Expozitie a artistei plastice Diana Condurache la Ateneul Tatarasi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 01/02/2012

Ateneul Tătăraşi ii invită pe cei interesati joi, 2 februarie, la ora 1700, la vernisajul expoziţiei Portret contemporan, aparţinând artistei ieşene Diana CONDURACHE. Vernisajul va fi prezentat de prof. dr. Petru Bejan şi de directorul Ateneului Tătăraşi dr. Liviu Brătescu.

Expoziţia va fi deschisă publicului spre vizitare în perioada 1 februarie – 29 februarie 2012.

Încercând să fie citită mai mult prin lucrările sale decât prin declaraţii, Diana Condurache ne mărturiseşte: “Idealistă convinsă, încerc să produc armonie în lucrări prin culoare şi personaje cu o simbolistică de concept. Prin aceste portrete încerc să experimentez diferite aspiraţii şi jocuri aleatorii spre altundeva. Toate împrumutând acel “concept fashion” caracteristic mie (specializare fashion design)”.

Diana Condurache a absolvit cursurile Facultatii de Arte plastice, decorative şi design din cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” Iaşi la secţia de Fashion Design în 1994 – 1999, urmând în 2006 să finalizeze cursurile de master în cadrul aceleiaşi universităţi, în departamentul de Artă Aplicată.

Mai multe detalii despre activitatea sa artistică găsiţi, vă rog, pe site-ul artistei www.dianacondurache.ro.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*