a anului 2017 pe Broadway – „Cum să distrugi o piesă”, în regia lui George Dogaru.  Maeștrii de ceremonii vor fi actorii din Trupa de Teatru și Improvizație „IDIOT”. Prezent la conferința de presă, unul dintre membrii acestei trupe, Teodor Ivan, a încurajat publicul să fie prezent în număr cât mai mare pentru a sprijini copiii  din cele trei centre educaționale ale organizației „Salvați Copiii Iași”: „În primul rând, vreau să le mulțumim celor de la Salvați Copiii pentru tot ceea ce fac în general și să apreciem faptul că s-au gândit la noi pentru a face parte din această gală. Fiind vorba de un spectacol de improvizație, nu pot să divulg detalii. Știu doar că vom încerca să păstrăm zâmbetul pe buze publicului prezent pe toate durata momentului nostru. Sunt convins că acest eveniment va fi un succes, pentru că are toate premisele necesare”, a punctat Teodor Ivan.

Banii strânși în cadrul galei se vor folosi pentru acoperirea costurilor serviciilor de dezvoltare a abilităților de viață, a serviciilor de consiliere psihologică și socială, precum și a serviciilor de tip „Școală de după Școală” din cadrul celor trei centre din Iași ale organizației „Salvați Copiii”.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație. Invitația reprezintă o donație care poate fi efectuată direct pe site  www.gala.zambetindar.ro sau la organizatori. Informaţii pot fi găsite și pe pagina evenimentului: www.facebook.com/events/326688654733539/  sau direct pe pagina: https://www.facebook.com/SalvatiCopiiiIasi/.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*