File de istorie: Liviu Rebreanu, perioada ieşeană

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/03/2015

RebAdamEva3Într-o casă aflată la numărul de astăzi 81 din Păcurari a trăit profesorul universitar C. Papp, în aceeaşi curte găsindu-şi adăpost în primul război mondial familia scriitorului Liviu Rebreanu. Cum avea să mărturisească, aici a ticluit paginile de început ale romanului „Adam şi Eva”, cât şi alte lucrări ce aminteau apoi cu duioşie zilele sale de refugiu. „Pe strada Lăpuşneanu, pe o răpăială de ploaie, am întâlnit o femeie cu umbrelă […] Femeia mi se părea cunoscută, deşi îmi dădeam perfect seama că n-am văzut-o niciodată. Din toată înfăţişarea ei, înţelegeam că şi ea avea aceeaşi impresie […] Asta e scena… Mă simţeam fericit şi mişcat. Până ce am ajuns acasă în strada Păcurari am şi botezat-o pe necunoscuta mea cu un nume romanţios, iar din întâlnirea cu ea am turnat repede o nuvelă”. A urmat apoi romanul despre care autorul avea să scrie: „În orice caz, din tot ce am scris până acum, Adam şi Eva mi-e cartea cea mai dragă” (Liviu Rebreanu, Opere 6, Geneza romanului Adam şi Eva).

Sub ocupaţie
În zilele lui decembrie 1916, când Bucureştii cădeau sub ocupaţia Puterilor Centrale, Liviu Rebreanu rămăsese în Capitală deşi asupra sa plana ameninţarea că va fi sancţionat conform legilor imperiului austro-ungar pentru că fostul ofiţer honvezi, Rebrean Oliver, trecuse în România şi nu se prezentase la mobilizarea austriacă. În plus, mai avusese de a face cu Biroul Militar de Informaţii românesc la care a refuzat să fie socotit „spion”. Lipsit de mijloace pentru trai, s-a angajat controlor de bilete la Ateneu şi trăia cu spaimă sub rigorile administraţiei militare germane de ocupaţie. Observându-i-se lipsa de entuziasm pentru ocupanţi a fost reclamat de „spionită”, i s-a făcut percheziţie şi a fost chemat la Comandatură, dorindu-se trimiterea la Budapesta unde avea să dea socoteală pentru lipsa de la încorporare.

Fuga la Iaşi
Însă, a reuşit să scape de sub escortă şi, ajutat de pictorul Jean Al. Steriadi şi cu sprijinul prietenilor, între care socialiştii lui Titel Petrescu, a fugit cu o căruţă la Ploieşti. De aici, cu trenul, a plecat clandestin la Buzău şi apoi la Focşani, unde a fost arestat. A reuşit să scape încă o dată, împreună cu însoţitorul său, Nicolae Boiangiu. Printr-o legătură, a intrat în contact cu reprezentanţii biroului militar al Guvernului de la Iaşi şi, în chip de ordonanţă a unui ofiţer român, a trecut graniţa frontului la Tecuci, de unde a ajuns la Iaşi. (Adrian Bachieru, Pe urmele lui Liviu Rebreanu).
La Iaşi, a fost întâmpinat la început cu oarecare bunăvoinţă, dar a fost apoi tratat cu răceală, unii bârfindu-l pentru faptul că lucrase la gazeta „Lumina” colaboraţionistă şi rămăsese la Bucureşti sub ocupaţie. L-a ajutat să iasă din impas doar I.G. Duca, fostul ministru liberal al Instrucţiunii, aflat şi el în dizgraţie datorită căderii guvernului său. Aventura fugii lui Rebreanu a început în 27 iulie 1918 când părăsise Bucureştii, la 3 august fiind la Iaşi.

Împreună cu familia
Circulaţia între teritoriul ocupat (capitala la Bucureşti) şi cel liber (capitala la Iaşi) s-a reglementat, oarecum, după instalarea guvernului filo-german Marghiloman. Au reuşit, astfel, să vină la Iaşi soţia scriitorului, Fanny şi fiica, Puia. Au ajuns în gara Iaşi într-o „dimineaţă înăbuşitoare”, iar de acolo cu o căruţă, pe strada Păcurari, la imobilul care avea „curtea mare, casa frumoasă din fund şi cele pitice din dreapta şi stânga” (Puia Florica Rebreanu – Zilele care au plecat). Găsindu-l izolat, lipsit de amici şi suspectat pentru perioada în care rămăsese în Bucureştiul ocupat, întreprinzătoarea Fanny l-a antrenat să viziteze Iaşii, cercetând monumentele şi poposind, uneori, la cofetăria Tuffli. Tot ea a stabilit legături cu familia poetului Ion Minulescu, cu Elvira Popescu şi familia dramaturgului Sorbul.

Vizite prin Iaşi
După vizitele prin Iaşi, fiica scriitorului, Puia avea să noteze: „Copoul cu teiul lui Eminescu sub care ne-a citit unele din strofele poetului, ne făcea impresia, în acest sfârşit de vară, că este mai atrăgător decât Cişmigiul nostru”. Fericirea reîntâlnirii familiei a fost întunecată de o gripă spaniolă cu temperatură mare şi delir ce a lovit pe Fanny, scriitorul îngrijind-o cu devotament, ca un medic timp de vreo zece zile. El a făcut aprovizionarea, alergând disperat după alimentele tot mai rare.

Dedicat scrisului
Izolat, Rebreanu s-a dedicat cu totul creaţiei, trăind, aşa cum avea să scrie Puia, o agitaţie crâncenă, lucrând necontenit şi umplând pereţii de foiţe prinse în piuneze pe care notase idei şi titluri. Dornic să se întoarcă cât mai iute acasă, după eliberarea Capitalei, la sfârşitul lui noiembrie 1918 a plecat într-un tren aglomerat spre Bucureşti. Ducea cu el un geamantan plin de bunătăţi, din care nu lipseau bomboanele pentru fiica sa, dar şi o geantă plină de manuscrise. Între ele se afla caietul „Din refugiu” (publicat cu titlul „Caiete” la editura Dacia, 1974); „Calvarul”, lucrare cu caracter literar de inspiraţie autobiografică; „Catastrofa”, „Şarpele”, cu un capitol ce avea să devină romanul „Adam şi Eva”.

Legătură stranie
Perioada ieşeană, destul de scurtă, nu avea să fie uitată, multe din notiţele scrise la lumina lămpii cu abajur verde din casa aflată în Păcurari aveau să se transforme în lucrări literare. Scriitorul a trecut în lumea umbrelor, chinuit de o tumoare la plămâni, în ziua de 1 septembrie 1944, la ora două noaptea, în Valea Mare. După trei luni, a fost deshumat şi mutat în cimitirul Bellu din Bucureşti. Casa din Păcurari, care l-a adăpostit pe Rebreanu, a dispărut şi ea în vara anului 1944, lovită de o bombă care a pulverizat-o. Era sfârşitul lunii august 1944, când luptele frontului ajunseseră la marginea Iaşului. O legătură stranie, doar la câteva zile, Liviu Rebreanu s-a stins din viaţă. (un articol de Ion Mitican)

Liviu-RebreanuLiviu Rebreanu – scurtă biografie
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în Târlişiua, Bistriţa – Năsăud, fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu. Copilăria şi-a petrecut-o în localitatea Maieru, pe Valea Someşului, unde s-a mutat familia sa. Aici a urmat şi prima şcoală, studii apoi continuate la Năsăud şi Bistriţa.
În 1900 a început Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară „Ludoviceum” din Budapesta. La 1 septembrie 1906, a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare, a colaborat la reviste literare şi a scris satire inspirate din viaţa militară. În 1909, a trecut graniţa în România şi a debutat cu scrieri în limba română la revista „Luceafărul” din Sibiu. Şi-a câştigat existenţa ca funcţionar la primărie, secretar şi reporter. În 1910 a fost extrădat de autorităţile române şi arestat timp de 6 luni la Gyula pentru presupuse nereguli în activitatea militară. În 1911 a lucrat cu Emil Gârleanu la Teatrul din Craiova. În această perioadă a cunoascut-o pe actriţa Fanny Rădulescu care îi va deveni soţie (1912). După începutul primului război mondial, a decis să rămână în Bucureştiul ocupat. Anchetat de autorităţile germane, a reuşit să fugă la Iaşi. După terminarea războiului, a locuit la Bucureşti, unde a fost directorul Teatrului Naţional şi al Direcţiei Educaţia Poporului. În 1944, bolnav, s-a retras la casa sa din Valea Mare, Argeş, unde a murit la 1 septembrie. După trei luni de la moarte, sicriul său a fost mutat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*