„Fondul Științescu”, competiție pentru elevii pasionați de științele exacte și de tehnologie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/11/2018

Pe 31 octombrie, Fundația Comunitară Iași a lansat cea de-a IV-a ediție a „Fondului Științescu Iași”. Prin acest program, asociația urmărește să ofere 120.000 lei pentru inițiative ingenioase care își propun să-i împrietenească pe elevii din clasele VI-XII cu științele, prin proiecte educaționale din domeniul STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică).

„Atunci când formulele complicate sunt însoțite de experimente practice și sunt corelate cu viața de zi cu zi, științele devin mai interesante pentru toți tinerii, nu doar pentru olimpici. De acest lucru s-au convins deja, din 2015, în fiecare an, peste 2.500 de elevi ieșeni după ce au experimentat în cadrul atelierelor Științescu utilitatea practică a științelor, descoperind motive în plus să învețe cu plăcere. Fie că faci parte dintr-o organizație non-guvernamentală (inclusiv asociații studențești, asociații de părinți, asociații ale școlii) sau doar ești parte dintr-un grup de inițiativă,  fie că ești profesor, elev, student, muzeograf, bibliotecar, cercetător, inventator, angajat într-o companie, free-lancer sau, pur și simplu, părinte sau bunic şi ai o idee despre cum poți face ca pasiunea ta pentru științe să fie transmisă mai departe tinerelor generații, Științescu abia așteaptă să te cunoască”, explică organizatorii.

 

Toţi cei interesaţi de „Fondul Științescu Iași”  îşi pot înscrie proiectele până pe data de 5 decembrie 2018, prin completarea formularelor de înscriere disponibile pe pagina web a programului: http://iasi.stiintescu.ro/detalii-inscriere/

 

Potrivit reprezentanților Fundației Comunitare Iași, un juriu dedicat şi pasionat la rândul lui de ştiinţe va selecta proiectele cele mai interesante, urmând ca acestea să fie finanţate cu o sumă de până la 12.000 lei fiecare.

Comments

comments

Categoria: educatie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*