[SPECIAL] Fermecătoarea poveste a Palatului de pe Lăpuşneanu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/01/2015

Clădirea în care se află actualul Muzeu al Unirii are o istorie fascinantă, presărată cu întâmplări şi evenimente care au schimbat cursul istoriei României.

Istoricul clădirii
Conform datelor istorice, se pare că autorul clădirii din str. Lăpuşneanu a fost inginerul hotarnic Ioseph Bayardi, cel care a întocmit şi planul oraşului Iaşi. Ridicată între anii 1806 – 1808 într-o cuprinzătoare grădină, clădirea avea vecini: la răsărit locul bisericii Mitocul Maicilor, la nord cimitirul Bisericii Banu, la sud acareturile Consulatului Rosienesc, iar la vest Uliţa Sârbească, fosta denumire a străzii Lăpuşneanu în făgaşul căreia s-a şi găsit după îndreptarea şi lărgirea acesteia. Primul stăpân al casei a fost Costache Catargiu, mare logofăt pe vremea domnitorului Ioniţă Sturza. De la acesta, impozantul edificiu a trecut la hatmanul Constantin Palade, care însă nu l-a stăpânit mult timp. În octombrie 1831, palatul a fost scos la vânzare şi, în primăvara anului următor, a fost cumpărat de spătarul Mihalache Cantacuzino – Paşcanu cu 120.000 lei.

Lăcaş unionist
Casa din str. Lăpuşneanu a avut, ulterior, o tradiţie unionistă, spătarul Mihalache fiind un fervent luptător al acestei idei. Adunaţi în casa lui Paşcanu, se sfătuiau unioniştii încă din anii domnitorului Grigore Ghica Vodă. O întâlnire de mare importanţă s-a petrecut la 30 mai/11 iunie 1856, participând vreo 170 de ieşeni de vază, „pătrunşi de necesitatea ca moldovenii să înţeleagă în acest moment despre adevăratele lor dorinţe şi nevoi”. Între ei se aflau politicieni, boieri, negustori şi cărturari. Printre aceştia erau nume care au rămas în istorie: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, D. Ralet, Grigore Cuza, G. Sion, Scarlat Pastia. Cu toţii găseau „de cuviinţă ca lucrările să se încredinţeze unui comitet diriguitor”. Se semna astfel actul înfiinţării Comitetului Unirii (1856) cu legământul: „Unirea Principatelor sub un prinţ străin, dintre familiile domnitoare în Europa, afară de dinastiile staturilor megieşe”.
La decesul lui Mihalache, în 1857, clădirea a fost moştenită de soţia acestuia, Maria, fostă Ghica. Palatul de pe Lăpuşneanu a rămas mai mult pustiu după decesul lui Mihalache Cantacuzino, spătăreasa preferând să locuiască la moşia de la Cepleniţa. Aşa se face că, în ianuarie 1859, casele au fost închiriate, cu bucurie, pentru a servi de reşedinţă domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care nu avea un domiciliu personal în Iaşi.

Palat Domnesc
În palatul de pe str. Lăpuşneanu a sosit la 29 ianuarie/3 februarie 1859 delegaţia Munteniei, formată din Clement, Episcopul Argeşului, Scarlat Creţulescu, Alexandru Florescu, Barbu Slătineanu, Costache A. Rosetti şi Nicolae Opranu. Aceştia au adus domnitorului Actul alegerii sale şi la Bucureşti, Coroana Ţării Româneşti şi „inimile a două milioane de români”. Încântaţi de întâmpinarea entuziastă a ieşenilor, „cu zgomotoase manifestaţii unioniste” şi după întâlnirea cu principele, aveau să transmită la Bucureşti prin telegraf: „Domnul este întru totul sublim!”. Pe lângă primirea oficială, urmată de un banchet în marele hotel Binder, unde delegaţia a fost găzduită, s-a prevăzut şi o serată de gală, în noul Palat Domnesc (2 februarie). Din casa lui Mihalache Cantacuzino, Alexandru Ioan Cuza a plecat, la 4 februarie 1859, emoţionat, la prima întâlnire cu locuitorii Bucureştiului, care îl aleseseră fără să-l vadă.

Oaspeţi de seamă
Timp de trei ani, noul domnitor a condus ţara din palatul de pe strada Lăpuşneanu, aici simţindu-se acasă. În tumultul anului 1859, cu veştile sale bune, dar şi cu nenumărate rele, în Palatul Domnesc de la Iaşi, Cuza a primit la 21 septembrie/3 octombrie 1859 firmanul de investitură ca domn al Moldovei. L-a adus colonelul turc Semih Bei, în cinstea căruia, seara, s-a dat o masă intimă, fără festivităţi. Pe lângă clipele fericite, în palatul de pe Lăpuşneanu, domnitorul a trăit şi zile dureroase, ale deselor schimbări de guvern, luptele politicianiste aducând şi nemulţumirea populaţiei. În numai trei ani, Cuza a schimbat nu mai puţin de 20 de guverne, 9 în Moldova şi 11 în Muntenia. În timpul deselor plecări la Bucureşti sau în ţară, acasă, în palatul domnesc rămânea doamna Elena Cuza să-l suplinească pe Vodă. Spre a menţine legătura cu populaţia, doamna a stabilit ore de audienţă şi de primire, în fiecare luni, dând ascultare tuturor celor care doreau să-i vorbească.
Modestă, doamna participa la recepţii, baluri, uneori împreună cu soţul, când acesta era în Iaşi. Au petrecut Crăciunul şi Anul Nou la Palat, primind colindători şi urători din tot oraşul, împărţind copiilor daruri şi pitaci, fără a lipsi de la mesele întinse în marele salon pentru prieteni.

Proclamarea Unirii
În 5 ianuarie 1860, Elena şi Alexandru Cuza au sărbătorit prima aniversare a Unirii Principatelor, participând la spectacolul organizat de ofiţerii garnizoanei şi actorii ieşeni pe scena Teatrului Naţional din Copou. Sala plină de public şi oficiali i-a întâmpinat cu însufleţire şi căldură, cântând împreună cu fanfara şi orchestra imnul naţional: „Azi e zi de sărbătoare”. Pretutindeni în oraş era sărbătoare, iar după spectacol domnul a aşteptat la Palatul Domnesc musafiri, artiştii şi publicul fiind invitaţi să viziteze reşedinţa princiară. În decembrie 1861, tot la Iaşi, în Palatul Domnesc, Alexandru Ioan Cuza a dat cea mai importantă veste: Unirea definitivă a Principatelor. A anunţat acceptarea unificării şi de Înalta Poartă prin firmanul din 2 decembrie 1861.

Plecarea lui Cuza
Ştirea unificării definitive era de o uriaşă importanţă pentru ţară, dar dureroasă multor moldoveni, căci însemna şi mutarea capitalei. De aceea se spune că domnitorul a dorit s-o anunţe la Iaşi, „leagănul unirii” şi apoi s-o confirme în primul Parlament unit al celor două principate. La Curtea Veche se ţinuse ultima şedinţă a Camerei Deputaţilor Moldovei, în care unii dintre participanţi nu s-au putut abţine să nu lăcrimeze, luând cuvântul pentru a cere domnului grijă pentru soarta Moldovei. Adânc tulburat, luni, 15 ianuarie 1862, alesul Iaşilor a încheiat istoria capitalei Moldovei. Ieşind din Palatul de pe strada Lăpuşneanu, Cuza a privit îngândurat cum s-a coborât steagul de pe catargul reşedinţei domneşti.

Centru de comandă militară
După 1864, palatul de pe Lăpuşneanu, numit de ieşeni Palatul lui Cuza, a rămas pentru o vreme pustiu, în stăpânirea Ecaterinei Ghica. În 1870, proprietara a reparat clădirea iar, în 1875, a şi extins-o cu un corp, în partea din spate. Astăzi, acesta nu mai există, fiind distrus în bombardamentele din vara anului 1944 şi, la restaurările ulterioare, nu a mai fost refăcut. În 1886, urmaşii Ecaterinei Ghica au ipotecat imobilul pentru o sumă considerabilă 240.000 lei la Creditul Urban. Istoria însă a adus din nou evenimentele importante ale ţării pe Lăpuşneanu. În cea mai grea perioadă a ţării, în palat a fost găzduit regele Ferdinand. În ianuarie 1917, conducerea armatei a rechiziţionat fostul palat locuit de Cuza Vodă punându-l la dispoziţia Suveranului, cu unele amenajări. Aici s-au ţinut Consilii de Coroană şi şedinţe de Stat Major, la care a participat şi tânărul principe Carol, viitorul rege Carol al II-lea.

interior muzeul uniriiTezaur de amintiri
După plecarea la Bucureşti a regelui Ferdinand, petrecută în 1918, drapelul reşedinţei domneşti a fost coborât de pe palatul Lăpuşneanu, iar bătrâna clădire a rămas iar pustie. Păstrat până în aprilie 1919 la dispoziţia familiei regale, în imobilul în care se petrecuseră atâtea evenimente memorabile domnea tăcerea. După câteva luni, au revenit aici birourile Creditului Urban în cuprinsul cărora aveau să se audă din nou suspinele datornicilor care se vedeau în imposibilitatea de a-şi achita împrumutul. Societatea bancară a cerut şi despăgubiri pentru perioada în care fusese lipsită de clădire, concretizate într-o sumă de 112.423 lei. Statul va plăti aşa cum arată dispoziţia din iulie 1920. Din anul 1937, edificiul a ajuns în posesia statului şi a fost declarat monument istoric, la îndemnul lui Nicolae Iorga amenajându-se la etaj muzeul “Palatul Cuza-Vodă”. Sub actuala denumire, Muzeul Unirii, deschis la 24 ianuarie 1959, recent restaurat şi reamenajat, cuprinde colecţii importante privind istoria Unirii Principatelor Române, fiind o clădire emblematică pentru istoria şi cultura Iaşului.

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*