Expoziție aniversară Eugen Mircea la Galeriile de Artă ale Municipiului Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/04/2018

În contextul relaxat şi generator de emulaţie spirituală al Galeriilor de Artă ale Municipiului Iași, expoziţia trioului artistic format din Andra, Codrin şi Eugen Mircea a devenit un punct de interes major pentru breasla zugravilor de subţire, dar şi pentru iubitorii autentici de artă precum şi pentru cei care trec de obicei pragul modernelor galerii de artă.

Expoziţia, privită ca un eveniment de familie, s-a transformat, prin calitatea discursului plastic şi anvergură culturală într-un veritabil eveniment de amplitudine naţională. Astfel, Andra Mircea, mezina familiei, ne-a demonstrat, încă odată, posibilităţile fotografiei de a comunica în sensibil realitatea transfigurată prin accesul la misterul frumuseţii spaţiului imediat. Subtilitatea selecţiei motivelor impuse de o realitate mereu volatilă prin schimbările de lumină, raporturile sugestive dintre planurile imaginii, dramul de poezie şi de farmec al peisajelor reţin atenţia şi invită la reflecţie. Caracterul sensibil al autoarei, inteligenţa ei de a conferi clipei substanţa veşniciei ne face să credem că avem a face cu un spirit romantic atras de clar-obscur, de trecerile rafinate de la primul plan la perspective de profunzime. Ansamblul imaginilor selectate impun o stare de reverie continuă unde începutul şi sfârşitul devin noţiuni relative.

În ceea ce-l priveşte pe Codrin Mircea, experienţele lui multiculturale confirmate prin anii de exerciţiu practic şi de proiecte artistice implementate inclusiv în domeniul amenajărilor interioare şi al modei în Franţa, dar şi în Statele Unite sau Dubai, certifică o disponibilitate plurală în abordarea fără complexe a spaţiului vizual. Calitatea principală a lucrărilor sale rezidă în nevoia unui sincronism intercultural unde spiritul tânăr se vede motivat să afle soluţii cu un evident apetit modern şi chiar postmodern. Ductul suplu şi subtil, arcuirea rafinată a curbelor, punctele de culoare animă spiritul şi invită la reflecţie. Subtilitatea traseelor grafice, racordurile dintre angular şi ovoidal asigură, compoziţional, senzaţia unei mereu imprevizibile surprize optice. În totul, Codrin Mircea gândeşte atent ceea ce face şi exprimă în regim polifonic realităţi plasate dincolo de vizibil.

Experimentatul pictor şi, îndeosebi, notoriu acuarelist, Eugen Mircea rămâne în bună măsură consecvent cu lucrul în priză directă în vechile oraşe-cetăţi din spaţiul medieval transilavan. Sighişoara, de pildă, revine în atenţia artistului, cu acuitatea necesităţii de a intra cu fiecare imagine în intimitatea fabuloasă a unor astfel de eclatante motive. Sensibilitatea îl face să-şi asume subiectivitatea percepţiei, dar şi obiectivitatea unor perpetue elogii în raport cu arhitecturile cuceritoare ale vechilor oraşe-cetăţi. Spontan în execuţia grafică şi cuceritor în expresia diafanităţii, Eugen Mircea este structural un spirit reflexiv, unde meditaţia se traduce în recuperări pe scara vastă a timpului ireversibil. Privit ca un veritabil memorialist, impresiile lui subiective se obiectivează în structura formelor şi logica mereu personală a culorii. Pare un poet al murilor unde timpul lasă urme de răboj, scrie în transparenţa lichidă a materiei istorii paralele cu istoria evenimenţială şi transformă imaginea într-o lecţie de frumuseţe. Experienţa, de-acum vastă, îi permite să stabilească centrele de interes optic şi să asigure ansamblurilor coerenţa unui vis vesperal.

Prezenţa celor trei artişti la Galeriile de Artă ale Municipiului Iași a suscitat interesul firesc al celor care ştiu că, după  Jean L. Cosmovici, Mihai Cămăruţ, Constantin Radinschi sau regretatul Adrian Podoleanu, Eugen Mircea este singurul care a preluat cu adevărat responsabilitatea de a continua tradiţia acuarelei ieşene, în acelaşi spirit remarcabil prin calitatea introspecţiei şi a bucuriilor de a dialoga în inefabil cu tranzitoriul.

Valentin Ciucă

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*