Experții și finanțatorii europeni vin la Iași pentru a prezenta proiectul Spitalului Regional de Urgență

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/07/2018

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Băncii Europene de Investiţii şi Jaspers vor fi prezenţi la Iaşi în perioada 12 – 13 iulie pentru a participa la o întâlnire de lucru pe tema construirii Spitalului Regional de Urgenţă.

„Ziua de joi, 12 iulie, va fi foarte importantă prin prisma întâlnirii cu Jaspers, legată de Spitalul Regional de Urgenţă, dar şi de alte proiecte pe care le avansează Primăria Municipiului Iaşi, în special pentru zona Moara de Vânt, unde intenţionăm să facem un Smart City. Jaspers vine împreună cu Banca Europeană de Investiţii, una dintre băncile finanţatoare ale acestui obiectiv, reprezentată de directorul pe Europa, care în cursul zilei de joi va vizita amplasamentul spitalului. A doua zi, vineri, vom continua întâlnirea de lucru legată de Spitalul Regional de Urgenţă, împreună cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai celorlalte instituţii implicate”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Reamintim că municipalitatea ieşeană a parcurs cel mai rapid etapele de avizare a proiectului faţă de celelalte oraşe incluse în program: Craiova şi Cluj – Napoca.

Astfel, în cursul lunii mai, Ministerul Sănătăţii a obţinut certificatul de urbanism pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi în strada Moara de Vânt, nr. 225. Anterior, pe 22 martie, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Iaşi, aleşii au votat în unanimitate Planul Urbanistic Zonal pentru acest obiectiv.

Zilele trecute, Ministerul Sănătăţii a anunţat publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire Spital Regional de Urgență Iași”, propus a fi amplasat în municipiul Iași, strada Moara de Vânt, nr. 225, numărul cadastral 155218 și înscris în cartea funciară nr. 155218, județul Iași.

Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului – Agenția pentru Protecția Mediului Iași, str. Calea Chișinăului, nr. 43, municipiul Iaşi, şi la sediul Ministerului Sănătății din municipiul București, str. Cristian Popișteanu, nr. 1 – 3, în zilele de luni – vineri, între orele 8.00 – 14.00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului – Agenția pentru Protecția Mediului Iași.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*