Execuţia preliminată a bugetului general al Municipiului Iaşi, analizată de aleşii locali

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/12/2017

Consilierii locali vor analiza în şedinţa de vineri, 15 decembrie, și un proiect de hotărâre care vizează execuţia preliminată a bugetului local, bugetului creditelor externe şi bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii.

Conform documentaţiei care stă la baza acestui proiect, la partea de venituri, prevederile bugetare la 31 decembrie 2017 sunt în sumă de 815.580,64 mii lei, iar încasările preliminate în sumă de 790.102,36 mii lei, ceea ce reprezintă un procent de realizare de 96,88% faţă de prevederi, din care la secţiunea de funcţionare este estimată o realizare de 98,86%, iar la secţiunea de dezvoltare, de 85,91%. La partea de cheltuieli, prevederile bugetare sunt în sumă de 913.566,48 mii lei, iar realizările preliminate în sumă de 858.395,65 mii lei, reprezentând un procent de 93,96% faţă de prevederi. Pentru secţiunile de funcţionare şi dezvoltare se estimează un grad de realizare a cheltuielilor de 96,98%, respectiv de 84,62%.

Diferenţa estimată dintre încasările realizate şi plăţile estimate va fi acoperită cu titlu definitiv la finele anului 2017 din excedentul anilor anteriori.

În ceea ce priveşte bugetul creditelor externe, se are în vedere faptul că, în decembrie 2016, Municipiul Iaşi a contractat un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 67.500,00 mii lei, în vederea reînnoirii parcului auto, prin achiziţie de autobuze noi Euro 6.

Execuţia bugetului creditelor externe la 31 decembrie 2017 se estimează a se realiza în sumă de 55.073,57 mii lei, ceea ce reprezintă 81,59% din totalul prevederilor bugetare.

În fine, în cadrul bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii (de subordonare locală), veniturile proprii sunt realizate de Direcţia de Asistenţă Comunitară, Direcţia Creşe, cele 70 de centre bugetare reprezentând unităţile de învăţământ aflate la nivelul Municipiului Iaşi, Spitalul „Dr. C.I. Parhon” Iaşi şi Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, Editura Junimea, Casa de Cultură ”Mihai Ursachi”, Ateneul Tătăraşi, Poliţia Locală Iaşi şi Direcţia Locale de Evidenţă a Populaţiei.

Bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii a fost prevăzut în sumă de 213.204,02 mii lei, din care sunt estimate încasări de 185.103,38 mii lei, reprezentând un procent de 86,82% faţă de prevederile bugetare.

Cheltuielile totale ale bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii sunt estimate în sumă totală de 176.209,15 mii lei din prevederi anuale de 222.031,15 mii lei, ceea ce reprezintă un procent al realizării de 79,36%.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*