Fonduri europene pentru modernizarea sistemului de iluminat public

Publicat de Curierul de Iasi la data de 20/12/2018

În cadrul ședinței de joi, 20 decembrie, a Consiliului Local primarul Mihai Chirica a anunțat că proiectul „Reabilitarea, modernizarea, extinderea, eficientizarea rețelei de iluminat public în Municipiul Iași” a fost declarat eligibil pentru accesarea de fonduri europene. Finanțarea proiectului are loc în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3: „Sprijinirea tranziție către o economie cu emisii scăzute de carbon” –  Prioritarea de Investiții 3.1: „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea C „Iluminatul Public”. Valoarea totală a proiectului se ridică la 21.868.648,10 lei, inclusiv TVA. Cofinanțarea din partea Municipiului Iași pentru acest proiect este de 437.372,98 lei. Valoarea efectivă a lucrărilor se ridică la aproximativ un milion de euro (5.063.610,65 lei, inclusiv TVA).

„Am reușit să câștigăm proiectul european privind modernizarea sistemului de iluminat public în Iași. În acest sens vom continua demersurile pentru implementarea noului sistem de iluminat public, în regim de eficiență energetică. În altă ordine de idei, toate companiile de telecomunicații au început încă de acum câțiva ani procedura de îngropare a cablurilor. Avem deja bulevarde eliberate, însă, pentru că legea nu a fost destul de clară de la început, s-a prelungit această etapă. De exemplu, cablurile electrice de iluminat casnic nu au obligația introducerii acestora în subteran, ci doar cele de curent electric slabe. Dacă legea ar fi fost radicală, cu siguranță nu mai eram în această situație. Doar pentru rețelele noi există această obligativitate, nu pentru rețelele existente. Noi continuăm această procedură de introducere a cablurilor în subteran, care va mai dura, întrucât este vorba de sute de kilometri de cablu de la fiecare companie. În privința proiectului de modernizare a sistemului de iluminat public din Iași ne-am îndreptat atenția spre cele mai importante artere de circulație, acolo unde consumul de energie electrică este mai mare. Sunt vizate 50 de străzi care vor face parte din programul propus. Se intenționează și modernizarea punctelor de aprindere și achiziția unui sistem de telegestiune. Nu ne vom opri aici și vom continua dezvoltarea sistemului de iluminat public prin identificarea unor noi surse de finanțare, astfel încât să se ajungă la un grad de acoperire de 100% a modernizării sistemului de iluminat public în Iași”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Intervențiile vor consta în modernizarea tablourilor punctelor de aprindere pentru iluminat (287 bucăți) și echiparea lor cu module de telegestiune, realizarea unui sistem de telegestiune, înlocuirea aparatelor de iluminat existente depășite din punct de vedere fizic cu unele performante, de tip LED, echipate cu module de telegestiune, alese în conformitate cu criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, echiparea stâlpilor de iluminat a unei străzi din Municipiul Iași (Șoseaua Arcu) cu panouri fotovoltaice, suplimentarea, dacă este cazul, a aparatelor de iluminat în funcție de criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, înlocuirea și/sau adaptarea brațelor și a colierelor de prindere conform calculelor luminotehnice, folosirea stâlpilor existenți din rețeaua electrică ca suporți pentru noile aparate de iluminat acolo unde se impune.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții, este vorba despre 4.088 de corpuri de iluminat cu LED, 4.122 de module de telegestiune cu punct luminos, 41 de stâlpi echipați cu panouri fotovoltaice, 287 de puncte de aprindere și de achiziția unui sistem de telegestiune.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*