Evenimente organizate la Iaşi de 1 iunie”Ziua Internaţională a Copilului ”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 31/05/2011

De 1 iunie Iaşul te cheamă la joacă! Călătoreşte cu Gulliver în Ţara Piticilor!

Toţi copiii sunt aşteptaţi în Piaţa Unirii începând cu ora 17.00 unde personaje pe catalige costumate în Gulliver, zâne,  spiriduşi şi clovni vor crea o atmosferă de poveste. Se vor organiza jocuri de creativitate cu copiii, se vor modela baloane colorate , facepating etc. Se va construi un puzzle uriaş cu imagini din povestea Călătoriile lui Gulliver. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Iaşi şi Organizaţia “Salvaţi Copiii”.

Ajutor financiar pentru 250 de copii defavorizaţi, ora 14.30, Ateneul Tătăraşi

Pe întreg parcursul anului 2011, Primăria Municipiului Iaşi, prin serviciile de specialitate din cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi a continuat monitorizarea situaţiilor de dificultate în care se află familiile incluse în sistemul local de asistenţă socială, urmare factorilor multipli cu impact major negativ asupra nivelului de trai al acestora. În acest sens, evaluările efectuate repetat prin anchete sociale pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială au adus în prim plan problemele cu care se confruntă o mare parte a familiilor, indiferent de numărul membrilor (venituri foarte mici insuficiente pentru asigurarea nevoilor de bază, problemele de sănătate ale adulţilor, dar şi ale minorilor, precum şi înregistrarea unor datorii la plata utilităţilor publice, etc.).

Având în vedere preocuparea permanentă a municipalităţii de a se centra pe sprijinirea copilului, aflat în situaţii de risc social, precum şi argumentele menţionate mai sus, Primarul Municipiului Iaşi va organiza un  eveniment special cu ocazia zilei de  “1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului”. Astfel, în cadrul unui spectacol artistic care se va desfăşura la Ateneul Tătăraşi, în data de 01 iunie 2011, începând cu ora 1430 se vor acorda şi ajutoare de urgenţă, în natură, în valoare totală de 10.000 lei, pentru un număr de 250 de copii proveniţi din familii  defavorizate, aflate în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi (40 lei/copil, fără a se depăşi suma de 300 lei/1 familie).

RATP Iaşi organizează o plimbare cu tramvaiul de epocă

RATP Iaşi este şi în acest an alături de copii, de ziua lor, 1 iunie, prin organizarea unei acţiuni dedicate lor.

Aflaţi la vârsta întrebărilor, copiii privesc în general fascinaţi un tramvai pe stradă: cum merge?, de unde vine şi unde se duce?, unde stă noaptea?, cum se porneşte sau se opreşte?, mai ales ca unii dintre ei nu au circulat niciodată cu tramvaiul, fiind şi la vârsta preşcolară când este nevoie să fie însoţiţi de părinţi, care îi transportă la grădiniţa cu maşina personală.

Dorim să facem posibil ca răspunsurile la aceste întrebări să le fie oferite copiilor de către angajaţii regiei, organizând o zi a “porţilor deschise” si valorificând una dintre cele mai dorite apariţii pe liniile de tramvai din Iaşi- tramvaiul de epocă. Un alt obiectiv este şi promovarea utilizării transportului public de către segmentul ţintă, copiii de vârsta preşcolară, obiectiv propus şi prin proiectul ARCHIMEDES-CIVITAS PLUS şi realizat deja în şcoli şi universităţi ieşene.

Astfel, o grupă de la grădiniţa „Sf.Nicolae” din Iaşi va vizita depoul regiei de la Gară, de unde vor pleca cu tramvaiul de epocă spre depoul Dacia.

La destinaţie copiii vor putea admira expoziţia de machete tramvai şi trenuleţe realizată de Adrian Crenganiş şi George Ipate, coordonatori ai Clubului de Modelism Feroviar Iaşi, după care vor reveni la depoul Gară.

Sperăm să oferim copiilor câteva ore pline de surprize inedite care să-i determine să-si doreasca să repete mai des experienţa pe care o vor trăi de ziua lor.

Lumea Copiilor, în Parcul Expoziţiei, în perioada 28 mai – 1 iunie 2011, între orele 10.00-20.00

Au loc spectacole, concursuri, Festivalul de teatru, muzică şi dans „Înşiră-te Mărgărite” . Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Iaşi, Senso Models Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*