Filarmonica Moldova, înfiinţată pe Lăpuşneanu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/10/2014

Una din istoriile mai puţin ştiute ale străzii Lăpuşneanu este cea a găzduirii începuturilor Filarmonicii Moldova. Conservatorul de Muzică şi Arte Dramatice a ocupat o clădire cu două etaje pe Lăpuşeanu, aici, în 1942 luând fiinţă renumita instituţie artistică a Iaşului.

Peste drum de palatul domnesc, Muzeul Unirii de astăzi, se află şi în zilele noastre fostul palat al lui Neculai Istrati. În prezent, clădirea adăposteşte atelierele şi galeriile artiştilor plastici. Importantă figură a luptei antiunioniste, Istrati se făcuse remarcat încă de la 1857 cu manifestările sale publice împotriva Unirii. În 1862, odată cu pierderea statutului de capitală a Iaşului, arborase pe clădire un mare steag de doliu pentru „a plânge” decăderea Moldovei.

Susţinător al junimiştilor
Palatul a trecut, mai târziu, în stăpânirea senatorului şi ministrului Nicolae Drossu. Acesta, spuneau bătrânii, se ridicase dintre „mujici” şi, invidioşi, hlizitorii povesteau că-şi pornise averea în palatul boierilor cantacuzini, unde seara, pe mese se înşirau movilele de galbeni, fala jucătorilor de cărţi. Ca fecior în casă, aducându-le cafele sau băuturi jucătorilor, de fundul lipicios al paharelor se prindea „întâmplător” câte o monedă din vraful de pe masă. Dincolo de vorbele ce circulau prin oraş, clar este că Nicolae Drossu ridicase o avere frumoasă, ceea ce i-a oferit posibilitatea să cumpere mai multe imobile, o casă pe Copou (casa Costin Catargi) şi un şir de clădiri pe Lăpuşneanu.

Peste drum de palatul domnesc, se ridicau imobilele proprietatea lui Nicolae Drossu. Un corp de clădire există şi astăzi găzduind atelierele şi galeria artiştilor plastici

Peste drum de palatul domnesc, se ridicau imobilele proprietatea lui Nicolae Drossu. Un corp de clădire există şi astăzi găzduind atelierele şi galeria artiştilor plastici

Om cu dare de mână, era şi sprijinul junimiştilor bucureşteni. Când aceştia nu aveau cu ce plăti tipărirea gazetei „Timpul”, ori leafa redactorului Mihai Eminescu, care continua „a muri de foame”, cum scria Titu Maiorescu lui Iacob Negruzzi în 4 noiembrie 1877, îi cereau ajutorul ştiind că Drossu răspundea cu înţelegere. (A. Z. Pop – Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu).

Susţinători ai Regelui
Fiind un simpatizant al conservatorilor şi al junimiştilor, a adăpostit în palatul său întrunirile electorale ale partidului. Una dintre aceste întruniri avea să fie celebră, căci se întâmpla pe vremea când la Bucureşti pornise o violentă campanie împotriva regelui Carol I, pe seama afacerii Strousberg, aducându-l în pragul abdicării. Socotind că este periclitată Unirea „crescută în leagănul Iaşului”, politicieni ieşeni s-au adunat în casa Drossu pentru a redacta o telegramă colegilor de la Bucureşti. Semnau: Vasile Pogor, Drossu, Iacob Negruzzi, Grigore Sturza, N. Gane, Leon Negruzzi şi alţii. Au trimis şi o invitaţie către Carol I, care a venit la Iaşi pentru două săptămâni. Regele a declarat la plecare: ”am luat acum din nou curajul a lucra cu inimă şi energie la frumoasa misiune ce Mi s-a încredinţat”. Mult timp după aceea, conservatorii ieşeni s-au mândrit că au contribuit la salvarea şi păstrarea Unirii.

Nicolae Drossu stăpânea mai multe clădiri pe Lăpuşneanu. Palatul său era gazda multor întâlniri ale conservatorilor ieşeni Fotografie redată în Rudolf Şuţu – Iaşii de odinioară

Nicolae Drossu stăpânea mai multe clădiri pe Lăpuşneanu. Palatul său era gazda multor întâlniri ale conservatorilor ieşeni
Fotografie redată în Rudolf Şuţu – Iaşii de odinioară

Magazine celebre
Casa Drossu avea la parter spaţii comerciale ca, de altfel, toate clădirile de pe stradă. Îşi găsiseră loc aici câteva prăvălii celebre: Magazinul Iaşilor (1914), Banca Uniunea Română (1922), Leonida (1928) cu automobile, apoi Marmorosch Bank (1929), cofetăria Paris, Andronik (1932) şi cine mai ştie ce locante şi prăvălii sezoniere. Pe la 1874 adăpostise renumita cofetărie Passini, mutată mai apoi mai sus, tot în imobilul proprietate Drossu. Rudolf Şuţu a povestit că celebrul cofetar îmbia cumpărătorii cu specialităţile pe care spunea că le-a inventat. Tot de la această cofetărie, Nicolae Drossu cumpăra dulciuri şi bunătăţi pentru propriii copii şi pentru cei invitaţi duminica să se joace în primitorul palat de pe Lăpuşneanu.

Începuturile Filarmonicii
Mai sus puţin de clădirea actuală, pe locul grădinii Corso se afla construcţia cu două etaje şi parter aflată tot în proprietatea lui N. Drossu. Vândută în 1891 de moştenitorii acestuia lui Dimitrie Mavrocordat, a găzduit mai târziu Conservatorul de Muzică şi Arte Dramatice. Aici a apărut iniţiativa şi apoi s-a concretizat Filarmonica Moldova Iaşi.

La 16 octombrie 1939, muzicienii Iaşului au hotărât înfiinţarea Societăţii Simfonice din Iaşi, organizând concerte periodice. Iniţiativa creării unei instituţii a statului s-a lovit însă de respingere. O adresă din noiembrie 1941 trimisă Consiliului de Miniştri a primit apostila „Nu este momentul”.

După alte intervenţii, s-a reuşit ca ministerul tutelar să aprobe propunerea şi, de la 1 iunie 1942, s-a prevăzut o subvenţie pentru orchestra Filarmonicii din Iaşi. Un act semnat de Liviu Rebreanu, pe atunci directorul general al Direcţiei Generale a Teatrelor, Operelor şi Spectacolelor, aproba sala Teatrului Naţional pentru concerte vineri seara. Peste o lună s-a semnat un proces verbal istoric, actul de naştere al Filarmonicii ieşene şi la care subscriau 23 de personalităţi ale Iaşului, preocupate de educarea tineretului.

Autorul iniţiativei a fost profesorul Radu Constantinescu numit şi primul director al instituţiei, la 7 iunie 1942, odată cu A. Ciolan, numit dirijor permanent.

Concert dirijat de Enescu
Concertul festiv de inaugurare a avut loc pe 9 octombrie 1942 şi a fost dirijat de George Enescu, care s-a declarat mulţumit de noua orchestră. Deşi avusese puţin timp de pregătire, formaţia formată din profesori ai Conservatorului şi muzicieni talentaţi din oraş s-a ridicat la nivelul acelor din Occident. („Prutul”, octombrie 1942). Datorită muncii, entuziasmului şi perseverenţei, Iaşul a intrat în rândul marilor centre muzicale.

Clădirea Filarmonicii de pe Lăpuşneanu a fost modernizată, extinsă şi redotată, însă războiul care a adus Iaşul pe linia frontului a însemnat şi sfârşitul. Spre durerea melomanilor, în vara anului 1944, imobilul de pe Lăpuşneanu, abia reamenajat cu o sală de 350 de locuri, a fost lovit de bombe şi, mai apoi demolat. (un articol de Ion Mitican)

Afişul concertului festiv de inaugurare a Filarmonicii Moldova

Afişul concertului festiv de inaugurare a Filarmonicii Moldova

„Urez Filarmonicei Moldova să trăiască veacuri pentru a-şi îndeplini prea frumoasa misiune ce îi este încredinţată”, George Enescu, dirijor al concertului festiv din octombrie 1942

„La Iaşi am avut acum, de curând, marea plăcere să asist la Simfonica din Moldova care a cântat Eroica de Beethoven în mod demn. Alcătuirile simfonice pe care le văd că prind puteri îmi fac o deosebită plăcere. Ar fi de dorit ca în fiecare oraş cu bună stare să se înjghebe o orchestră simfonică”, George Enescu, interviu pentru “Dacia”, Timişoara, 3 aprilie 1943.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*