Final de an pentru Consiliul Local

Publicat de Curierul de Iasi la data de 20/12/2013

Legislativul local s-a întâlnit vineri, 20 decembrie în ultima şedină ordinară a anului. Au fost votate 34 de hotărâri, cele mai importante vizând corecturi ale bugetului local şi ale instituţiilor subordonate.

consiliu local (22)Într-o atmosferă festivă, în apropierea Crăciunului, aleşii locali au primit colindătorii de la seminarul teologic şi Şcoala Normală „Vasile Lupu”. Colindele au deschis ultima şedinţă a anului, care alături de momentul festiv a reunit pe ordinea de zi 34 de proiecte de hotărâri. Punctele centrale ale şedinţei Consiliului Local au vizat aprobarea rectificărilor bugetare la finalul anului, atât bugetul local, cel legat de proiectele europene în desfăşurare cât şi situaţia financiară a instituţiilor şi societăţilor din subordinea municipalităţii. „Pentru execuţia bugetului local la finalul anului, am disponibilizat fonduri de la obiectivele de investiţii care nu au cheltuit bani şi i-am distribuit către serviciile publice – transport public, salubritate pentru acoperirea cheltuielilor din această perioadă. Pe de altă parte, am înregistrat legal economiile realizate din proiectele cu finanţare europeană, fonduri pe care le vom folosi în cadrul altor proiecte europene”, a precizat primarul Gheorghe Nichita.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*