Emoţii de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice: Iaşul şi-a sărbătorit seniorii

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/10/2018

Luni, 1 octombrie, Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), a organizat, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, un spectacol de muzică și dansuri populare în Sala Gaudeamus a Casei de Cultură. Au evoluat artiștii Karla Ursu, Biatrice Duca, Georgiana Tănase și Ștefan Deaconița, alături de Ansamblul Folcloric „Doina Carpaților”.

Primarul Mihai Chirica le-a vorbit celor aproximativ 500 de persoane, beneficiare ale serviciilor asigurate de DAS Iaşi şi nu numai, despre implicarea lor în transformarea României.

„Astfel de momente trebuie create mai des și prețuite în fiecare zi. Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, trebuie să ne concentrăm energiiile pentru a face din România o țară mai bună, atât pentru generațiile tinere, cât și pentru vârstnici.  Ați făcut multe lucruri în viață, lucruri care au clădit această țară, cu speranța că la bătrânețe vor fi vremuri mai bune. Ați trecut prin multe obstacole, însă rugămintea mea este să nu vă pierdeți încrederea în dumneavoastră, să credeți în forța pe care ați construit-o în zeci de ani de zile și să o transmiteți mai departe tinerelor generații. De-a lungul timpul s-au pierdut tradiții, obiceiuri, buna-cuviință, calitatea educației, respectul. Cred că împreună le putem reface și așeza la locul lor la cinste.

Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială, va pune umărul pentru ca lucrurile să intre în stare de normalitate. La audiențe ți se sfâșâie inima când vezi cât de greu le este unor persoane și cât de mult au nevoie de solidaritatea noastră. Așa cum au făcut-o de fiecare dată, românii trebuie să continue să fie uniți, solidari, astfel încât să fie ajutați cei care se află în situații dificile. Să dea Dumnezeu să ne revedem sănătoși și în anii următori, să vă bucurați de copiii și nepoții dumneavoastră, să ne oferiți din înțelepciunea și experiența dobândite de-a lungul timpului, să le insuflați patriotism tinerilor. Suntem în An Centenar și, așa cum le-am spus și studenților, tinerele generații nu trebuie să uite că sunt strănepoții celor care acum 100 de ani și-au dat viața pe câmpurile de luptă. Așa cum spunea Regele Mihai, România este o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri și trebuie să o dăm înapoi așa cum am primit-o și, dacă se poate, mai bogată și mai mare”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Tot luni, 1 octombrie, DAS a organizat și o serie de manifestări care au cuprins și un program muzical oferit de Corala Vox Art’Is a Filarmonicii Moldova din Iaşi.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*