Festivalul de Film de la Iaşi debutează cu CineFan

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/09/2010

Sâmbătă debutează o nouă ediţie a CineFan, ocazie pentru publicul ieşean de a cunoaşte tinerii regizori români şi filmele lor. Timp de patru săptămâni, tineri regizori români îşi vor prezenta filmele şi vor răspunde întrebărilor spectatorilor. Proiecţiile vor avea loc în fiecare sâmbătă de la ora 19 la cinema Glendale.

A doua ediţie a CineFan, program din cadrul IIFF – Iaşi Internaţional Film Festival, debutează sâmbătă, 11 septembrie la ora 19.00, la fostul cinematograf Glendale de la Moldova Mall. Dacă anul trecut, la prima ediţie a festivalului, organizatorii işi propuneau să readucă publicul tânăr în sălile de cinema şi să promoveze noul film românesc şi cineaştii tineri prin proiectarea filmelor şi aducerea regizorilor invitaţi direct în şcoli, anul acesta va fi puţin altfel. Filmele şi invitaţii vor merge acolo unde tinerii işi petrec, teoretic, timpul liber: în mall.

Într-o sală de cinema în care nu mai rulează filme, cei care vor veni vor putea să se întâlnească direct cu regizorii tineri şi organizatorii, având un spaţiu dedicat filmului românesc. Programul se va desfăşura săptămânal, sâmbătă de sâmbătă, de la ora 19.00 în aceaşi locaţie. După proiecţii, spectatorii vor putea sta de vorba cu invitaţii, într-un mediu informal. Regizorii vor povesti despre filmele proiectate, vor răspunde la întrebări. După acest program, seara nu se încheie.

În fiecare zi de CineFan, seara se va încheia cu o retrospectivă IIFF. Vor fi proiectate filmele care au făcut selecţia IIFF de anul trecut să fie una fără rival pe piaţa festivalieră din ţară şi una de invidiat pentru orice festival internaţional de film. Nu întâmplător, peste 20 de titluri prezentate la IIFF s-au regăsit pe listele celor mai celebri critici de film, ca top 10 al peliculelor anului 2009.

Doar ca exemplu, singura proiecţie din România a multi-oscarizatului The Hurt Locker a avut loc la Iaşi în cadrul festivalului de anul trecut. De aceea, pentru prima seară, după filmele şi discuţia cu regizorul Cătălin Muşat, va începe această serie a retrospectivelor. The Messenger, câştigătorul din 2009 a Trofeului IIFF, va fi proiectat din nou la Iaşi sâmbătă 11 septembrie.

Prima săptămână de CineFan

Primul invitat CineFan este Catalin Musat. Tânărul regizor va prezenta la Iaşi două dintre cele mai de succes filme ale sale. Vor putea fi vizionat Doctorul nebun, cu durata de 20 de minute, film care a obţinut Premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul DaKino (2004) şi spune povestea unui Crăciun petrecut la marginea oraşului. Pentru dependenţii de heroină de acolo, această zi e una ca oricare alta. De asemenea va fi proiectat Ciobanul zburator (26 de minute) distins cu Premiul pentru cel mai bun documentar – Atelierul Aristoteles de la Sibiu (2008), Menţiune specială – Festivalul de film de la Locarno (2008), Menţiune specială – DaKino (2008), şi Premiul pentru cel mai bun documentar – IPFF (2009), film care prezintă schimbările care survin în viaţa anostă a cinci ciobani de la o stână din zona Sibiului în momentul în care în zonă demarează construcţia unui aerodrom.

Cătălin Muşat (n.1978), regizor, producător şi scenarist, a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (2007). Filmografia sa mai numără documentarul Baraca Lui Hercule (2006) şi scurtmetrajele Holiday (2007) şi Departe (2006).

Retrospectiva IIFF la Filmstock

Între 16 şi 22 august la Vama Veche a avut loc Stufstock, singurul festival de rockarte din ţară. Rockarte se vrea un nou concept, prin care alături de muzică, la Vama Veche să revină teatrul, filmul, cartea, fotografia etc. Filmstock este la rândul lui un nou concept în ce priveşte un festival de film. Workshopuri informale, proiecţii cu cinema solar pe plajă, retrospective ale cîtorva din cele mai importante festivaluri din ţară, totul într-un mediu relaxat, informal. Aşa a fost şi ziua de joi, 26 august, când la Filmstock a avut loc retrospectiva IIFF- Iaşi Film Fest. La terasa Hand, tot o terasă ieşeană, s-au strâns cam 400 de oameni să vadă câteva din filmele proiectate anul trecut la Iaşi. La patru jumătate dimineaţa, cam 30 de spectatori încă urmăreau Pescuit sportiv, al lui Adrian Sitaru, ultimul film din retrospectivă. Asta în condiţiile în care toate terasele din zonă au funcţionat, când berea şi Cuba Libre au curs în continuare. Cinema-ul a reuşit totuşi, pentru câteva ore, să salveze Vama Veche.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*