Expoziţie: Iaşii în Primul Război Mondial

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/06/2017

Cu prilejul Centenarului, comemorat anul acesta, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei și Muzeul Unirii – organizează expoziția „Iașii în Primul Război Mondial (1916-1918)”. Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și face parte din programul Festivalului Internațional al Educației (FIE).
Expoziția are o parte documentară, ce reunește imagini rare de epocă, aflate în patrimoniul unor instituții prestigioase precum Biblioteca Academiei Române, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Arhivele Naționale ale României – Filiala Iași și Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași. A doua parte a expoziției etalează obiecte și documente originale din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei.

La sfârșitul anului 1916, Familia Regală, Guvernul, Parlamentul s-au refugiat la Iași, în vechea capitală a Moldovei, împreună cu o bună parte a populației. Drama umană petrecută atunci, amplificată de ger, foamete, tifos și un cumplit accident feroviar, este greu de imaginat astăzi. Numărul victimelor zilnice a produs un efect demoralizator, depășit cu mare dificultate. Cu toate acestea, la Iași românii și-au regăsit încrederea în destinul lor. În vremuri grele, ei au redescoperit forța solidarității și puterea de a învinge.

Vernisajul va avea loc vineri, 9 iunie, ora 17.00, la Palatul Culturii. Expoziția, ai cărei curatori sunt dr. Aurica Ichim și dr. Sorin Iftimi, va fi deschisă în perioada 9 iunie – 9 iulie 2017.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*