Filmele bune revin la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/09/2010

Cinematografia românească îl va sărbători la Iaşi pe marele regizor Dinu Cocea.

Filmul de calitate revine la Iaşi, adus de către organizatorii celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Film. Zeci de producţii româneşti şi străine vor fi prezentate publicului în perioada 6 – 10 octombrie, în sălile de cinema de la Moldova Mall şi Victoria. Marele cineast Dinu Cocea va primi Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră, iar printre invitaţii de marcă ai festivalului se numără Florin Piersic, Draga Olteanu Matei, Aimee Iacobescu.

Nouă lungmetraje în concurs

Competiţia principală, cea de lungmetraje, cuprinde nouă titluri aparţinând unor regizori aflaţi la început de carieră, printre care şi doi români, Marian Crişan şi Alexandru Maftei. De remarcat secţiunea rezervată filmelor documentare, cu o ofertă foarte bogată şi de calitate. Pe lângă secţiunile competiţionale, în cadrul Festivalului de la Iaşi va exista Gala Filmului Românesc, care va oferi posibilitatea ieşenilor de a urmări producţii ale anului 2010: “Medalia de onoare”, în regia lui Călin Netzer, “Europolis”, în regia lui Cornel Gheorghiţă, şi “Nuntă în Basarabia”, de Nap Toader.

Pentru toate gusturile

Restrâns ca durată pe parcursul a cinci zile, Festivalul de la Iaşi îşi păstrează caracterul eclectic, fiind deschis tuturor genurilor de film, de la horror, la arthouse, de la pelicule de studio, la cele indie, de la documentar, la animaţie sau scurtmetraj. De remarcat secţiunea Prefaţă, rezervată preponderent filmelor din Europa, unde spectatorii ieşeni vor putea urmări filme semnate de mari regizori, printre care Un Prophet, r. Jaques Audiard, Franţa 2009, Looking for Eric, r. Ken Loach, Marea Britanie 2009, Les Herbes Folles, r. Alain Resnais, Franţa 2009. Preţul biletelor va fi de 3 lei pentru copii, studenţi şi pensionari (aceştia din urmă sunt rugaţi să prezinte carnetul de student, respectiv talonul de pensie), 5 lei pentru restul iubitorilor de film.

Proiecţiile filmelor vor începe la orele 17.00 şi vor ţine până la ora 24.00, iar duminică, în ultima zi a festivalului, proiecţiile vor începe la ora 12.00 şi se vor termina la ora 24.00.

Concurenţă strânsă pentru trofeele festivalului

Festivalul Internaţional de Film de la Iaşi va prezenta publicului circa 90 de pelicule româneşti şi străine, dintre care 72 vor rula în cadrul competiţiilor de lungmetraj, documentar, scurtmetraj şi animaţie.

Competiţia de lungmetraje:

* “Morgen”, de Marian Crişan

* “Bună, ce faci”, de Alexandru Maftei

* “Street Days”, de Levan Koguashvili,

* “Black Dog Barking”, de Mehmet Bahadir Er şi Maryna Gorbach,

* “The Runaways”, de Floria Sigismondi,

* “The Blacks”, de Goran Devic şi Zvonimir Juric,

* “Tom Atkins Blues”, de Alex Ross,

* “Desperados on the Block”, de Tomasz Emil Rudzik

* “Impossible Lyrics”, de Rodrigo Rodero.

Competiţia de film documentar:

* “God no say no”, de Brigitte Uttar Kornetzky,

* “Leyla and Mecnun abroad”, de Zeynep Öskaya,

* “Staning army”, de Enrico Parenti şi Thommas Fazi,

* “Rasd, justicia sin Guerra”, de Joseph Lluís Penadès,

* “La adăpostul umbrelei”, de Bogdan Ciubotaru

* “Paradiso”, de Alessandro Negrini

* “Lumea văzută de Ion B”, de Alexandru Nanau

* “Drumul păsărilor”, de Klára Trencsényi şi Vlad Naumescu

* “Dacia, dragostea mea”, de Ştefan Constantinescu şi Julio Soto Gurpide

* “Goodbye, how are you”, de Boris Mitiç

* “080001 50′”, de Christian Plähn şi Miguel Anton Malo

* “The sound after the storm”, de Patrik Soergel, Ryan Fenson-Hood şi Sven O’Hill

* “Iron fisted Buterfy”, de Hamid Dastgerdi

* “Azi mănânc ciocolată albă”, de George Buzoianu

* “Chasing Che”, de Alireza Rofougaran

* “Moldovian”, de Sergiu Cumattrenco Jr. şi Valeriu Sova

* “Belgrad Bound”, Sascha Fülscher

Competiţia de scurt metraje aduce la Iaşi 34 de pelicule, din care fac parte şi cele realizate de regizori români: Colivia (r. Adrian Sitaru), Derby (r. Paul Negoescu), You are divorced (r. Radu Buzoianu), 10 (r. Dorian Boguţă), Outrageously Disco (r. Nicolae Constantin Tănase).

În competiţia de animaţie concurează 12 filme, printre care şi producţiile româneşti Al Nouălea Limb (r. Ciprian Chivari) şi Marile Speranţe (r. Alexei Gubenco).

Competiţiile de lungmetraj şi de animaţie vor fi jurizate de către Liviu Antonesei (scriitor), Teodor Corban (actor), Gabriel Andronache (scenarist), Stere Gulea (regizor şi scenarist) şi Vivi Drăgan Vasile (producător, regizor).

Juriul pentru competiţia de documentare este format din Nichita Danilov (directorul Casei de Cultură a Minicipiului Iaşi), Marius Iacob (director de imagine, scenograf) şi Vasile Arhire (directorul Studioului Teritorial Iaşi al Televiziunii Române).

William Azerma (fondatorul La Cittadella del Corto – International Festival of Short Fiction), Jean Charles Mille (Fondatorul Premium Films) şi Andrei Creţulescu (producător HBO România) vor desemna laureaţii la categoria scurtmetraj.

În fine, publicul va fi cel care va alege căştigătorul competiţiei AltFel, dedicată filmelor experimentale.

Dinu Cocea, o legendă a filmului românesc

La ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi, Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate îi va reveni marelui regizor Dinu Cocea, ca o recunoaştere a contribuţiei aduse cinematografiei româneşti.

Cineast cu un imens succes de public, Dinu Cocea s-a născut pe 22 septembrie 1929, în comuna Periş din judeţul Ilfov. În urma unui conflict cu autorităţile comuniste din România, Dinu Cocea a plecat din ţară, stabilindu-se în anul 1985 la Paris. După ce a făcut istorie cu seriile de filme “Haiducii” şi “Iancu Jianu”, Dinu Cocea a atras prigoana regimului comunist din cauza unui film numit Pe apa sâmbetei, prin care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeş. Ca urmare, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la postul naţional de televiziune. Filmografia lui Dinu Cocea cuprinde titluri precum: “Haiducii” (1966), “Răpirea fecioarelor” (1968), “Haiducii lui Şaptecai” (1970), “Zestrea domniţei Ralu” (1970), “Stejar, extremă urgenţă” (1973), “Ecaterina Teodoroiu” (1979), “Iancu Jianu, zapciul” (1980), “Iancu Jianu, haiducul” (1981). Toate cele 13 filme ale lui Dinu Cocea au fost urmărite de către 51.809.422 de spectatori şi au reunit pe generic nume celebre ale cinematografiei româneşti, precum Florin Piersic, Toma Caragiu, Aimee Iacobescu, Draga Olteanu Matei, Adrian Pintea.

Comments

comments



Acest post nu permite comentarii.

Acest post nu permite comentarii. Ne pare rau.