Experienţa unui antreprenor ieşean, repatriat prin RestartHome, va fi prezentată la Primărie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/12/2017

Resursele umane sunt unul dintre principalele puncte nevralgice din orice companie, spun, la unison, specialiștii. Gestionarea modului în care ar trebui ca angajatorul să lucreze cu oamenii săi este însă o problemă care își găsește cu greu rezolvare.

Un ieșean care tocmai a revenit în orașul său natal, după 18 ani de muncă în Italia, și-a deschis propriul business la Iași, a cărui activitate este focusată chiar pe managementul resurselor umane. În plus, a deschis și o școală de antreprenoriat. Pe 11 decembrie, de la ora 14.00, are loc evenimentul „Antreprenor 2.0”, în Sala Mare a Primăriei Iași, acolo unde va avea loc prezentarea companiei Open Source Management și a activității acesteia. Sunt așteptați antreprenori ieșeni care vor să își îmbunătățească atmosfera din companie și să crească nivelul rezultatelor. Open Source Management este reprezentanța companiei cu aceeași denumire din Italia, iar Cezar Angheluță este antreprenorul care a pus pe picioare această afacere, la Iași, acesta fiind și scopul repatrierii sale. Antreprenorul și-a propus să vină în sprijinul antreprenorilor care se confruntă cu o colaborare defectuoasă cu angajații. Reprezentanții companiei vor implementa strategii personalizate pentru fiecare tip de activitate pe care îl au antreprenorii, pentru a reuși să îi facă pe lucrători să obțină rezultate mult mai bune. În acest proiect sunt parteneri Primăria Municipiului Iași și RestartHome, acesta din urmă fiind proiectul prin intermediul căruia antreprenorul Cezar Angheluță a reușit să își pună business-ul pe picioare.

Comments

comments

Categoria: Diaspora,economie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*